În cadul ședinței plenare care are loc în acest moment, deputații din Parlament examinează moțiunea simplă inițiată de către fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
De la tribuna centrală ministra Sănătății, Ala Nemerenco a declarat că „moțiunea este înaintată atunci când, de fapt Republica Moldova a ieșit aproape din acest val cu cea mai bună situație”.
„Ați scris foarte frumos: „se înaintează ministerului pentru politicile sale”. Eu vreau să vă spun că moțiunea are la fundament doar istorii de povești rupte din context și este înaintată atunci când, de fapt, R. Moldova a ieșit aproape din acest val cu cea mai bună situație din regiune”, a declarat Ala Nemerenco de la tribuna Parlamentului.
Totodată, în discursul său ministra a declarat că nu o miră deloc faptul că este astăzi la tribuna centrală pentru a oferi informații.
„Nu mă miră deloc faptul că astăzi eu sunt aici, fiindcă nu de azi și nu ieri sunt unul din preferații miniștri ai opoziției și toate aceste sentimente și atitudini chiar dacă le-am văzut foarte bine din luna ianuarie, februarie a acestui an, de fapt rădăcinile lor se trag din anul 2019”, a menționat Ala Nemerenco de la tribuna Parlamentului.
În cadrul ședinței plenare de joi, 11 noiembrie, fracțiunea parlamentară a Blocului Socialiștilor și Comuniștilor (BCS) a înaintat o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Sănătății.Textul moțiunii a fost prezentat de la tribună de către deputatul BCS, Vladimir Odnostalco. Potrivit deputatului, Ministerul Sănătății a scăpat situația de sub control privind gestionarea pandemiei iar vinovată de asta se face ministra Sănătății Ala Nemerenco.





















