Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

/DOC/ Hotărârea Guvernului privind propunerea declarării stării de urgenţă în R. Moldova, în Monitorul Oficial

Foto simbol / Osservatorio Balcani
31 martie 2021, ora 10:15

Hotărârea Guvernului din 30 martie 2021, privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost publicată în Monitorul Oficial. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Executivului de marți, 30 martie, și a fost susținută cu votul unanim a Cabinetului de miniștri. O hotărâre finală urmează să fie aprobată de Parlament.

Hotărârea prin care cere reinstaurarea stării de urgență în Republica Moldova a fost aprobată. Astfel Executivul propune ca în cel mai scurt timp Parlamentul să declare stare de urgenţă pe întreg teritoriul țării. Actul, publicat în Monitorul Oficial, urmează a fi dezbătut în Parlament.

„Reieșind din capacitatea limitată a întregului sistem de sănătate, insuficiența critică a locurilor in Terapie Intensivă (zilnic sunt spitalizați pe paturi TI 335-345 pacienți pe un număr de paturi 350), numărul total de pacienți spitalizați cu forme grave și medii la data de 23.03.2021 a ajuns la 4605 pentru numărul total de paturi pentru COVID 4750, creștere numărului de decese (zilnic 39-43 cu o prognoză nefavorabilă până la 80-100 pe zi), suprasolicitarea segmentului de medicină primară și dinamica negativă și necontrolabilă a indicatorilor de sănătate publică – constată că sistemul național de sănătate este la limită și pune în pericol major protecție sănătății populației. Necesitatea instituirii stării de urgență este determinată de capacitățile legale și de control limitate ale Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică în raport cu răspândirea extrem de rapidă a contaminărilor cu SARS-CoV-2”, se arată în hotărârea de Guvern care urmează a fi emisă Parlamentului.

În hotărâre nu este menționat termenul instituirii stării de urgență. La 8 martie 2020 în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile. Măsura a fost luată în urma depistării primului caz de Covid-19 în țara noastră.

Amintim că astăzi la orele 14:00 deputații se întrunesc în ședință neplanificată, anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Legislativului. Instituirea stării de urgență ar putea fi susținută și de Parlament. Precizăm că ordinea de zi a nu a fost făcută publică până în momentul publicării acestei știri.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente