Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1478: Poluare pe Nistru și vizită în România. Zelenski vede Rusia fără Putin și îi răspunde lui Trump

/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cine este actualul beneficiar al Hotelului Național, vândut prin offshore-uri de Plahotniuc, Platon și Șor

m-95
06 iulie 2021, ora 10:16

Așa cum ne-am obișnuit, în preajma alegerilor, a luat amploare un nou scandal. De această dată, legat de Hotelul Național din centrul Chișinăului, care a fost privatizat în 2006, pe când Igor Dodon se afla la conducerea Ministerului Economiei și avea grijă de proprietatea statului. Recent, funcționarii Primăriei au eliberat autorizație pentru demolarea hotelului, fiind admise grave încălcări, iar viceprimarul Chișinăului, Victor Chironda, care a vorbit public despre asta, a fost demis din funcție. Vă spunem cum s-a plimbat hotelul prin offshor-uri, ajungând pe rând în proprietatea lui Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon și Ilan Șor, ce interese se ascund la mijloc și cine este actualul beneficiar al Hotelului Național, care vrea să construiască un complex grandios pe teren municipal, fără a plăti zeci de milioane de lei pentru un hectar de pământ în inima capitalei.

Faimoasa clădire a Hotelului Național, care cândva era cartea de vizită a Chișinăului, a ajuns astăzi adăpost pentru oamenii străzii. Clădirea din centrul capitalei stă abandonată mai bine de un deceniu, după ce statul a vândut-o către o companie dubioasă, iar proprietarii care și-au asumat prin  contractul de privatizare să investească acolo zeci de milioane de lei, nu au făcut nimic.

Începând cu anul 2006, Hotelul Național se află în proprietatea companiei „Alfa-Ingineering”. Din august 2020, în calitate de fondator al firmei „Alfa-Engineering”, figurează compania „Vernon Corporation LTD”, înregistrată în Londra, Marea Britanie. Potrivit documentelor consultate de Cutia Neagră, proprietarul în acte al firmei londoneze este ucraineanul Viktor Kanaiev. Tot el figurează în acte ca și fondator al unei companii din Moldova, SRL-ul „Furnizare Energie”. În prezent, firma este al treilea furnizor de energie pe piața din Moldova.

L-am contactat pe administratorul companiei „Furnizare Energie”, Mihail Șeremet, pentru a-l ruga să ne facă legătura cu Viktor Kanaiev. Acesta a refuzat să ne ofere careva date de contact și a declarat că ucraineanul nu mai este proprietar al firmei.

MIHAIL ȘEREMET, administrator „Furnizare Energie”: „Nu vă pot ajuta cu nimic.  Nu am contactele domnului Kanaiev și nu vă pot ajuta. Kanaiev deja nu mai este fondator cu 50%. Nu mă apuc să vă promit că îi transmit ceva sau să-i caut contactele”

Viktor Kanaiev pare însă să nu fie beneficiarul final nici al companiei din Londra, nici al SRL-ului „Furnizare Energie”. Surse bine informate din domeniul energetic, dar și din cel imobiliar susțin că beneficiar al companiilor este deputatul Vladimir Andronachi, omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc în perioada guvernării Partidului Democrat. Acest lucru se confirmă și prin mai multe conexiuni descoperite de Cutia Neagră PLUS.

Conexiunile cu Iryna Rolemska

Ucraineanul Viktor Kanaiev a preluat controlul asupra companiei britanice, care deține Hotelul Național, în anul 2018, tot atunci când a fost fondat și SRL-ul „Furnizare Energie”. Anterior însă, acționară a firmei de la Londra, figura ucraineanca Iryna Rolemska.

 

Numele acesteia a devenit cunoscut în R. Moldova în contextul scandalului în jurul Consulatului moldovenesc din orașul Odessa. Imobilele Consulatului, un teren de aproape jumătate de hectar în cea mai scumpă zonă din Odesa, pe celebra plajă Arkadia, și clădirea Consulatului urmau să fie schimbate, în baza unei decizii din februarie 2019 a Guvernului Filip, pe o casă din Odessa cu 4 ari de pământ a cărei proprietară în acte era aceeași Iryna Rolemska. Femeia cumpărase casa cu 90 de mii de euro doar cu o săptămână înainte de decizia Guvernului Filip privind schimbul de imobile.

Afacerea din jurul Consulatului de la Odesa a fost atribuită de opoziție și presă intereselor lui Vladimir Andronachi. Ultimul însă a respins acuzațiile. Pe de altă parte, ex-premierul Pavel Filip a recunoscut public că Andronchi a fost implicat în schema de la Odessa.

PAVEL FILIP, ex-premier: „Am avut o discuție cu ministrul de Externe Țulea și el îmi spunea că cineva l-a telefonat să vorbească, să promoveze în continuare și eu i-a spus categoric să anuleze acea hotărâre de Guvern, pentru că deja era clar ce s-a întâmplat. – Acel cineva este Andronachi? – Da, acel Andronachi care ulterior s-a și supărat pe acest motiv și a părăsit partidul, la două săptămâni după ce a fost aprobată hotărârea”

Un alt detaliu din afacerea cu Hotelul Național care duce spre Andronachi este că înainte de a ajunge în gestiunea firmei din Marea Britanie, legată cu Irina Rolemska, compania „Alfa-Engeneering” s-a aflat un an în proprietatea unui SRL moldovenesc „Anik Imobil”, înregistrat în octombrie 2018. Compania își are adresa juridică în Chișinău, pe str. Alexei Sciusev 89. Pe aceeași adresă și-a avut sediul și compania „Vladecacom”, fondată de Tudor Andronachi, tatăl deputatului. Firma a fost lichidată după ce a fost vizată într-un dosar penal inițiat pentru evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.

L-am căutat timp de mai multe zile pe Vladimir Andronachi la sediul Parlamentului și la telefon pentru a-i lua o reacție despre legătura cu Hotelul Național, dar nu l-am putut găsi.

Cum a fost vândut Hotelul Național?

Istoria Hotelului Național de după privatizare este însă mult mai interesantă. La fel ca și în cazul altor bunuri ale statului, vândute în condiții netransparente, acest hotel în ultimii 15 ani s-a plimbat dintr-un offshore în altul, trecând de la Vladimir Plahotniuc, la Veaceslav Platon și apoi la Ilan Șor. Și chiar dacă niciunul dintre acești proprietari ai imobilului nu a investit niciun dolar din cele 33 de milioane prevăzute de contractul de privatizare, statul nu a fost în stare să rezilieze contractul nici prin negocieri directe, nici în instanțele de judecată.

Hotelul a fost vândut de stat cu 2 milioane de dolari, prin concurs investițional, în noiembrie 2006, pe când ministru al Economiei era Igor Dodon. „Alfa-Ingineering”, care a câștigat concursul, fusese fondată cu 3 luni mai devreme de către firma estoniană „Maldone Invest”, fondată și ea la începutul anului 2006. Ministerul Economiei nu a fost deranjat de faptul că „Maldone Invest” era o firmă nou-creată, în comparație cu alți agenți economici care au participat la concurs, unii chiar având business de succes în domeniul hotelier în mai multe state europene. De exemplu, în competiție a fost compania italiană „Immobile RE”, care deținea mai multe hotele ce activau ca franciză a rețelei hoteliere „Radisson”. Nici capitalul social al firmei, de doar 40 de mii de coroane estoniene, echivalentul a 3 mii de euro, nu i-a pus în gardă. Asta chiar dacă contractul de privatizare prevedea investiții în reconstrucția și modernizarea Hotelului Național de 33 de milioane de dolari, făcute până în 2008.

În decurs de doi ani, compania estoniană nu a investit niciun leu în reconstrucția hotelului. Iar la expirarea termenului, „Alfa-Ingineering” a fost transferată în proprietatea offshore-ului olandez „Generashon Financial”, care făcea parte din grupul de companii „OTIV Prime Holding”, controlat de Vladimir Plahotniuc. De altfel, Plahotniuc a fost din start beneficiar al  Hotelul Național. Contractul de privatizare a fost semnat în 2006, din partea firmei-investitor, de Nicolae Curtoglo, o persoană de încredere a fostului oligarh. În 2009, hotelul a fost folosit de postul de televiziune al lui Plahotniuc drept „casă“ pentru participanţii show-ului „Fabrica de staruri”.

În decembrie 2011, Plahotniuc decide însă să se despartă de acest activ și îl vinde lui Veaceslav Platon. Despre asta a povestit în detalii chiar Platon în plângerea penală împotriva lui Plahotniuc, pe care a depus-o în august 2016 la DIICOT, în România. Platon declara că Plahotniuc i-a vândut cu 80 de milioane de dolari, mai multe active, printre care și Hotelul Național.

Contractul de vânzare-cumpărare de părţi sociale a fost încheiat în data de două decembrie 2011, între OTIV Prime Holding BV, în calitate de vânzător (beneficiarul final fiind Vldimir Plahotniuc) şi Yuri Kontievski, în calitate de cumpărător, prin intermedierea subsemnatului. Pentru urgentarea demersurilor, Plahotniuc a pus la dispoziţia cumpărătorului un avion închiriat pentru deplasarea la Amsterdam, acesta din urmă fiind însoţit de domnul Vlad Andronachi din partea OTIV Prime Holding BV”, a scris Platon în plângerea depusă la DIICOT.

Platon a vorbit despre această tranzacție și în cadrul emisiunii Politica Nataliei Morari: „Noi am cumpărat atunci 39% la „Victoriabank”, 28% la Banca de Economii, am cumpărat „ASITO” sub 90%, clădirea Hotelului Național și am cumpărat compania „Viktoria Asigurări”. Desigur că m-am interest cine este proprietarul real, care sunt bazele legale pentru dreptul de proprietate, cum are de gând să rezolve cu ei întrebările. Aceasta a fost parte a negocierilor, pentru că am plătit bani pentru aceste active, bani reali. A fost cea mai mare greșeală din viața mea”.

Hotelul nu s-a reținut însă mult timp nici în proprietatea lui Platon. În 2014, controversatul om de afaceri vinde hotelul cu tot cu firma „Alfa-Ingineering” lui Ilan Șor. Bunul statului a ajuns în posesia offshore-ului din Belize, „Ismida Alliance LTD”, care, potrivit raportului Kroll, a fost implicat în „furtul miliardului”. Veaceslav Platon a declarat că a aflat mai târziu că banii pe care i-a primit de la Șor  pentru hotel au fost luați din Banca de Economii.

În ianuarie 2019, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, Șor înstrăinează hotelul către companiile conectate la Andronachi, care au jonglat în ultimii doi ani cu fostul bun al statului, transferându-l dintr-o jurisdicție în alta. În mai 2020, înainte de a prelua hotelul,  firma britanică „Vernon Corporation”, conectată la Andronachi, avea datorii de 2,2 milioane de lire sterline, echivalentul a peste 54 de milioane de lei. Pe de altă parte, compania își propune să investească sume enorme pentru demolarea Hotelului Național și construcția unui nou complex grandios.

Pe parcursul anilor, au existat două tentative de a întoarce Hotelul Național în proprietatea statului, dar ambele au eșuat. „Alfa-Engineering” a câștigat de fiecare dată în instanțele de judecată.

Lupta pentru întoarcerea hotelului în proprietatea statului

Prima cerere în judecată pentru a rezilia contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor statului în S.A. „Moldova-Tur”, cea care deține Hotelul Național, a fost depusă în 2010 de Procuratura Generală, din numele Ministerului Economiei. Cererea a fost însă respinsă de Curtea de Apel Economică, iar decizia a fost menținută și de Curtea Supremă de Justiție.

Ba mai mult, instanța de judecată a obligat Agenția Proprietății Publice să prelungească termenul contractului investițional semnat cu „Alfa-Ingineering” cu doi ani din momentul primirii tuturor autorizaţiilor de construire, necesare pentru punerea în aplicare a Programului Investiţional.

A doua tentativă a avut loc șapte ani mai târziu. În noiembrie 2017, premierul Pavel Filip a amintit la o ședință de Guvern de câteva mega-proiecte investiționale care au rămas doar pe hârtie, inclusiv Hotelul Naţional, și a cerut întoarcerea acestuia în proprietatea statului. În ianuarie 2018, Agenţia Proprietăţii Publice a iniţiat un proces împotriva firmei „Alfa-Engineering” , privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a hotelului, dar din nou l-a pierdut în toate instanțele.

Chiar la începutul acestei luni, pe 2 iunie, Curtea Spremă de Justiție a respins recursul APP. Judecătorii au ajuns la concluzia că „Alfa Engineering” nu este vinovată de faptul că a încălcat condițiile contractului prin care a privatizat Hotelul Național. Vina a fost pasată autorităților care au tergiversat eliberarea actelor necesare pentru reconstrucția hotelului și nu au oferit în gestiunea agentului economic pământul aferent construcțiilor, pentru ca acesta să-și poată dezvolta proiectul.

„Alfa-Engineering a întreprins toate măsurile cerute de legislaţie pentru realizarea proiectului investiţional, însă din cauza obstacolelor şi reţinerii eliberării autorizaţiilor din partea organelor administraţiei publice locale, procesul de punere în aplicare a Programului de Investiţii în termenul stabilit în contract, nu a fost posibil de realizat”, se spune în decizia CSJ din 2 iunie.

Un magistrat a fost de partea APP

Completul de judecată a fost compus din 5 magistrați și condus de Tamara Chișcă-Doneva. Unul dintre judecători, Dumitru Mardari a avut opinie separată, considerând că imobilul trebuie întors în proprietatea statului. Magistratul a fost de părere că agentul economic nu și-a onorat obligațiile investiționale și astfel APP are tot dreptul să rezilieze contractul cu „Alfa-Ingineering”.

