Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozie în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Consiliul de Securitate al ONU îndeamnă la respectarea „totală" a încetării focului între Israel şi Hamas

5b0f9995b7e77
23 mai 2021, ora 12:20

Consiliul de Securitate al ONU a lansat sâmbătă un apel la respectarea “totală” a încetării focului între Israel şi Hamas, în prima sa declaraţie unită de la declanşarea conflictului la 10 mai, notează AFP, scrie agerpres.ro.

“Membrii Consiliului de Securitate au salutat anunţul încetării focului începând cu 21 mai şi au recunoscut rolul important jucat de Egipt” şi alte ţări din regiune, potrivit acestui document aprobat de Statele Unite după retragerea unui paragraf privind condamnarea violenţelor.

Washingtonul a respins până în prezent trei declaraţii, precum şi un proiect de rezoluţie francez care insista pentru “încetarea imediată a ostilităţilor” şi îndemna la “livrarea şi distribuirea fără obstacole de ajutoare umanitare în toată Gaza”.

“Consiliul de Securitate lansează un apel la respectarea totală a încetării focului”, a adăugat acest text propus de China, Norvegia şi Tunisia, care menţionează simplu că ţările membre ale Consiliului “deplâng pierderile civile cauzate de violenţe”.

Acestea “au subliniat necesitatea imediată de asistenţă umanitară pentru populaţia civilă palestiniană, în special în Gaza, şi au sprijinit apelul secretarului general (al ONU Antonio Guterres) adresat comunităţii internaţionale pentru a reconstrui” enclava palestiniană, conform documentului.

Iniţiatorii au mai subliniat “urgenţa de a restabili calmul şi au reafirmat că este important să se ajungă la o pace completă bazată pe conceptul unei regiuni în care două state democratice, Israelul şi Palestina, trăiesc unul lângă celălalt, în pace cu frontiere sigure şi recunoscute”.

De la declanşarea ostilităţilor la 10 mai, cel puţin 248 de palestinieni, printre care 66 de copii şi luptători ai Hamas, au murit în loviturile israeliene, în timp ce 12 persoane şi-au pierdut viaţa în Israel, inclusiv un copil, o adolescentă şi un soldat, mişcările palestiniene lansând peste 4.000 de rachete spre teritoriul israelian.

Consiliul de Securitate ar urma să discute din nou despre conflictul israeliano-palestinian joi, în reuniunea sa publică lunară pe acest subiect, programată cu mult înainte de izbucnirea conflictului. Aceasta va fi a cincea reuniune pe această temă în această lună, după patru reuniuni de urgenţă, dintre care trei cu uşile închise şi una publică.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente