Comisia pentru Situații Excepționale a extins lista produselor de primă necesitate pentru care este limitat adaosul comercial. Măsura a fost luată pentru a stopa creșterea nejustificată a prețurilor. Despre aceasta a anunțat premierul Natalia Gavrilița după ședința CSE, transmite IPN.
Pe această listă se adaugă carnea de porc pe os, carnea de păsare, peștele congelat, zahărul din sfeclă, ouăle, pastele, cartofii, ceapa, varza albă, morcovul în starea proaspătă și sfecla roșie în stare proaspătă.
Natalia Gavrilița a spus că despre extinderea listei produselor de primă necesitate s-a discutat și anterior, însă acest lucru a devenit extrem de necesar acum, „când este o situație de urgență și o neliniște în societate, iar oamenii au nevoie de ajutor”.





