„Consider acțiunea înaintată de Agenția Proprietății Publice împotriva ÎCS „Alfa-Engineering” SRL cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6 din 21 noiembrie 2006, cu modificările operate prin Acordul Adițional nr. 1 din 28 iulie 2008 și obligarea de a restitui în proprietatea statului a obiectului contractului de vânzare-cumpărare, drept una întemeiată. În opinia mea, Agenția Proprietății Publice deține dreptul de desființare retroactivă a Contractului nr. 6 … și de a pretinde restituirea obiectului contractului de vânzare-cumpărare, din motivul neexecutării de către ÎCS „Alfa-Engineering” SRL a obligațiilor contractuale”, a scris judecătorul CSJ Dumitru Mardari.

Magistratul a pus la baza deciziei sale o scrisoare trimisă de Primăria Chișinău, pe 30 noiembrie 2017, prin care autoritatea locală informa Agenţia Proprietăţii Publice că, în perioada anilor 2008 – 2017, din partea „Alfa-Engineering” nu a parvenit nicio cerere privind obținerea autorizațiilor necesare reconstrucției Hotelului Național. Această scrisoare este o probă concludentă că agentul economic nu a încercat până în 2017  să  facă investiții în Hotelul Național, așa cum obliga contractul de privatizare.

În contextul în care „Alfa-Engineering” SRL a procurat 83,248% din numărul total al acţiunilor statului în SA „Moldova-Tur” în rezultatul concursului investițional, în procesul privatizării proprietății publice și o condiție imperativă determinată prin lege este asumarea de către cumpărător a investițiilor stabilite în contractul de vânzare-cumpărare, contrar opiniei majoritare, apreciez că obligația de efectuare a investițiilor în societatea emitentă a valorilor mobiliare, ține de esența raportului juridic de vânzare-cumpărare şi a condițiilor obligatorii de privatizare a bunurilor proprietate publică… Apreciez că decizia în prezenta cauză este greșită, în realitate soluția impunându-se a fi pronunțată în favoarea Agenția Proprietății Publice”, a scris magistratul Dumitru Mardari.

Scandal după autorizarea demolării

Peste două zile de la decizia CSJ, pe 4 iunie, viceprimarul Ilie Ceban a semnat autorizația de demolare a Hotelului Național, în timp ce viceprimarul de ramură Victor Chironda se afla în concediu. De aici a pornit un mare scandal public în jurul Hotelului Național.

Chironda susține că autorizația de demolare a fost eliberată de Direcția Arhitectură a Primăriei Chișinău cu grave încălcări, fără să existe un Plan Urbanistic de Detaliu al construcției, aprobat de Consiliul Municipal Chișinău. În plus, nu se știe exact ce urmează a fi construit în locul Hotelului Național. În cadrul ședinței Consiliului Urbanistic al Primăriei din 11 martie, „Moldova Tur” a prezentat un proiect cu 3 clădiri, unite între ele prin pasarele. Schița a fost prezentată și la consultările publice din 17 aprilie 2021.

Peste două luni, la consultările publice din 12 iunie, a fost prezentat deja un alt proiect, total diferit de primul, care presupune construcția unor clădiri cu forme rotunde și mult mai înalte. Complexul multifuncțional este compus din trei clădiri cu 22, 23 și 25 de etaje, în care vor fi locuințe, oficii, un centru comercial și un hotel. Complexul va fi construit la o distanță de numai 15 metri de blocurile locative din preajmă.

Ambele schițe au fost proiectate de arhitectul Victor Grozavu, fiul fostului viceprimar al capitalei, Nistor Grozavu.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar: „Nu putem să admitem demolarea acestei clădiri fără a avea o confirmare documentală ce va fi construit în loc, care va fi impactul acestei clădiri asupra zonei respective. De asemenea nu cunoaștem care va fi impactul procesului de demolare pentru clădirile din preajmă. Este un pas care nu este pe deplin argumentat care nu are nici acoperire juridică. Nu știm dacă în genere este permisă demolarea acestui hotel conform obligațiilor contractuale pe care și le-a luat proprietarul. .. Din proiectul care a fost prezentat pentru discuții publice este faptul că clădirea viitoare va fi de vreo 4 ori mai mare decât este acum clădirea hotelului, se vor ocupa terenuri care nu aparțin proprietarului, va fi mult mai înaltă și nu se respectă normativele de parcare. La 120 de mii de metri pătrați construiți sunt doar 400 de locuri de parcare, dintre care o parte sunt în stradă. Vă dați seama care va fi impactul demolării asupra zonei și impactul viitoarei clădiri construite acolo, încărcătura din trafic și intensitatea populației”.

Primăria va pierde 1 ha de teren, evaluat cadastral la 33 milioane lei

Compania „Alfa-Ingineering” își propune să construiască abuziv și pe terenul adiacent Hotelului Național, care nu îi aparține și care se află acum în gestiunea „Moldova-Tur” doar cu drept de superficie. Proprietar al terenului este Primăria Chișinău. A existat și un proces de judecată care a vizat acest teren, dar de această dată, proprietarii Hotelului Național au pierdut în instanță.

Pe 16 ianuarie 2019, tot în preajma alegerilor parlamentare, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat o decizie care prevedea comasarea mai multor loturi de teren din jurul Hotelului Național și formarea a două terenuri de 72 și 45 de ari care să fie transmise în arendă pentru 5 ani companiei „Moldova Tur”, pentru reconstruirea hotelului.

În următoarea lună, Oficiul Teritorial Chisinău al Cancelariei de Stat a cerut în judecată anularea deciziei CMC, pentru că au fost încălcate mai multe prevederi legale. Un teren de 3 ari care a fost comasat prin decizia CMC se afla de fapt în proprietatea statului și fără acordul Agenției Proprietății Publice nu putea fi trecut în gestiunea autorității locale și dat în arendă proprietarilor hotelului. Un alt teren de 9 ari era liber de construcţii şi format ca bun imobil separat și potrivit legii urma să fie dat în arendă doar în urma unei licitaţii, la care să participe toți doritorii, fără favorizarea proprietarilor hotelului.

În septembrie anul trecut, Curtea Supremă de Justiție a pus punct acestui litigiu. „Moldova Tur” a pierdut procesul, iar Primăria Chișinău a fost obligată să anuleze decizia prin care a dat în arendă peste un hectar de teren beneficiarilor Hotelului Național.

Potrivit actelor cadastrale, cele două terenuri au fost estimate la 33 de milioane de lei, dar valoarea de piață este mai mare, fiind vorba de un hectar de pământ în inima capitalei.

Dacă nu au putut obține terenul prin contract de arendă, beneficiarii Hotelului Național au pus mâna pe el prin drept de superficie, adică Primăria i l-a dat în folosință. Astfel, viitorul complex multifuncțional urmează să fie ridicat pe teren municipal.

Reprezentanții Partidului Schimbării au sesizat recent autoritățile în cazul Hotelului Național și au cerut aplicarea unei interdicții pe clădire și teren.

