Președintele Rus Vladimir Putin a fost fotografiat în timp ce era în vacanță în Siberia, la pescuit, alături de ministrul Apărării, Serghei Șoigu. Kremlinul a publicat imaginile pentru a arăta că Putin se simte bine, după ce acesta s-a aflat în izolare din cauza unor cazuri de COVID în anturajul său, informează Digi24.
Președintele rus, în vârstă de 68 de ani, a intrat în izolare acum aproape două săptămâni, după ce mai mulți membri ai anturajului său au fost infectați cu COVID-19.
De asemenea, din cauza carantinei, Putin a votat online la alegerile parlamentare ruse din 17 septembrie.
„După cum aţi văzut, în condiţii de restricţii sanitare, mi-am îndeplinit datoria civică online, în format electronic”, a spus Putin, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, cum s-a putut vedea în imaginile difuzate de televiziunea de stat. În imagini, Vladimir Putin apărea tastând la calculatorul din biroul său, la reşedinţa prezidenţială din Novo-Ogariovo.
Putin a luat măsuri de precauție în timpul pandemiei COVID-19 și s-a vaccinat cu două doze ale vaccinului rusesc Sputnik V.

Sursa foto: digi24.ro




































