Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, alertă NATO, premieră în aer și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Actorul-politician care îi făcea opoziție lui Zelenski a devenit aliatul acestuia: „Este comandantul nostru”

Yz0xJmhhc2g9NzE4ZDY0NzA3OWUzNDFiMzU4MDM1N2JlNzFlY2ZiNmI=.thumb
13 martie 2022, ora 12:25

În urmă cu aproximativ două săptămâni, actorul ucrainean de comedie Serghei Pritula plănuia lansarea unui nou partid politic care să facă opoziție și să intre în competiție electorală împotriva altui actor transformat în politician, Volodimir Zelenski. Azi, când trupele ruse sunt la periferia Kievului, Pritula face o altfel de campanie: de strângere de provizii și echipamente pentru armata ucraineană și voluntarii civili care luptă împotriva invadatorilor ruși, scrie Digi24.

Serghei Pritula a înființat centrul de aprovizionare în prima zi în care trupele ruse au intrat pe teritoriul Ucrainei, 24 februarie. A început cu un nucleu mic de activiști, unii dintre ei colaboratori vechi de-ai săi. Între timp li s-au alăturat mulți alții.

„Am luat decizia într-un minut”, a spus Pritula.

Este o mare nevoie de provizii. În vreme ce guvernul a promis că va asigura arme pentru fiecare civil care va cere una, voluntarii trebuie să asigure restul, adică orice – de la căști, la truse medicale sau saci de dormit.

Și sunt foarte mulți oameni care vin să lupte. Cel puțin 40.000 de locuitori ai Kievului cer să se alăture brigăzii civile a Ucrainei, Forța de Apărare a Teritoriului, potrivit unor surse apropiate de armata ucraineană, scrie Politico. Până săptămâna trecută, guvernul a anunțat că a furnizat peste 25.000 de arme automate acestor voluntari.

„Încercăm să asigurăm tot ce nu poate asigura statul acum”, spune Maria Pisarenko, secretara de presă a lui Serghei Pritula, o fostă jurnalistă care s-a angajat să se ocupe de comunicarea de campanie a actorului-politician, iar acum a ajuns să facă cu totul altceva.

Zelenski „este comandantul nostru”

Nici Pritula nu este unde credea el că o să fie.

În 2019, a părăsit o carieră de succes de prezentator radio și tv, actor și comedian și a intrat în politică. A candidat la alegerile parlamentare din partea Partidului Holos (Vocea), constituit de cei care se descriu ca reprezentând „opoziția patriotică” la Volodimir Zelenski, pe care Pritula îl cunoaște bine, carierele lor în mdia intersectându-se.

„Îl cunosc personal de 20 de ani și de-aia am decis că trebuie să fac ceva”, a spus Pritula, care îl critică pe Zelenski că nu a reușit să stabilizeze relația Ucrainei cu Rusia și nu a făcut destul efort pentru aderarea la UE și NATO.

„Mă gândeam că trebuie să salvăm țara.”

Numai că Holos a câștigat doar 20 de locuri în parlament, iar președintele partidului, Sviatoslav Vakarciuk, a demisionat. Pritula și-a dat și el demisia din partid, cu gândul să-și înființeze propriul partid liberal de dreapta.

Numai că, în contextul actual, Pritula, la fel ca alte multe milioane de ucraineni, a pus pauză planurilor de viață și își concentrează întreaga energie asupra războiului. A lăsat deoparte disputele politice cu Zelenski, cariera politică, dar și cea de actor și a renunțat la prietenia cu numeroșii săi colaboratori ruși cu care a lucrat de-a lungul vremii.

„Aia a fost altă viață. Azi nu am nicio problemă cu președintele meu, pentru că este comandantul nostru, iar noi suntem soldați și sunt foarte mândru. Putem discuta orice altceva după război, dar acum trebuie să fim uniți”, a afirmat Pritula.

Organizarea depozitului

Coloane de mașini vin și pleacă de la centrul de aprovizionare situat într-o clădire din centrul orașului (Maria Pisarenko i-a rugat pe jurnaliști să nu dezvăluie locația exactă): unele descarcă provizii, altele le încarcă și le duc brigăzilor de apărare din jurul orașului.

Parterul clădirii seamănă cu un depozit de marfă burdușit, dar complet dezorganizat. Firmele ucrainene își golesc rezervele și trimit tot ce au: medicamente, haine, echipamente de camping, mâncare. Și localnicii aduc ce pot. Recent, un bătrân a venit și a adus zece pachete de țigări.

Zeci de voluntari sortează și listează donațiile. O echipă restrânsă de șapte oameni coordonează aproximativ 50 de voluntari care se ocupă de transportul proviziilor către liniile de apărare.

„Oamenii chiar vor să facă ceva și îți dă un sentiment de încredere că totul va fi bine când vezi atâta unitate”, a spus Maria Pisarenko.

