18 bebeluşi din Vietnam au fost imunizați, din greşeală, cu Pfizer, vaccin împotriva COVID-19, în loc de cele specifice vârstei lor. Reprezentanții Departamentului de Sănătate din Capitala Hanoi susțin că până vineri, 5 noiembrie, după 48 de ore de la administrare, nu au fost raportate efecte adverse, informează Digi24.
Incidentul s-a produs miercuri, 3 noiembrie, la un centru medical din cartierul Quoc Oai din Hanoi, la o vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 6 luni
Potrivit sursei citate, un membru al personalului medical i-a imunizat împotriva COVID-19, în loc să le administreze vaccinurile aprobate pentru vârsta lor, a declarat Departamentul de Sănătate din Hanoi. Imediat după descoperirea greşelii, centrul a raportat situaţia autorităţilor locale, care au ordonat centrului să transfere bebelușii la Spitalul Sfântul Pavel pentru a fi monitorizaţi.
Autorităţile din teritoriu l-au suspendat pe membrul personalului medical care a vaccinat sugarii şi pe alţi patru care au fost implicaţi în incident.
Ministerul Sănătăţii din Vietnam a aprobat vaccinarea împotriva COVID-19 doar pentru copii cu vârste cuprinse între 12-17 ani.




































