În conturile Primăriei Chișinău au intrat 25,9 milioane de lei. Asta după ce în cadrul licitației funciare cu strigare privind vânzarea-cumpărarea terenurilor din intravilanul municipiului, desfășurată astăzi, 8 octombrie, au fost vândute 12 loturi.
Cel mai solicitat teren a fost vândut cu 5,7 milioane de lei, prețul inițial fiind de 3 milioane. Acesta are circa 20 de ari și este amplasat pe strada Petricani.
Din totalul de 17 loturi expuse, zece au fost adjudecate la concurs, două au fost vândute prin negocieri directe, în contextul prezenței a câte un singur cumpărător, iar cinci terenuri au fost scoase de la licitație, din cauza lipsei de solicitanți.
În context, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că în prezent terenurile din Chișinău se vând doar în cadrul licitațiilor, iar procedurile respective sunt transparente. Totodată, el a menționat că banii obținuți din această licitație vor veni în bugetul municipal pentru dezvoltarea orașului.
Amintim că prima licitație funciară cu strigare în anul 2021 a avut loc în luna februarie, când au fost adjudecate 11 terenuri, în valoare totală de 34,5 milioane lei.
Informăm că luni, 11 octombrie, urmează să se desfășoare și licitația nr.6 cu privire la gherete, la concurs au fost expuse 28 de loturi amplasate în sectoarele orașului, în parcuri, scuaruri și pe alei.





















