Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), a fost desemnat copreședinte al Comisiei Interparlamentare de Cooperare între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Federală a Federației Ruse. Modificarea a fost făcută ca urmare a recentei depuneri a mandatului de deputat de către Igor Dodon, care a deținut funcția respectivă.
Adrian Lebedinschi, deputat BCS, a devenit membru al acestei Comisii.
O altă modificare operată, astăzi, de Parlament ține de desemnarea lui Adrian Lebedinschi în calitate de șef al Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN). Adrian Lebedinschi, de asemenea, l-a substituit în această funcție pe ex-deputatul Igor Dodon.
Tot astăzi, Parlamentul a modificat componența nominală a unor comisii permanente.
Igor Dodon a fost exclus din lista membrilor Comisiei economie, buget și finanțe, aceasta fiind completată cu deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Inga Sibova. Poziția de membru al Comisiei agricultură și industrie alimentară, pe care a deținut-o Inga Sibova, este substituită cu Svetlana Căpățină, aceeași fracțiune.
Adrian Lebedinschi devine, în locul Svetlanei Căpățină, membru al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Menționăm că în Parlamentul legislaturii a XI-a sunt 11 comisii parlamentare permanente. Componenţa nominală a acestora se stabileşte ţinându-se cont de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament.





