Pe lângă acest centru de aprovizionare, Pritula a creat și un fond în urmă cu opt ani, când Rusia a pornit conflictul în estul Ucrainei. Banii strânși atunci au fost folosiți la cumpărarea de drone, puști cu lunetă, stații radio și ochelari de vedere pe timp de noapte pentru forțele ucrainene care luptau cu separatiștii pro-ruși.

Cu toate astea, la fel ca aproape toți ucrainenii, nu a fost pregătit pentru un război total.

„Așteptăm de opt ani să se întâmple ceva asemănător cu asta. Dar, pe de altă parte, nu am crezut că o persoană sănătoasă ar putea să pornească într-adevăr așa ceva. Nu știu ce e-n mintea lui Putin; e inuman. Dar cred că a făcut o mare greșeală”, a declarat Serghei Pritula.

Cine sunt civilii voluntari

La centrul de aprovizionare, Yuri Mironciuk, fotograf sportiv și militar în rezervă din Kiev, așteaptă la rând, sperând să primească o armă. S-a înscris pentru Forța de Apărare a Teritoriului încă din primele zile de la izbucnirea războiului, dar nu au fost suficiente arme pentru toată lumea.

„Însă mare parte a trupelor sunt echipate deja și așteaptă ordinele. Întreaga Ucraină este pregătită”, a spus el.

Deocamdată, primesc arme cei care au experiență militară. Unul dintre ei este Petro Lebedev, specialist în cafele, originar din regiunea Odesa, care s-a alăturat forțelor de apărare la o zi după ce a început războiul.

„N-am putut dormi toată noaptea. Sunt bărbat, dar am plâns. Stăteam acolo și nu mă puteam abține, pentru că am realizat că a-nceput războiul”, a declarat el.

Lebedev a făcut armata acum 16 ani la trupele de grăniceri, dar nu a mai atins arma de atunci.

„Făceam oamenii fericiți, dându-le o cafea bună”, povestește el, derulând în telefon poze cu cești elegante de latte și capuccino preparate de el.

Prietena lui a părăsit Kievul și a mers să stea cu părinții ei în Sumî, numai că și acolo civilii au fost atacați de ruși. În zilele din urmă, coridoarele umanitare stabilite pentru Sumî, Harkov sau Mariupol au fost închise, după ce acordurile de încetare parțială a focului nu au fost respectate. În cele din urmă, marți au început să plece civilii din Sumî, după ce bombardamentele din timpul nopții au ucis 21 de oameni, potrivit procuraturii regionale.

„Armata e una, dar civilii... Trebuie să mergem să ne apărăm. E stupid să nu faci asta”, a mai spus Lebedev.

„Am o soție frumoasă și trei copii. Și o armă”

Pritula știe exact ce apără: „Am un apartament mare în Kiev. Am un Mercedes elegant. Am o soție frumoasă și trei copii. Și o armă. Adică tot ce are nevoie un ucrainean adevărat”.

Familia lui a plecat în vestul țării, dar el e determinat ca ei să se întoarcă la Kiev. „Fac asta nu numai pentru țara mea, dar și pentru copiii mei.”

Centrul de aprovizionare așteaptă o livrare importantă de căști și veste antiglonț din străinătate, cumpărate cu cinci milioane de hrivne – aproximativ 150.000 de euro, bani din donații.

Voluntarii forțelor de apărare au parte de un antrenament de bază, cât să știe cum se încarcă și cum se trage cu arma, potrivit lui Petro Lebedev. Nu au voie să ia armele cu ei acasă și s-au angajat că le vor preda înapoi guvernului când se termină războiul.

Lipsa de experiență și de verificare a voluntarilor care primesc arme a stârnit oarecare îngrijorare. Un membru al forțelor de apărare a relatat despre o confruntare tensionată între două unități din Kiev care nu s-au recunoscut între ele și fiecare o bănuia pe cealaltă ca fiind sabotori ruși. De asemenea, au fost cazuri de jurnaliști atacați de membri ai forțelor de apărare.

Asta este „ceața războiului” (fog of war – engl.), spune Pritula. [Termenul urmărește să surprindă incertitudinea cu privire la propria capacitate, capacitatea adversarului și intenția adversarului în timpul unei misiuni, operațiuni sau campanii, potrivit Wikipedia.]

„O să vorbim despre asta după război. Știm deja ce o să le facem celor care au primit arme dacă vor încerca să facă ceva ilegal sau criminal”, a precizat Pritula.

Pe 3 martie, parlamentul a mărit pedepsele cu închisoarea pentru jafuri comise în vreme de război, iar unii primari de orașe au avertizat chiar că jefuitorii ar putea fi împușcați, nu arestați.

„Ucrainenii sunt de acord cu asta. E înfricoșător, dar și războiul este înfricoșător; a fost declarată legea marțială. Totul este diferit”, a mai spus Pritula.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Patru drone au explodat la Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Patru drone au explodat la Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente