Fostul președinte Igor Dodon este cercetat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) privind controlul averilor. Despre aceasta a confirmat președinta ANI Rodica Antoci, într-un interviu pentru Anticoruptie.md.
În cazul fostului șef de stat Igor Dodon, ANI s-a autosesizat din oficiu, în baza investigațiilor jurnalistice, dar și în baza a mai multor sesizări oficiale parvenite la autoritate. Toate au fost direcționate, în mod aleatoriu, către un inspector de integritate. „N-o să intru în detalii, pentru că este o procedură de control acum la autoritate în derulare, pentru a nu admite careva imixtiuni sau influențe asupra inspectorului care examinează cazul. Tot ce a fost în presă, în investigațiile jurnalistice, poze, documente au fost transmise către inspectorul de integritate pentru a fi examinate și a se expune. Sper că identificăm mijloacele esențiale pentru a proba și a demonstra aceste probe”, a declarat Rodica Antoci.
Potrivit ANI, controlul averii pe numele d-lui Dodon a fost inițiat în anul 2020. Un alt control pe numele acestuia este pe incompatibilitate de funcție, care a fost inițiat la începutul acestui an.
Despre acest fapt a anunțat în septembrie 2020 și deputatul PAS, Dumitru Alaiba. El fiind unul dintre parlamentarii care au depus o sesizare la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și Procuratura Generală (PG), pentru a verifica declarațiile pe venit ale președintelui Igor Dodon. Potrivit lui Alaiba, șeful statului „are averi pe care nu le poate explica și fuge de ele ani la rând”.
Și deputata PAS, Galina Sajin a cerut ANI să verifice dacă șeful statului Igor Dodon și-a declarat complet averea și dacă a încălcat cumva regimul juridic al conflictelor de interese. Sajin a sesizat ANI după ce președintele țării a mers în ultimii ani în vacanțe de lux, care depășeau posibilitățile financiare declarate oficial de familia Dodon.
Potrivit declarației de avere, depusă de Dodon la plecarea sa din funcția de președinte, în 2020, în calitate de șef de stat, Igor Dodon a obținut un venit total de 321 207 mii lei. Soția sa a ridicat o sumă mai mare. Galina Dodon s-a ales cu 377 850 de mii de lei din activitatea de la compania „Exclusiv Media”, proprietarul căreia este președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță.
Familia Dodon are în proprietate un teren dobândit în anul 2013, valoarea căruia este de 451 985 de mii de lei, și locuiește într-o casă obținută în același an. Valoarea imobilului este una impunătoare – peste două milioane de lei. Casa are o suprafață de peste 422 de metri pătrați.
De menționat că Igor Dodon nu a indicat niciun automobil în declarația de avere și interese pentru anul 2020. Politicianul a luat un credit în 2013 de aproximativ 1,5 milioane de lei, la o rată de 8%, pe care urmează să-l întoarcă până în 2028.
Politicianul este fondator a două asociații obștești și a unei fundații de binefacere. Igor Dodon mai este și președinte al Federației de Șah. Soția sa este fondatoarea fundației de binefacere „Din suflet”.
În perioada 1 – 5 februarie curent, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a pornit un control pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilității în privința lui Igor Dodon. Verificările au fost inițiate pe motiv că pe lângă mandatul de șef de stat, politicianul a deținut și funcția de președinte al Federației de Șah.
Partidul Socialiștilor a venit ulterior cu o reacție și au menționat că „ANI vrea să se convingă repetat, la fel cum a făcut-o în 2017, că nu există incompatibilitate în deținerea funcției neremunerate de președinte al Asociației Obștești Federația de Șah a Moldovei”.





















