O companie din Chișinău este obligată să plătească factura la gazele naturale consumate pentru luna ianuarie și, totodată, să achite în avans și pentru gazele naturale care urmează a fi consumate în luna februarie 2022.
Într-un mesaj venit prin intermediul obțiunii „Trimite-ne o știre”, agentul economic revoltat, care a dorit să rămână anonim, ne-a expediat notificarea primită de la Moldovagaz.
El este avertizat să plătească pentru consumul de gaze naturale din luna ianuarie 2022 și pentru februarie 2022 până la data de 15 februarie. În caz contrar, începând cu data de 16 februarie, furnizarea gazelor naturale va fi sistată.
Moldovagaz face trimitere la cauzele contractuale, deși ele prevăd că plata este efectuată doar pentru gazele consumate.
Totodată, Moldovagaz vine cu rugămintea către consumator să achite pentru gazele naturale ce urmează a fi consumate în luna martie 2022 până pe 28 februarie curent.
Pe 14 februarie, Moldovagaz a achitat suma integrală pe care o datora Gazpromului pentru luna ianuarie. Anunțul a fost făcut de președintele companiei, Vadim Ceban, care a precizat că au mai rămas șase zile până când expiră termenul la care Moldova să plătească rușilor avansul pentru jumătate din luna februarie.
„Până în 20 februarie, trebuie să mai plătim 51,1 milioane de dolari pentru consumul din prima jumătate a acestei luni. Acest lucru este posibil în cazul îndeplinirii obligațiilor contractuale de către toți consumatorii”, a punctat Vadim Ceban.





















