Ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României, pe care Natalia Gavrilița și Florin Cîțu au convenit luni să o organizeze la Chișinău, ar putea avea loc în luna septembrie.
Premierul moldovean a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul României, Daniel Ioniță, alături de care a planificat ca ședința să se desfășoare la începutul toamnei.
În cadrul aceleiași întâlniri, cei doi oficiali au stabilit etapele de pregătire a reluării și extinderii acordului interguvernamental pentru asistență tehnică nerambursabilă.
„România este un susținător activ al modernizării țării noastre și relația are un potențial de dezvoltare enorm, din care vor câștiga toți cetățenii”, se menționează într-o notă informativă a Executivului de la Chișinău.





