SERGIU TOFILAT, membru Partidul Schimbării: „În 2014, Ilan Șor a cumpărat acest hotel cu bani furați din miliard. Deci, Procuratura trebuie să confiște acest hotel în contul achitării miliardului furat. Primăria nu are dreptul să demoleze hotelul fără acordul Guvernului și Procuraturii. Noi o să facem o adresare la Procuratură pentru că ei trebuie să pună arest pe această clădire”.

Constructori, despre pericolul demolării hotelului

Miercuri, la Pretura sectorului Centru au fost organizate discuții publice pe tema demolării Hotelului Național. La tribună a vorbit și Albert Cebotareov, fost șef de șantier, care a monitorizat tot procesul de construcție a Hotelului Național. Acesta a oferit mai multe detalii tehnice ce vizează clădirea și a atenționat că imobilul va fi greu de demolat.

ALBERT CEBOTAREOV, responsabil de construcția Hotelului Național: „Unele elemente cântăreau 6 tone și jumătate. Aici nu sunt coloane. Trebuia să le ridicăm, dar așa macarale încă nu erau în Moldova cu 40 de ani în urmă. Am turnat 1200 metri cubi de beton. Atunci, în Chișinău au fost oprite toate construcțiile pentru că beton la uzină nu era în așa cantități. Mi-au fost date indicații să-i învăț pe parcursul a două luni pe macaragii să  ridice elementele cu două macarale. Două luni am învățat cum să ridicăm elemente de 12 tone. Eu am vorbit despre faptul că hotelul  nu poate fi demolat”.

Un raport de expertiză, realizat în 2007 la cererea  „Moldova-Tur”, a arătat că Hotelul Național nu ar trebui demolat. Construcțiile din beton erau  în stare bună, pot rezista zeci de ani și imobilul poate fi renovat.

Un arhitect cu experiență a scos în evidență o altă încălcare admisă de Direcția Arhitectură a Primăriei.  Nu există un proiect de demolare, care în mod normal trebuia să fie prezentat de „Moldova Tur” în momentul în care a cerut autorizație de la Primărie, iar Direcția Arhitectură le-a aprobat cererea.

VASILE EREMCIUC, arhitect: „Pentru prima dată în istoria R. Moldova și a Europei s-au folosit elemente de construcție sub formă de „H” prefabricate, montate sincronic cu două macarale că sunt foarte grele, din beton. Acum vă dați seama, când vorbim despre demolare , cum s-ar putea de dezmembrat acest hotel de sus în jos în condițiile cum au fost montate. ..  Pentru un proiect de demolare trebuie neapărat să fie organizat  proiect de execuție a lucrărilor de demolare care trebuie să fie expertizat , verificat conform legislației, și numai în baza acelui  document, potrivit legii, poate fi eliberată autorizația de demolare”.

Apărarea intereselor imobiliare

Reprezentanții companiei „Alfa-Ingineering”, care dețin Hotelul Național nu au fost prezenți la discuțiile publice de miercuri, dar în sală au venit organizat mai mulți bărbați care s-au prezentat ca simpli locuitori ai Chișinăului sau specialiști în domeniul construcțiilor. Toți au optat la unison pentru demolarea hotelului. La tribună, aceștia au negat că ar reprezenta interesele „Alfa-Ingineering”.

Alexandru vs Victor Chironda: „ – Când s-a găsit un om care vrea să investească, dacă aveți întrebări ce vizează parcarea, havuzul, spune-i: tinere, construiește mai multe parcări. Eu cred că acest om nu se va da la o parte.

– Noi am încercat să ajungem la acest om și nu este clar cine-i. Iată două săptămâni vorbim, sunt proceduri oficiale  și nu este clar cine-i beneficiarul. Eu am întrebat dacă cunoașteți beneficiarul, dacă aveți contactele.

– Eu nu-l știu, dar acest om care se ocupă cu asta este bravo”.

La tribună a vorbit și Serghei Tafratov, fondatorul companiei de construcții „Promilton Group”, care s-a prezentat ca simplu locuitor al orașului.  În 2018, firma sa a fost selectată de Ministerul de Interne pentru construcția apartamentelor de serviciu pentru angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Pe atunci, la conducerea MAI se afla democratul Alexandru Jizdan.

SERGHEI TAFRATOV: „Avem în centrul Chișinăului o clădire care de 15 ani stă inutilă. De ce stă, cum a fost transmisă din mână în mână asta pe noi nu ne privește. Sunt organe competente. Nu ne-am strâns aici în calitate de procurori și judecători. Noi avem o clădire inutilă care nu mai poate fi folosită cu statut de hotel”

Și-a expus opinia și Denis Lungu, reprezentantul unei companii care se ocupă de demolarea imobilelor. Firma a realizat lucrările la clădirea Filarmonicii Naționale, distrusă de incendiu, dar și la blocul din Otaci, care s-a prăbușit în 2019.

DENIS LUNGU: „Noi vă asigurăm că la momentul de față se poate de executat lucrarea de demolare. Nu este ușor, nimeni nu a spus că e simplu, dar se poate de demolat. Într-un termen de 3-4 luni de zile se poate de demolat clădirea. – Dvs ați fost însărcinați cu aceste lucrări? – Mă expun ca un specialist în domeniul demolării”.

Provocatorii Partidului Șor la discuțiile publice despre Hotelul Național

La ședință a venit organizat și un grup de femei, care au provocat un scandal în sală și i-au criticat pe cei care se opun demolării Hotelului Național. Principalul argument a fost că la hotel se adună boschetarii și este periculos să mergi pe alături.

„E foarte strașnic. Aceasta nu este clădire. Acesta este castelul lui Dracula. Acolo nu este posibil să treci. Mi-e jale de dvs că ați construit. Oamenii au construit piramide și ele stau, dar construcția voastră se ruinează. Eu nu mint. Eu merg pe alături și văd. Eu nu vă cred pe dvs că veți face mâine curat, iar poimâne eu voi trece pe alături și mă vor ucide”.

Cea mai vocală dintre femei, care a avut un comportament provocator este angajată a Partidului Șor. Fotografia ei se află chiar pe site-ul formațiunii politice la categoria unde sunt informații despre Oficiul teritorial al Partidului Șor din sectorul Botanica al capitalei.  Femeia participă activ și la protestele organizate de Partidul Șor.

Deși nu exista încă nicio decizie a Primăriei cu privire la demolarea Hotelului Național, primarul Chișinăului Ion Ceban anticipase decizia încă în vara anului trecut.

ION CEBAN, primar Chișinău: „Dacă vorbim despre Hotelul Național, astăzi este autorizația pentru demolarea clădirii. Ea trebuie să fie în paralel cu proiectul clădirii noi, pe care încă nu l-am văzut. Pentru demolare este autorizație și se află la Direcția Arhitectură. Cred că vorbim de această toamnă. Nu știu dacă vor reuși, pentru că există un șir de proceduri pe care trebuie să le facă. Dacă vor reuși, vor face, dacă nu, deja la anul viitor”.

După inițierea scandalului din jurul Hotelului Național, viceprimarul Victor Chironda l-a acuzat pe Ceban că ar fi interesat în demolarea clădirii.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar: „Domnul primar insistă să schimbe focusul problemei de la ilegalitățile făcute de arhitectul-șef Svetlana Dogotaru și colegii săi în procesul de autorizare a demolării Hotelului Național către mine și demisia mea. Este vizibil că că Ceban este personal interesat în demolarea acestei clădiri și acoperă cu prețul propriei imagini o ilegalitate promovată intens de cei care au influență asupra sa. De asemenea, prin retragerea atribuțiilor mele de semnare a actelor permisive dl. primar confirmă că eu sunt incomod anume din acest motiv – mă opun intereselor lui și ale colegilor săi în domeniul construcțiilor din oraș”.

Demisia viceprimarului Victor Chironda

În replică, Ion Ceban l-a acuzat pe adjunctul său că nu-și îndeplinește corespunzător atribuțiile de serviciu și i-a cerut demisia. Vineri, consilierii municipali s-au întrunit în ședință și  l-au demis pe Victor Chironda din funcția de viceprimar.

ION CEBAN, viceprimar: „Hotelul Național a fost și rămâne o fumigenă pentru a acoperi multe dintre incațiunile și responsabilitățile care trebuiau să fie realizate… Victor eu cred că bărbătește era să-ți dai demisia fără a teține cu dinții de această funcție. …Solicit să susțineți demisia domnului viceprimar din funcție”.

De la apariția scandalului în jurul demolării Hotelului Național, nici  reprezentanții societății pe acțiuni „Moldova Tur”, nici administratorul companiei „Alfa-Engeneering”, care deține hotelul în proprietate, nu au venit cu reacții. Reporterul Cutiei Negre a sunat la numărul de telefon mobil indicat în autorizația Primăriei privind demolarea Hotelului Național, ca fiind al reprezentantului „Moldova Tur”. Femeia care a răspuns a refuzat să ofere comentarii:

– Eu sunt gata să răspund la toate întrebările dvs, dar să fie în scris, într-o solicitare oficială către administrația „Moldova Tur” și trimiteți pe poșta electronica.

– Săptămâna trecută colegii mei de la știri deja s-au adresat la dvs și așa și nu ați trimis răspunsurile.

– Faceți materialul, indicând că nu v-am oferit niciun comentariu. Până când faceți așa.

– Dar de ce, dacă eu v-am găsit?

– Ulterior vă vom da comentarii și veți face trimitere la ele. Am o rugăminte. Nu mai sunați la acest număr de telefon. Este telefonul companiei, sunați acolo unde au sunat colegii dvs. Acesta este număr personal și vă rog să nu deranjați”.

O autogară privată deschisă la doi pași de Gara de Nord a provocat un război între transportatori. Proprietarii gării au fost cei mai mari sponsori ai PAS la parlamentare. Scandalul din jurul autogării a scos la iveală și o schemă imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău. Aflați detalii în investigația de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
/VIDEO/ Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei. Dorin Junghietu: „Nu există motive de îngrijorare”
/VIDEO/ Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei. Dorin Junghietu: „Nu există motive de îngrijorare”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/VIDEO/ Grosu răspunde lui Ceban privind lipsa motorinei la unele stații PECO: „Porțile Orașului s-au transformat în borțile orașului”
/VIDEO/ Grosu răspunde lui Ceban privind lipsa motorinei la unele stații PECO: „Porțile Orașului s-au transformat în borțile orașului”

investigații

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău

09 martie 2026, ora 08:34

O autogară privată deschisă la doi pași de Gara de Nord din Chișinău a provocat un război între transportatorii de rute interurbane și a scos la iveală mai multe interese și conexiuni politice. Compania care gestionează noua gară este acuzată de concurență neloială și de protecție din partea unor instituții de stat. Proprietarii gării au fost cei mai mari sponsori ai PAS la parlamentarele de anul trecut și în mod ciudat au reușit să obțină actele permisive pentru amenajarea gării exact în perioada în care au făcut primele transferuri pe contul electoral al partidului de guvernare. Scandalul din jurul gării a scos la iveală și o schemă imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău.

Câteva săptămâni în urmă, zeci de microbuze au fost parcate în semn de protest în fața sediului Agenției Naționale de Transport Auto (ANTA). Șoferii au protestat față de autorizarea unei gări private în imediata apropiere de Gara de Nord din Chișinău, acuzând compania care a deschis gara că efectuează rute clandestine, iar pe ANTA că i-ar proteja interesele agentului economic.

„Face ceea ce dorește. Prin intermediul unor politicieni și-a cumpărat biletul de a nu respecta legea, de a scuipa pe toți și de a prelua ceea ce îi place lui. Vă spun că nu în cadrul legal. Este una concurența și este altceva când preiei afaceri. Noi nu vorbim de concurență. Noi suntem concurenți cu ei pe alte rute unde într-adevăr au orele lor pe traseele lor. Noi vorbim de activitate de la un punct neautorizat, pe trasee și la ore neautorizate. ANTA este unicul organ care trebuie pentru fiecare caz să aplice amendă. ANTA se joacă, ba le dă scrisori, ba le dă recomandări, iar când noi am zis că  facem protest, ANTA le-a facut un proces-verbal. În loc să facă 30 pe zi, face unul pe săptămână și tot așa. ANTA ne hrănește cu scrisori”, a declarat la protest Oleg Alexa, președintele Asociației Patronale a Transportatorilor Auto (APOTA).

Donațiile către PAS și autorizația obținută pentru autogară

Gara privată care este mărul discordiei a fost amenajată de compania Pond-Trans cu sediul în nordul țării. Firma a fost fondată de Parcul de Autobuze și Taximetrie Nr.9 din Briceni, care aparține familiei Pop. Aceasta a fost cel mai generos sponsor al partidului de guvernare în campania electorală pentru alegerile parlamentare din toamna anului trecut. Despre asta, Cutia Neagră PLUS a arătat într-o investigație din toamnă. Membrii familiei Pop, dar și două firme conectate la ei, au donat PAS-ului peste 600 de mii de lei.

Pond-Trans a inițiat procesul pentru a-și deschide propria gară pe strada Calea Moșilor 2 încă vara trecută, înainte de alegeri. Pe 7 iulie 2025, compania a cerut Preturii sectorului Râșcani, în administrarea căreia se află zona, să-i permită să amenajeze o autogară. În aceeași zi, pretorul Mihail Furculiță a semnat un aviz pozitiv. Astăzi, pretorul susține că a fost vorba de o simplă scrisoare, fără efect juridic.

Mihail Furculiță: - S-a depus o cerere și s-a dat răspuns. Nu suntem noi emitenții și nu suntem cei care autorizează gara. Autorizează ANTA.

Reporter TV8: - Atunci care era necesitatea acestui document pe care l-ați semnat?

Mihail Furculiță: - Din punct de vedere al salubrizării, al accesului pentru autospeciale pentru salubrizare a terenului adiacent. Doar atât. Primarul urmează să semneze dispoziția. Acesta nu este un act permisiv. Este o scrisoare dată agentului economic conform solicitării.

