Armata Rusiei ar fi început să trimită către granița cu Ucraina echipamente și militari, în eventualitatea unui conflict cu țara vecină, scrie Gândul cu referire la Bild.
Potrivit surse, în ultimele luni ale anului 2021, peste 100.000 de militari ruși au fost trimiși către granița cu Ucraina, iar acum militarii așteaptă noi ordine în tabere aflate la graniță, dar și în Crimeea.
Putin ar putea să își deplasează armata din estul îndepărtat al țării înspre partea opusă pentru a-și desfășura trupele la granița de vest cu Ucraina, spun jurnaliștii germani.
Trenurile străbat o distanță de 7.000 de kilometri de-a lungul Trans-Siberianului, în direcția Ucrainei și a statelor membre NATO.
„Numai pe 11 ianuarie, 12 trenuri militare de marfă au trecut spre vest prin Krasnoyarsk. Dacă este adevărat, este o mișcare foate amplă”, a declarat expertul militar Petri Makela.
„Calea ferată trans-siberiană este o rețea importantă de transport militar dintr-o parte în cealaltă a Rusiei. Un tren militar face șase-șapte zile până ajunge din Orientul Îndepărtat al Pacificului în vestul Rusiei. Trenurile din Siberia parcurg distanța în doar două-trei zile”, a declarat pentru Bild expertul irlandez în domeniul apărării Andy Scollick.
În trenurile siberiene găsești tot ce ai nevoie pentru război. Cele mai avansate tancuri de luptă ale Rusiei, lansatoare de rachete, camioane, ambulanțe, sisteme de rachete balistice cu capacitate nucleară și nenumărate vehicule logistice, spun cei de la Bild.
Rusia a stârnit îngrijorarea Occidentului şi a Kievului prin trimiterea de forţe militare la graniţa cu Ucraina, existând temeri că ar pregăti o invazie în ţara vecină.
Lukaşenko a justificat aceste exerciţii prin întărirea dispozitivului NATO din Polonia şi ţările baltice, la frontierele ţării sale, precum şi prin situaţia din Ucraina.
În acest context, Marea Britanie a declarat luni că va furniza Ucrainei arme antitanc pentru a o ajuta să se apere faţă de o potenţială invazie, în cazul unui conflict cu Rusia.



































