Modelul american Gigi Hadid, în vârstă de 26 de ani, a făcut anunțul duminică, 6 martie, pe contul său de Instagram. Aceasta a declarat că toți banii câștigați de ea la Fashion week (Săptămâna modei) vor merge în susținerea eforturilor umanitare din Ucraina, care este afectată de 13 zile de război.
”Având un program bine stabilit pentru Fashion Month, a însemnat ca eu și colegii mei să prezentăm colecțiile noi în această perioadă dificilă și traumatizantă pentru oameni. Nu avem control asupra programului de muncă, dar vrem să defilăm pentru ceva”, a menționat modelul pe pagina sa.
Deși vedetele nu pot deține control asupra programelor de lucru, Gigi s-a arătat afectată de situația din Ucraina și a decis să doneze toți banii câștigați în perioada prezentării de modă, oamenilor care suferă în Ucraina, dar totodată, să-i ajute și pe cetățenii din Palestina.
„Ochii și inimile noastre trebuie să fie deschise tuturor nedreptăților umane. Să ne vedem cu toții ca frați și surori, dincolo de politică, dincolo de rasă, dincolo de religie. La sfârșitul zilei, vieți nevinovate plătesc pentru război, nu pentru lideri”, a mai adăugat modelul american.
La final aceasta a scris „Jos mâinile de pe Ucraina, jos mâinile de pe Palestina. PACE!”.
Amintim că și actorul Leonardo DiCaprio a donat 10 milioane de dolari Forțelor Armate ale Ucrainei, aceasta fiind cea mai mare donație de până acum.





















