Mișcarea Populară Antimafie îndeamnă partidele unioniste și propeuropene să nu participe la alegerile parlamentare anticipate din data de 11 iulie pe liste de candidați proprii și să susțină în campania electorală Partidul Acțiune și Solidaritate. Cei de la Antimafie au formulat și o scrisoare adresată președintei țării, Maia Sandu și liderilor partidelor de dreapta, în care propun o serie de „condiții”. Printre acestea, cedarea unor ministere către forțele unioniste.
„Partidele unioniste vor conduce câteva ministere, în funcție de negocieri, iar Ministerul de Externe și al Integrării Europene, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să fie în mod obligatoriu printre acestea”, se menționează în scrisoarea celor de la Antimafie.
De asemenea, reprezentanții Mișcării Populare Antimafie înaintează celor de la PAS condiția ca, imediat după formareea viitorului Guvern, să pornească procedura de faliment a Întreprinderii Căile Ferate din Moldova înstrăinarea ei prin negocieri directe către Compania Națională de Căi Ferate „Căile Ferate Române”.
„De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate se va angaja, în termen de trei luni după formarea Guvernului, să pornească o acțiune diplomatică de schimbare a formatului de negocieri privind Reglementarea Conflictului Transnistrean pentru revenirea României ca membru cu drepturi depline al actualului format “5+2”, potrivit Mișcării Antimafie.
Totodată, Antimafie îi cere șefei statului să își asume rolul de garant al respectării unui acord ce va conține aceste și eventual alte prevederi propune se participanți în cadrul negocierilor.
„Înțelegerea ar putea avea titlul de „Acordul 50+1”, se arată în scrisoarrea celor de la Mișcarea Antimafie.
Potrivit reprezentanților Mișcării Populare Antimafie, pragul electoral de 5 % va spori ponderea formațiunilor proruse în viitorul Legislativ.
Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc în data de 11 iulie anul curent. Până acum, au anunțat că participă la scrutin PAS, PDM, Partidul Nostru, Partidul Șor, Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic, condus de fostul comunist Mark Tkaciuc, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și PACE condus de Gheorghe Cavcaliuc. Duminică, PLDM a anunțat că nu se va înscrie în cursa pentru parlamentare și și-a exprimat susținerea pentru Partidul Acțiune și Solidaritate.





