Chiar dacă pretorul afirmă că avizul său nu a fost un act oficial, anume scrisoarea Preturii Râșcani a stat la baza dosarului companiei Pond-Trans, depus la ANTA, în care a solicitat înregistrarea activității de autogară pe Calea Moșilor. Funcționarul de la ANTA, care a examinat dosarul, a refuzat de două ori să înregistreze compania, motivând că este necesară „decizia organului executiv al autorității publice locale”, adică decizia primarului de Chișinău Ion Ceban.

Ion Ceban: - Eu știu că Pretura sectorului Râșcani a primit o astfel de solicitare și a acționat în conformitate cu prevederile legale. În rest, autorizațiile în această privință sunt emise de autoritățile publice centrale.

Reporter TV8: - Agentul economic a făcut un demers către primarul municipiului Chișinău să autorizeze o asemenea activitate de gară?

Ion Ceban: - Voi concretiza. Eu pe zi am câte 500-1000 de scrisori. Dacă îmi permiteți, voi verifica suplimentar.

Fără a anexa la dosar o decizie a primarului așa cum i s-a cerut, pe 12 septembrie 2025, Pond-Trans a solicitat din nou la ANTA înregistrarea activității de autogară. Întâmplător sau nu, chiar în aceeași zi, SRL Autotestare, fondată și administrată de Mihai Pop, a făcut prima donație către PAS în campania electorală, în valoare de 100 de mii de lei. Pe 15 septembrie, ANTA a înregistrat Pond-Trans în „Registrul de activități conexe” - document care a permis activitatea de autogară pentru agentul economic. După asta, au urmat și alte donații ale familiei Pop către PAS în electorală.

Mihai Pop: -  Decizia primarului este o interpretare a legii, pentru că legea expres spune decizia autorității locale și anume a organului executiv. Noi am vazut-o și o vedem în continuare că Pretura la fel face parte din organul Executiv. Dacă ne uităm pe lege vedem atribuțiile pretorului de a lua decizii de amenajare a spațiilor  cu destinațíe social-economică, iar din punctul nostru de vedere, gara este un spațiu cu destinație social-economică. Legea de reglementare a activității de întreprinzător clar stipulează că e în obligația organului emitent să solicite de la celelalte structuri avize, acte permisive. În cazul în care ele nu le prezintă se percep ca răspuns tacit, un acord. Și a doua este că în cazul în care există divergențe pe interpretarea legii, prioritate are solicitantul, unde noi de fapt ne regăsim.

Reporter TV8: - A treia încercare de pe 12 septembrie, când ați notificat ANTA din nou să vă înregistreze activitatea de autogară a fost în aceeași zi în care ați făcut prima donație către PAS în campania electorală. Cum explicați această coincidență?

Mihai Pop: -   Nu știu ce să vă zic. Nu aș vrea să amestec aceste subiecte. În primul rând, donația către partidul de guvernare nu are nicio legătură cu activitatea noastră economică, pentru că noi, ca familie, avem anual alocate anumite bugete pentru biserici, case de copii, familii vulnerabile. Noi ne strîngem o dată în an și decidem ce sumă alocăm și vă putem prezenta și dovezi că sumele sunt mult mai mari decât ceea ce s-a alocat la partidul politic.

Vina este pasată pe funcționarul de la ghișeul ANTA

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în subordinea căruia se află ANTA, susține că problema a apărut din cauza unor interpretări incorecte ale legii și nu e vorba despre protejarea unor interese economice.

Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: - Acea gară a fost înregistrată în baza unui document permis oferit de către Pretura sectorului Râșcani. Ulterior, prin întrebările adresate de ANTA Primăriei orașului Chișinău, primarului general, dacă a oferit astfel de împuterniciri pentru pretori de sector, răspunsul a fost că nu a oferit.

Reporter TV8: - Nu trebuia ANTA înainte de a-i oferi dreptul de activitate să verifice actele pretorului?

V. Bolea: – Cu siguranță noi mai avem gări care funcționează în baza autorizațiilor de la pretori pe perimetrul orașului Chișinău. ANTA a primit ordin să investigheze toate cele 41 de gări și să vadă baza legală de funcționare a lor.

Reporter TV8: - Cineva din cadrul ANTA a fost penalizat pentru faptul că a emis un act permisiv autogării în baza unei scrisori a pretorului care nu era temei?

V. Bolea: - Legea a intrat în vigoare în luna iulie, cand am spus în mod expres că acceptul sau permisele sunt semnate de primar. Până atunci Codul Rutier prevedea previziuni foarte incerte de genul administrația publică locală. Și persoana care a stat la ghișeu, care a recepționat documentele și a semnat, a înregistrat, a notificat înregistrarea, probabil nu cunoștea. Era un angajat de la ghișeu. Este ghișeu unic unde se lucrează și se oferă acea notificare, pentru că gările nu funcționează în baza documentelor permisive, adică nu eliberăm autorizații de funcționare a unor gări.

Acuzațiile transportatorilor

Din toamnă, autogara privată de pe Calea Moșilor a început să activeze. Microbuzele companiei Transportlux a familiei Pop deservesc mai multe rute care circulă spre nordul țării. Două peroane, unde staționează unitățile de transport, au fost amenajate chiar lângă trotuarul de la marginea drumului. Astfel, transportatorii care pornesc din Gara de Nord se plâng că le fură pasagerii, oprindu-i din drum.

Anatol Bădărău, transportator Ocnița: „Două opriri de bază avem prin care ajung călătorii în Gara Nord. Astea sunt ambele opriri de pe strada Ismail: una vizavi de Tutun CTC și a doua oleacă mai la deal. Cum debarcă călătorii din troleibuz, obligatoriu trec pe lângă dânșii. Toți șoferii stând pe trotuarul respectiv, nici mare efort nu trebuie, pur și simplu îi trag la ei. Le arată cu mâna rutierele. Ele stau câte 4-5 în rând. Pur și simplu îmbarcă toți călătorii la rând care merg, începând cu primul sat de după Orhei și până la Briceni. Ei nu aleg. Au încărcat rutiera și au plecat. Pe măsura îmbarcării pleacă. Nici nu respectă itinerarele și nimeni nu vede lucrul ăsta. E ceva normal”.

Viorel Ciocan, transportator Edineț:Băieții au lucrat din Gara de Nord. Ei foarte bine cunosc orele de plecare din Gara Nord și la moment, dacă nu au niciun control, ei se folosesc. Dacă cursa e la 8:20 din Gara Nord, ei se pornesc la 8:15. Vânzările din Gara Nord din luna octombrie până în luna martie vreo 60% sunt minus. Imaginați-vă la un microbuz cu 20 de locuri ce cheltuială avem. Am rămas acum numai cu cheltuielile. Nici nu acoperim cheltuielile. Chestia e serioasă.  Nu știu cât o să mai întindem. O cursă am oprit-o din octombrie. Nu o mai facem deloc. Era o cursă Edineț și câteva sate. Ne scăpa vinerea când după masă era flux de călători. Studenții și bugetarii după lucru se duceau acasă. Dacă pun mașini adăugătoare, la noi iarăși nu nimerește nimeni. Și în ziua de vineri deja tot acel flux de călători îl avem ca în zilele de lucru”.

