Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Decizia de a institui stare de urgență ar putea fi contestată de PAS. Marian: „Analizăm toate opțiunile”

img_6628-2
31 martie 2021, ora 20:03

Deputatul PAS, Radu Marian a venit cu o reacție după ce Parlamentul a instituit în această seară stare de urgență pentru 60 de zile, adică din 1 aprilie până în data de 30 mai. Potrivit acestuia, formațiunea politică pe care o reprezintă analizează toate opțiunile legale de a contesta decizia, considerată „abuzivă”. 

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Marian subliniază că starea de urgență a fost instituită cu scopul amânării anticipatelor.

„Așadar, premieră mondială – primul „lockdown” fake, a cărui singur scop este amânarea anticipatelor”, a scris deputatul PAS.

Radu Marian a făcut și o cronologie a evenimentelor politice de până la instituirea stării de urgență.

„13 martie. Maia Sandu și Consiliul Suprem de Securitate propun instituirea stării de urgență pe 2 săptămâni, restricții adiționale și compensarea populației afectate. Dodon și PSRM se opun vehement și spun că situația nu e așa de gravă. 25 martie. A doua candidatură la Prim-ministru a lui Igor Grosu, nu este susținută. Se creează toate circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului – două încercări de numire a prim-ministrului au eșuat în 45 de zile și au trecut 3 luni de la demisia Prim-ministrului.”, a specificat Marian.

Deputatul PAS a subliniat că marți, 30 martie, când cu o zi înainte de instituirea stării de urgență, a avut loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, „nici Ciocoi, nici Greceanîi, nici deputații din majoritatea parlamentară nu au zis nimic despre necesitatea introducerii stări die urgență”.

Amintim că în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență în legătură cu pandemia de coronavirus. Decizia a fost aprobată acum câteva clipe în Parlament cu votul a 52 de deputați. Nu este însă clar e reguli vor trebui respectate în această perioadă de timp. Asta deși deputații care s-au opus instituirii stării de urgență au cerut premierului Aureliu Ciocoi să facă lumină în acest sens.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente