În semifinala și finala Eurovision 2022 de la Torino va răsuna versiunea originală a piesei „Trenulețul” a băieților de la „Zbob și Zdub” și fraților Advahov, nu cea cu versurile modificate, care a fost interpretată în etapa audițiilor live. Potrivit producătorului „Zob și Zdub”, textul a fost modificat experimental, iar în situația în care a trezit reacții negative, se va reveni la cel inițial.
„Piesa nu a fost făcută pentru Eurovision, abia în luna ianuarie am decis să depunem cerere. Din experiența noastră, noi, dacă dorim să participăm la Eurovision, adaptăm piesele. Și a fost o improvizație din partea lui Roman – a testat alte cuvinte, dar asta nu a fost o versiune finală, a fost o improvizație. Dar vedem, din reacții, că oamenii sunt pentru textul inițial, prin urmare clar că vom folosi acest text. Va fi totul bine”, a declarat producătorul Igor Dânga pentru Europa Liberă.
De altfel, textierul Vsevolod Ciornei a declarat pentru aceași sursă că i s-au cerut mai multe variante de versuri, lucru pe care l-a realizat, gândindu-se, în primul rând, la regulile unei competiții care nu admite, de obicei, nuanțări politice:
„Nu a fost nici o rea voință din partea lui Roman Iagupov. A fost un fel de prudență, poate cumva exagerată, în fața rigorilor impuse de regulamentul Eurovision. El mi-a spus că sunt niște reguli ale Eurovisionului care interzic aluziile politice și, pentru orice eventualitate, să-i dau niște variante mai neutre. ”
Formația Zdob și Zdub a mai participat la Eurovision în 2005, când a reușit să claseze țara pe locul 6 cu piesa „Boonika bate doba” și, de asemenea, în 2011, când a obținut locul 12 cu melodia „So Lucky”.





