Mihai Pop declară că fima familiei sale nu admite nereguli și face o concurență corectă.

Să ne imaginăm două rețele comerciale în care una protestează împotrivă la alta pe motiv că dă condiții mai bune sau prețuri mai bune sau că e poziționată mai bine. Nu prea sunt de acord că toți călătorii trec pe acolo pentru că este o altă parte care vin din partea pieții din câte cunosc eu. Haideți să nu ne gândim că pasagerii noștri sunt ca o stână, unde i-ai pus acolo au venit. Nu, pasagerul alege.  Noi am căutat și alte locații și am găsit această locație. Nu a fost o decizie spontană. Am vorbit poate și la Topaz să ne ofere loc să putem încărca acolo.

De asemenea, Transportlux este acuzată că efectuează curse neautorizate și dublează rutele altor transportatori cu scopul de a le falimenta afacerile.

Anatol Badarau: „La mine pleacă microbuzul din Gara de Nord la 17:35. S-a dus șoferul meu acolo și a fotografiat cum stă la dânșii microbuzul cu 17:35, dar ei au rută la 18:10. Ei se pornesc de facto înainte la cursa noastră. Toți călătorii vin pe acolo și se îmbarcă la dânșii. Noi rămânem fără călători. Cel mai interesant că ANTA știe tot și numai teoretic lucrează, pune amenzi, dar de facto, le fac câte două amenzi pe zi și asta e tot. Straniu lucru. Nimeni nimic nu observă. Să fost alt transportator, demult era și înghițit, și boțit, și răsturnat. Asta e țara moldavă”.

Iurie Școlnic, transportator Bălți. „Concurenții? Nici nu pot să-i numesc concurenți. Ne dublează cursele. Ajung cu o oră și jumătate înainte de timp în Bălți și iarăși iau oameni și pornesc înainte, fără de a se însemna la gară. Cu gările ei nu au treabă. Ei nu activează prin gări.  Am scris ălângeri la ANTA, la CNA. Avem răspunsuri că se examinează, dar niciun rezultat pozitiv.

Cursă efectuată neautorizat, documentată de echipa TV8

La solicitarea Cutiei Negre, ANTA ne-a prezentat lista celor 29 de curse regulate deservite de Parcul de Autobuze și Taximetre nr. 9 din Briceni și SRL Pond Trans. Printre ele nu se numără cursa directă Chișinău-Bălți. Totuși, transportatorul preia pasageri pe acest itinerar la bordul unor microbuze care circulă spre alte localități, dar tranzitează capitala de nord a țării. De exemplu, pe microbuzele pe care le-am surprins la filmări erau plăcuțe pe care scria mășcat Bălți și doar cu litere mărunte erau notate rutele autorizate spre satele Criva sau Larga.

Unul dintre microbuze, pe care era scris Bălți, Lipcani, Edineț, Briceni a pornit de pe peron, plin cu pasageri, exact la ora 12.00. În lista pe care ne-a prezentat-o ANTA nu există nicio cursă autorizată la ora 12.00.

Pe de altă parte, un transportator din Gara de Nord, care deservește cursa Chișinău-Lipcani, autorizată pentru ora 12:05, avea doar trei pasageri.

Mihai Pop a respins categoric acuzațiile privind desfășurarea activității ilicite.

„Avem o cursă la 11:47 și eu vreau să cred că a fost un caz că s-a reținut un pasager pe care îl așteptau. Dacă șoferul a încălcat regulamentul, noi o să-l sancționăm post factum”, a comentat Mihai Pop.

Omul de afaceri se laudă că firma familiei sale este unica din țară care eliberează  tuturor călătorilor bonuri fiscale la achiziția biletelor. Totuși, echipa Cutiei Negre a surprins mai multe persoane care s-au apropiat de microbuze direct de pe trotuar, au plătit banii pentru călătorii șoferilor, fără a primi bonuri fiscale și au urcat în microbuze.

Mihai Pop: - Anul trecut doi băieți i-am concediat din cauza asta. Și au venit și au plâns. El dacă nu bate cec, atunci pune banii în buzunar.

Reporter TV8: - Înseamnă că dvs admiteți că se întâmplă și astfel de situații?

Mihai Pop: - Mai mult ca atât, noi penalizăm așa situații și le penalizăm dur.  

Autorizația de autogară a fost anulată de ANTA

Începând cu luna octombrie, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a trimis nenumărate scrisori către ANTA, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dar și Centrului Național Anticorupție în care s-a plâns pe activitatea gării private de pe Calea Moșilor. Într-un final, ANTA a stabilit că scrisoarea Preturii Râșcani nu putea fi temei la înregistrarea activității de autogară și pe 16 decembrie a radiat compania Pond-Trans din  Registrul activităților conexe.

ANTA a dispus ca toate microbuzele să revină în Gara de Nord. Însă, agentul economic nu s-a conformat și continuă să activeze în gara sa. Din decembrie, inspectorii ANTA au desfășurat doar 3 controale în această gară în cadrul cărora au constatat mici ilegalități și au aplicat 6 amenzi în sumă de 21 de mii de lei. 

Compania Pond-Trans nu intenționează să sisteze activitatea gării până când nu va exista o decizie definitivă a instanțelor de judecată. Pe 5 ianuarie, Pond-Trans a cerut în instanță suspendarea executării deciziei ANTA. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.  Litigiul s-a mutat la Curtea de Apel Chișinău. Prima ședință a fost programată pe 26 martie.

Miahi Pop: - A fost refuzată măsura asiguratorie. Acolo suntem la apel, dar pe fond noi nu am avut nicio ședință. Din 30 decembrie 2025 au intrat în vigoare noile prevederi ale legii actelor permisive care spune expres că în cazul în care actul permisiv nu este stipulat în lista actelor permisive atunci nimeni nu poate să-l invoce și să aplice sancțiuni. Iar autorizația de gară nu este în lista actelor permisive. Adică, subiectul este cumva epuizat.

Reporter TV8: - Dvs sunteți sigur de un eventual câștig în instanța de judecată?

Mihai Pop: - Instanța decide. Eu citesc legea și așa se spune în legea pentru antreprenori și eu mă conduc după ea. Atât!

Ministrul infrastructurii Vladimir Bolea neagă faptul că activitatea gării  ar fi  protejată de ANTA sau de reprezentanți ai guvernării. Asta în pofida donațiilor generoase pe care le-a primit PAS în campania electorală de la familia Pop.

Vladimir Bolea: - Nu contează cine și ce a donat partidului. Legea este superioară oricărui alt tip de activități și legea va fi aplicată. Dacă nu se va conforma cerințelor ANTA, în cel mai scurt timp, va fi adresare către Poliție pentru luare de măsuri mult mai riguroase în privința îndeplinirii cerințelor legale. Atât!

Reporter TV8: - Dar actele permisive au fost oferite exact atunci când se făceau donațiile către PAS.

- Nu eu mă ocup de eliberare și nici ministerul. ANTA a oferit acea permisiune și v-am spus de ce. Pentru că în luna iulie noi am modificat legea și în august au fost depuse cererile pentru recepționare. Eu nu aș vedea o legătură între ele, dar dacă dvs aveți alte dovezi, eu cred că trebuie de adresat la Poliție, pentru a face o anchetă pe segmentul justiției de văzut de ce i s-a oferit și dacă a fost sau nu a fost rea voință la acea etapă din partea angajatului de la ANTA care a oferit acele documente.

Vladimir Bolea a ținut să precizeze că autoritățile pregătesc modificări serioase la Codul Rutier, pentru a putea gestiona mai bine domeniul transportului de călători.

Vladimir Bolea: „Codul trebuie dezvoltat în interesul cetățenilor. Acum câteva luni aveam o informație că sunt peste 300 de localități care nu au nicio rută pe zi. MUSCA Noi avem 1692 de localități în Moldova și pe mine mă interesează un audit total, până la virgulă, a stării de lucruri de fapt în teritoriu. Noi ne adresam la gări, la Primării și pe această cale vreau să rog primarii să fie foarte receptivi cu acel chestionar pe care o să-l primească de la ANTA în care trebuie să răspundă au sau nu rute, se îndeplinesc sau nu rutele , de câte ori sunt acele rute și de câte ori ar avea nevoie, dacă vor să mai suplinească din varii motive. Aceste chestionare sunt făcute pentru a face o analiză clară și totală a stării de lucruri în acest domeniu”.

Clădirea gării, construită pe un teren municipal cedat în condiții dubioase

În timp ce documentam subiectul legat de activitatea gării private de pe strada Calea Moșilor, am descoperit și alte lucruri curioase. Terenul pe care se află clădirea administrativă a gării private a ajuns  din proprietatea mun. Chișinău în proprietatea unei companii, în condiții neclare. Mai mult ca atât, în judecată, există și un litigiu care se referă la clădirea gării. Edificiul ar fi fost înregistrat eronat la Cadastru și acum instituția cere radierea clădirii din Registru.

Potrivit actelor consultate de reporterul Cutiei Negre, clădirea de pe strada Calea Moșilor 2/A, în care se află sediul gării private, a fost închiriată de compania Pond-Trans. Imobilul este de fapt proprietatea firmei Diolsem și a fost construit anul trecut. Actele de recepție finală au fost semnate pe 23 iulie 2025, când Pond-Trans obținuse deja avizul pozitiv al Preturii Râșcani de a amenaja acolo o gară.

Terenul de 7 ari pe care se află clădirea a fost până nu demult municipal. Compania Diolsem a avut acolo gherete și desfășura activitate de comerț. În vara anului 2021, după ce Primăria a pornit o acțiune amplă de evacuare a gheretelor din oraș, agentul economic s-a gândit să construiască o clădire în locul gheretelor. A cerut de la Primărie un certificat de urbanism pentru proiectarea unui magazin, dar a primit refuz. Diolsem a dat Primăria în judecată.

În timp ce dosarul se afla pe rolul instanței, gheretele au fost evacuate forțat în baza unei dispoziții emise de pretorul sectorului Râșcani, Vlad Melnic. Acesta a dispus restabilirea terenului municipal la starea lui inițială.      

Diolsem s-a adresat din nou în judecată cerând despăgubiri de aproape 85 de mii de lei de la Pretură, pentru că i-a distrus gheretele, dar a pierdut procesul. Ba mai mult, agentul economic i-a achitat Preturii cheltuielile suportate la evacuarea unităților de comerț.

În timp ce Pretura obținea victorii în instanțele de judecată, Direcția generală Arhitectură a Primăriei s-a răzgândit și i-a eliberat firmei acte permisive pentru a-și construi o clădire pe Calea Moșilor 2. Prin autorizația emisă în ianuarie 2023, s-a permis doar construcția unui „obiectiv comercial cu caracter provizoriu, din elemente ușor demontabile, până la valorificarea terenului conform Planului Urbanistic General”.

Dar, SURPRIZĂ!  Astăzi, Registrul cadastral arată că terenul nu mai este municipal, ci proprietate a firmei Diolsem. Am încercat să luăm legătura cu directorul companiei Oleg Cujbă, pentru a clarifica situația. Reprezentanții Diolsem ne-au transmis că acesta s-ar afla în afara țării și revine abia în aprilie.

Am solicitat informații și de la Primărie despre cei 7 ari de teren pe care i-a pierdut municipalitatea, dar nu am primit un răspuns. Terenul a fost evaluat de Cadastru în 2009 la jumătate de milion de lei, dar de atunci valoarea lui a crescut de câteva ori.

În prezent, imobilul situat pe strada Calea Moșilor 2/A  se află în litigiu. Instituția Publică Cadastrul Bunurilor Imobile a cerut în judecată radierea înregistrării eronate a construcţiei.

În urma unui control intern, instituția a stabilit că certificatul de urbanism pentru proiectare din 18 octombrie 2022 și autorizația de construire din 3 ianuarie 2023 prevedeau edificarea unui obiectiv comercial cu caracter provizoriu. Iar în procesul- verbal de recepție finală din 23 iulie 2025, prezentat ca temei de înregistrare, a fost omisă mențiunea privind caracterul provizoriu al construcției. În conformitate cu art. 4 alin. (6) din Legea privind cadastrul bunurilor imobile, construcțiile provizorii nu constituie obiect al înregistrării. Conform Codului Civil, când o înregistrare nu corespunde situației juridice reale, se poate cere rectificarea”, se arată într-un răspuns de la Cadastru.

Alt teren public acaparat și folosit ca parcare privată

Un alt teren de 33 de ari, alăturat clădirii Diolsem, a fost transformat în parcare privată. Aici staționează și unitățile de transport ale companiei Pond-Trans. Imaginile surprinse la fața locului arată că, imediat ce un microbuz pleacă de pe peronul gării private, altul, care staționează în parcare, îi ia imediat locul. (VIDEO 0012 ; 0013)

Potrivit actelor cadastrale, terenul marcat drept parcare privată este tot proprietate a municipiului Chișinău. În registru nu este notat vreun contract de arendă activ.

Mihai Pop nu ne-a putut explica în baza căror documente compania familiei sale folosește terenul pentru parcarea microbuzelor.

Nu știu. Trebuie să verific. Dacă e ceva ilegal, trebuie să vină Poliția să ne amendeze. Chiar nu știu ce să vă zic, că e parte a terenului pe care îl închiriem noi astăzi, că e teren separat, că avem un contract cu cineva,  că nu este contract, poate șoferul abuzează. Eu nu știu”.

Tot terenul din această zonă a străzii Calea Moșilor, situat pe marginea drumului, până la sensul giratoriu de la strada Tudor Vladimirescu, pe o suprafață de 1,3 hectare este proprietate a municipiului Chișinău. Deși aici sunt astăzi mai multe magazine, în Registrul cadastral nu este notat niciun contract de arendă pe teren, iar Primăria riscă să piardă pământul bucată cu bucată.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.