Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Precizările Serviciului Vamal pentru persoanele care au introdus în țară autovehicule cu numere străine

Foto: customs.gov
14 iulie 2021, ora 10:51

Serviciul Vamal al Republicii Moldova constată, în continuare, un număr mare de cazuri de depășire a termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere străine.

De asemenea, sunt înregistrate frecvent cazuri de încălcare a prevederilor legale privind interzicerea folosirii mijloacelor de transport declarate prin acțiune de alte persoane decât cele care le-au declarat prin acțiune organului vamal. În context, Serviciul Vamal reiterează că, începând cu 01 ianuarie 2021, este interzisă:

– vânzarea mijlocului de transport declarat prin acțiune pe teritoriul Republicii Moldova;

– donarea acestuia;

– punerea la dispoziția unei alte persoane (cu excepția soțului/soției și rudelor pe linie ascendentă și descendentă directă ale persoanei care a introdus în țară mijlocul de transport);

– transmiterea prin moștenire;

– oferirea spre închiriere/subînchiriere;

– darea în comodat;

– gajarea.

Aceste acțiuni pot fi realizate pe teritoriul Republicii Moldova doar cu acordul organului vamal, după achitarea drepturilor de import. Nerespectarea acestor condiții se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale, cu obligarea scoaterii mijlocului de transport de pe teritoriul Republicii Moldova.

În ceea ce privește termenul de aflare pe teritoriul țării a mijloacelor de transport declarate prin acțiune și plasate sub regim vamal de admitere temporară, acesta nu poate depăși 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive.

Excepție fac mijloacele de transport auto introduse pe teritoriul vamal de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin și care dețin permis de conducere emis în ţar în care au domiciliu, declarate prin acțiune, se pot afla pe teritoriul vamal al Republicii Moldova pe un termen de până la 3 ani.

Mijloacele de transport auto pentru care a expirat termenul acordat sunt identificate și aduse de către poliție, poliția de frontieră sau echipele mobile ale Serviciului Vamal către cel mai apropiat birou vamal sau post vamal de frontieră. Cheltuielile de escortare a mijlocului de transport auto sunt acoperite de către persoana fizică care a încălcat termenul de aflare a autoturismului pe teritoriul RM.

Totodată, persoanele care nu au scos la timp din țară mijloacele de transport declarate prin acțiune nu au dreptul să introducă pe teritoriul Republicii Moldova alte autovehicule. În cazul în care mijlocul de transport nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit de legislație și acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese), organul vamal va încasa drepturile de import.

În aceste condiții, Serviciul Vamal vine cu un apel către persoanele fizice care au introdus în țară mijloace de transport cu numere străine să respecte prevederile legale.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente