Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) anunță despre organizarea unui protest pe 7 iunie curent în fața sediului Comisiei Electorale Centrale (CEC), după ce membrii acestea au decis că în diaspora vor fi deschise mai puține secții de vot decât a propus Ministerul de Externe.
Hotărârea a fost luată, deși mai mult de o sută de mii de cetățeni s-au înregistrat prelabil la alegerile parlamentare anticipate, iar la prezidențialele din toamna 2020, în mai multe secții nu au ajuns buletine de vot, cetățenii ne-exercitându-și dreptul la vot.
Protestul la CEC va începe la ora 12. „Cerem CEC să-și revizuiască decizia și să majoreze numărul de secții de vot în diasporă. Cerem CEC să respecte cetățenii și să asigure dreptul la vot! Majoritatea dodonistă din CEC în frunte cu Maxim Lebedinschi a încălcat legea și vrea să fraudeze alegerile. PAS va contesta această decizie în justiție! Încercarea hoților de a-și salva pielea nu va trece. Cei care ne fură și ne încalcă drepturile vor răspunde în fața legii. Oamenii vor porni vremurile bune oricâte obstacole ar pune hoții”, au scris reprezentanții PAS pe rețelele sociale.
Discuții aprinse în cadrul ședinței de ieri a CEC, unde s-a stabilit numărul secțiilor de votare deschise în diaspora pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Secretarul general al CEC, fostul socialist Maxim Lebedinschi a solicitat deschiderea a 139 de secții de votare, asta în timp ce Ministerul de Externe a propus deschiderea a 190 de secții.
Președinta Maia Sandu a criticat decizia luată cu puțin timp în urmă de CEC de a deschide 139 de secții de votare pentru moldovenii aflați în afara țării. „Majoritatea dodonistă din CEC a mers iarăși împotriva poporului”, a spus șefa statului, somând CEC să-și reviziuască decizia.
De partea cealaltă, secretarul general al CEC, Maxim Lebedinschi, susține că se încearcă intimidarea sa, iar declarațiile actorilor politici în adresa sa reprezintă niște „atacuri publice” care sunt contrare statutului membrilor Comisiei.





















