De la proclamarea independenței, țara noastră a tot oscilat între Est și Vest, a pierdut aproape un milion de oameni din cauza migrației, iar sărăcia și corupția continuă să ne macine. A trecut printr-un război adevărat, dar și conflicte între politicieni, iar din sistemul bancar a dispărut un miliard de dolari. Ce s-a întâmplat, mai important, în acești ani de după independență, vedeți în sinteza ce urmează.
Drumul țării noastre, ca stat independent, a început pe 27 august, 1991, la o săptămână de la Puciul de la Moscova, când deja majoritatea țărilor socialiste s-au desprins de Uniunea Sovietică. În acea zi istorică, Piața Marii Adunări Naționale arăta ca o mare de oameni. Au fost voci care spuneau că în acel moment, în centrul orașului, s-au adunat peste jumătate de milion de persoane. Și tot în acea zi, cei 278 de deputați, care făceau parte din primul legislativ, au votat Declarația de Independență.
„ A sosit timpul să facem dreptate și poporului nostru. (MUSCA) Trăiască Moldova independentă!”
Tot atunci s-a decis ca imnul Republicii Moldova să fie „Deșteaptă-te Române”. Totuși, trei ani mai târziu, „ Limba Noastră” a devenit imnul țării, iar sintagma de limbă română din Constituție a fost înlocuită cu limbă moldovenească. Peste doar un an de la declararea independenței, începe conflictul de pe Nistru.
„Transmitem chiar în momentul în care spre apărătorii noștri vin tancurile din partea Tiraspolului care au îînceput să deschidă focul asupra pozițiilor noastre.”
După un război care a durat cinci luni și a luat viețile a sute de tineri, la 21 iulie 1992, Mircea Snegur și Boris Elțin semnează la Moscova acordul de încetare a focului. În 1997, Petru Lucinschi este ales președinte, iar un an mai târziu începe devalorizarea rublei, ceea ce declanșează o sărăcie fără precedent urmată de restanțe la pensii și salarii și scumpiri în lanț.
„Acesta nu este guvern! E un grup de tâlhari! Iau bani de la niște babe păcătoase care e vai de capul ei și moare de foame!”
În 2001, Republica Moldova se întoarce cu fața spre est, iar la putere vin comuniștii cu 71 de mandate în Parlament. Tot atunci, Vladimir Voronin este ales președinte.
„Victoria noastră din 2001 cu o majoritate constituționaală a fost pe neașteptate. (MUSCA) Era un dezastru total în 2001 în toate domeniile ce ține de un stat independent și suveran.
Câteva luni mai târziu încep protestele anticomuniste, conduse de Frontul Popular, în frunte cu Iurie Roșca.
Pentru electoratul de drepta, 2005 va rămâne anul unei mari trădări. Datorită celor 11 voturi, oferite de deputații lui Iurie Roșca, Vladimir Voronin este ales din nou președintele țării. În 2006, Gazpromul sistează livrările de gaze pentru Moldova fără a anunța Chișinăul, iar peste trei luni introduce embargo la vinurile moldovenești. Un alt an de cotitură pentru viața politică este 2009. Comuniștii câștigă din nou alegerile, fapt ce trezește nemulțumirea a mii de tineri care au ieșit în stradă și au acuzat autoritățile de fraudarea scrutinului. A doua zi, pe 7 aprilie 2009, protestele devin violente. Clădirea Parlamentului și cea a Președinției sunt devastate, au loc confruntări între poliție și manifestanți, iar Valeriu Boboc este ucis în bătaie în Piața Marii Adunări Naționale.
„Poliția va folosit toate mijloacele pentru apărarea constituționalității Republiicii Moldova, inclusiv armele.”
Urmează alegeri anticipate în iulie 2009, iar la putere vin forțele de opoziție, care formează Alianța pentru Integrare Europeană. În 2012, Nicolae Timofti este ales Președinte, după o criză politică de proporții, fiind cel de-al patrulea șef de stat. Un an mai târziu, alianța care se credea de beton s-a ruinat, iar clasa politică trece printr-un adevărat război. În același an a fost concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, iar statul pierde controlul asupra Băncii de Economii. Acestea ajung să fie controlate de către Ilan Șor. În 2014, Republica Moldova semnează Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, iar moldovenii primesc dreptul de a circula fără vize în Europa. În noiembrie, au loc alegeri parlamentare, iar a doua zi după scrutin aflăm că din trei bănci din țară s-a furat un miliard de dolari. La 15 octombrie 2015, Vlad Filat este reținut chiar în sala Parlamentului, iar după un proces închis, acesta este condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă în dosarul furtului miliardului. În ultimul discurs din plenul Parlamentului, Filat a promis că va face dezvăluiri, lucru care nu s-a mai întâmplat.
„În momentul în care o să vorbesc o să sară în aer tot sistemul acesta politic diin Republica Moldova și poaate va venit timpul să sară odată în aer și să construim ceva sănătos.”
La începutul lui 2016, Vlad Plahotniuc vrea să ajungă premier, însă Nicolae Timofti refuză să-l desemneze din motive de integritate. Democrații îl propun pe Pavel Filip la funcția de premier, iar Guvernul este investit într-o ședință nocturnă, în timp ce oamenii protestează în stradă, organizați de Renato Usatii, Igor Dodon și Andrei Nastase.
Al 26-lea an de independență ne aduce la putere un președinte pro-rus care câștigă alegerile prezidențiale în fața Maiei Sandu – Igor Dodon. În 2017, Ilan Șor este condamnat la 7, 6 ani de închisoare, pentru implicare în furtul miliardului, dosar care încă se mai judecă în instanța de apel. În 2019, democrații sunt înlăturați de la putere, după ce Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Năstase au format o alianță. Astfel, Maia Sandu devine prim-ministru, iar Zinaida Greceanîi – președinte al Parlamentului. Au urmat atunci câteva zile, timp în care Republica Moldova avea două puteri executive, iar democrații nu se lăsau duși de la putere.
Sub presiunea ambasadorilor UE, Statelor Unite și a Federației Ruse, democrații cedează, iar Vladimir Plahotniuc, dar și Ilan Șor, părăsesc Republica Moldova. Nici guvernul condus de Maia Sandu nu s-a reținut mult în funcție. Alianța dintre PSRM și blocul ACUM se destramă la câteva luni pe fonul reformelor justiției. Anul 2020 vine cu noi provocări, iar pandemia de coronavirus schimbă cursul istoriei. La exact 10 zile de la înregistrarea primului caz de Covid, autoritățile au înstituit stare de urgență în Republica Moldova.
„Dacă continuăm să fim iresponsabili vom muri mulți.”
În plină criză pandemică, spre sfârșitul anului, au loc alegeri prezidențiale, iar Republica Moldova alege prima femeie în funcție de șefa statului – Maia Sandu. Au urmat apoi câteva luni de criză politică, economică și de sănătate fără precedent, iar la sfârșitul lunii aprilie, Maia Sandu dizolvă parlamentul și deschide calea către alegeri parlamentare anticipate. Scrutinul din 11 iulie întoarce Moldova cu fața către vest după ce Partidul Acțiune și Solidaritate este ales cu peste 53% din voturi. PAS obține 63 de mandate în Legislativ, iar Vladimir Grosu devine președinte al Parlamentului și Natalia Gavrilița este învestită în funcție de Premier.
