Fostul vicepremier pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, susține că negocierile dintre Republica Moldova și Gazprom au fost dure și dificile, iar problema livrării gazului a început înainte de expirarea contractului, când lumea a înțeles că, contractul, de fapt, nu va mai fi extins în mod automat.
Mai multe detalii de după „cortina” negocierilor care au avut loc la Moscova, între delegația din Republica Moldova, condusă de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, și reprezentanții companiei Gazprom a oferit Vladislav Kulminski în cadrul emisiuni „Cutia Neagră” de la TV8.
Kulminski susține că pe lângă faptul că negocierile au fost dure, reprezentanții Republicii Moldova au ținut cu orice preț să obțină un preț redus.
„Problema livrării gazului a început cu două zile înainte de expirarea contractului, când toată lumea a înțeles că noi suntem într-o criză, iar contractul, de fapt, nu va fi extins în mod automat. Atunci practic am început să facem ceea ce trebuia să facem la începutul lunii. În cadrul negocierilor au participat practic toți cei care se ocupau de livrarea gazelor, inclusiv, autoritățile economice și domnul ambasador al Federației Ruse în R. Moldova. Atunci negocierile s-au axat strict pe problema prețului și pe problema gazului. Este vorba despre prețul spot care se presupunea de minus 25%, noi vorbeam și despre reduceri. Domnul Spînu a condus acele negocieri, pentru că el se ocupa de problema gazului. El venea cu alte idei, alte propuneri și cu alte soluții. Acolo au fost niște negocieri destul de dure și dificile, era absolut clar că pentru Republica Moldova să accepți un preț de 1000 de dolari și minus 25%, ar fi însemnat că începând cu luna octombrie și până la sfârșit de an am fi avut o notă de plată de 75 de milioane în fiecare lună… Rușii ne propuneau ceea ce noi nu puteam achita”.
Întrebat despre informațiile care s-ar fi vehiculat prin presă precum că, Federația Rusă ne-ar fi înaintat anumite condiții politice, fostul vicepremier a negat și a declarat că Federația Rusă a recurs la aceste acțiuni din motivul că fostele guvernări le-au făcut doar promisiuni, care ulterior nu au fost îndeplinite.
„Negocierile în trecut se întâmplau în felul următor: delegația R. Moldova venea în Federația Rusă cu promisiuni, pormisiuni, promisiuni, practic toate guvernele veneau cu aceste promisiuni pentru a obține un preț cât de cât favorabil, iar aceste promisiuni, ulterior, nu puteau fi împlinite. Domnul Dodon a fost foarte faimos pentru aceste promisiuni. Una din pormisiuni ar fi fost și reglemetarea conflictului transnistrean. Dar, eu vreau să vă spun că acolo nu au fost înaintate anumite condiții politice despre care se zvonește și de vehiculează în spațiul public”.
Invitatul emisiunea mai spune că „în cazul în care gazele ar fi fost livrate doar până în regiunea transnistreană fără a fi livrate mai apoi în Republica Moldova, țara ar fi fost ruptă în două bucăți”. În acest context, Kulminski, susține că actuala guvernare a avut o abordare cinstită și corectă, iar în negocirile date nu au fost implicate interesele personale precum a fost în cazul fostelor guvernări.
„Eu cred că până la urmă a fost o abordare cinstită și corectă și cred că acest guvern a înregistrat mai multe progrese în negocierile pe care le avem cu Federația Rusă. Ceea ce am obținut noi până la urmă nu este un contract rău în condițiile actuale. Republica Moldova nu poate să-și permită să cumpere gaze la acest spot care este pe piață, pentru că asta ar însemna destabilizare. Cred că s-a ajuns la un compromis rezonabil, pentru că R. Moldova este ultima țară din spațiul post-sovietic, care este într-o situație cât de cât stabilă”.
Despre cum explică diferența de preț pe care o achită cetățenii Republicii Moldova în comparație cu cetățenii din regiunea transnistreană, fostul vicepremier a menționat că „aceasta este o problemă foarte complexă și care cere o abordare pragmatică și responsabilă. Însă, o sarcină care a fost bine definită este stabilitatea în interesul național al Republicii Moldova”.



































