„Republica Moldova se află la limita capacității și are nevoie de sprijinul comunității internaționale”. Declarația a fost făcută de președinta țării, Maia Sandu, după întrevederea cu vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell și comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, în contextul gestionării fluxului de refugiați din Ucraina. Potrivit șefei statului, gestionarea fluxului de cetățeni ucraineni pune presiune pe economie și sistemul medical.
„Războiul declanșat în Ucraina a afectat viața a zeci de milioane de oameni, securitatea și pacea în regiune. R.Moldova condamnă agresiunea militară a Federației Ruse împotriva țării vecine și prietene, Ucraina, și din prima zi a chemat la încetarea luptelor. R. Moldova acționează acolo unde poate și are cel mai mare impact”, a declarat Maia Sandu.
„În aceste zile, cetățenii Republicii Moldova au demonstrat din nou că sunt europeni în fapte și aspirații”, a subliniat Maia Sandu, adăugând că viitorul țării și al cetățenilor este în Europa.
„Avansarea rapidă pe această cale ne va ajuta să depășim consecințele dramatice ale evoluțiilor din regiunea noastră”, a adăugat președinta.
Potrivit șefei statului, în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova sunt circa 51 de mii de ucraineni, circa 20 de mii sunt copii. În total, din 24 februarie și până azi dimineața, în țară au intrat peste 112 mii de ucraineni, însă peste 60 de mii de refugiați au plecat deja din Moldova spre alte state europene.




















