Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat ultimele date privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit președintelui CEC, Dorin Cimil, au fost înregistrate peste o sută de cazuri de pretinsă încălcare a legislației electorale.
„Cele opt contestații ce vizează transportarea organizată a alegătorilor către secțiilor de votare, desfășurarea agitației electorale au fost transmise spre examinarea altor autorități”, a spus președintele CEC.
Conform Inspectoratului General al Poliției, până la ora 16:00 au fost înregistrate peste o sută de cazuri de pretinsă încălcare a legislației, ce se referă la anumite cazuri de afișaj electoral, acțiuni de agitație electorală, transportare și bănuială de corupere a alegătorilor, anumite incidente cu buletinele de vot și chiar împiedicarea exercitării dreptului la vot.
Unele dintre aceste cazuri nu s-au adeverit, în altele se acumulează probele, pentru constatarea existenței sau inexistenței faptelor sesizate.





















