Solicitarea enunțată miercuri de Comisia Electorală Centrală către Judecătoria Bălți, privind anularea înregistrării Marinei Tauber în cursa electorală pentru Primărie, a fost un circ prost regizat. Declarația a fost făcută de Tauber, într-un briefing de presă susținut la Parlament. Candidata la fotoliul de primar al Capitalei de nord a țării a adus mai multe critici în adresa PAS și Maiei Sandu, pe care îi acuză că ar sta în spatele deciziei CEC.
„Republica Moldova se îndreaptă tot mai mult spre dictatură. PAS își supune toate instituțiile statului, demonstrându-ne tuturor că nu e locul nostru aici. Ce s-a întâmplat ieri, demonstrează că am avut dreptate când am spus că SIS și MAI ne urmărește. SIS și-a propus să vadă ce, cât și unde mâncăm”, a menționat Tauber.
Totodată, candidata a adus învinuiri și vicepreședintelui CEC, Pavel Postică, despre care spune că ar fi un instrument politic.
„Pavel Postică este un instrument în mâinile Maiei Sandu. Nu el a fost cel care a anunțat decizia, ci Maia Sandu, de altfel, în cel mai urât mod. E o decizie demnă de cartea recordurilor”, spune Tauber.
Aceasta susține că, pentru moment, va aștepta decizia luată de magistrații de la Bălți, dar dă asigurări că în cazul în care va fi exclusă din cursă, vor urma proteste.
„Dacă trebuie, haideți să ieșim în stradă să luptăm pentru drepturile noastre și viitorul pe care vrem să îl construim. Nu ne apărăm pe noi, dar dreptul pe care vor să vi-l ia. Vom protesta oricât, până vom învinge”, a spus candidata la funcția de primar la Bălți.
Mai mult, deputatul Partidului Politic „Șor”, Denis Ulanov a făcut apel la comunitatea internațional, menționând că așteaptă o reacție din partea aceteia.
„Așteptăm reacția partenerilor externi la ce s-a întâmplat ieri. Cu alte ocazii, reacția lor a fost una dură, așteptăm și acum una pe măsură”, a declarat Denis Ulanov.
Miercuri, 1 decembrie, Comisia Electorală Centrală a solicitat Judecătoriei Bălți să anuleze înregistrarea lui Tauber în cursa electorală pentru Primăria Bălți. Pro au votat 6 membri ai Comisiei, iar doi au declarat abținere. Decizia finală urmează a fi luată de instanță. Asta după ce a constatat folosirea fondurilor financiare nedeclarate de cel puțin 34 de mii și depășire plafonului maxim stabilit de către CEC cu cel puțin 9 mii de lei. Mai exact, Tauber este acuzată că ar fi cheltuit bani, pe care nu i-a declarat, pentru a-i hrăni pe simpatizanții care au susținut-o în campanie electorală.





















