Propaganda i-a dus la pieire pe mulţi tineri ruşi, minţiţi de Putin că vor fi duşi la exerciţii miltare, dar care s-au trezit aruncaţi în război. Ultimul mesaj primit al unei mame de la feciorul său, soldat rus, a fost: „Nu-ţi face griji, este doar un exerciţiu”. Apoi, a venit telefonul: „Fiul tău a murit, poţi să-l îngropi”. Femeia reclamă că nu a primit trupul copilului său, pentru a-l îngropa, scrie Mediafax.
Maxim Khanyghin a fost unul dintre primii şi unul dintre cei mai tineri, conform comunicării incomplete a forţelor armate ruse care până acum au admis doar 498 de victime în rândul soldaţilor lor, cifră care potrivit experţilor ar trebui înmulţită cu cel puţin 3.
Pe 25 februarie, ar fi împlinit 21 de ani. Cu câteva ore mai devreme, a căzut în luptă în Donbas.
Provine din satul Ozernoye, lângă oraşul Saratov, la 700 de kilometri de stepă de Moscova. I-a spus mamei sale, Ludmila, că pleacă la exerciţiu. De ziua lui, însă, comisarul militar al regiunii a sunat, spunând că este mort. La scurt timp după aceea, i-a trimis un mesaj text cu un certificat de „calificare pentru înmormântare”.
Ultima fotografie trimisă familiei îl arată cu un Kalashnikov în braţe. Este însoţit de mesajul „Nu-ţi face griji, este doar a doua oară când mă lasă să-l folosesc” şi o faţă zâmbitoare. Maxim a plecat la serviciul militar la sfârşitul lunii octombrie.
Mama lui nu era îngrijorată. Stanislav, cel de-al doilea fiu al său, servise deja din Orientul Îndepărtat rus la baza armată de pe insula Sahalin. „Ei ne tratează ca pe nişte copii”, i-a spus el. După 6 luni, i-au oferit să semneze contractul. Salariile erau bune, dar distanţa de casă era enormă. A refuzat.
La ultimul recensământ, Ozernoye avea 167 de locuitori. Casa Khanyghin este cea mai mare din acest sat îndepărtat din Rusia rurală. Maxim a ajutat să-l construiască împreună cu cei doi fraţi ai săi. A spus că vrea să fie zidar, ca tatăl său, care în fiecare iarnă merge să-şi caute de lucru în Siberia. Făcuseră totul, inclusiv acoperişul.
Când a fost pusă prima cărămidă, avea 14 ani. Era loc pentru întreaga familie, chiar şi pentru cea pe care Maxim intenţionase să o formeze cu iubita lui, Daşa. Aleseră împreună tapetul. După întoarcerea lui, programată pentru luna mai viitor, aveau să se căsătorească.
Era bun cu munca fizică. După şcoala obligatorie, făcuse un curs de mecanic. Şi-a câştigat existenţa reparând motociclete şi maşini. Curtea din spate devenise atelierul lui. Fusese paznic la Moscova timp de câteva luni. Nu avea de gând să fie soldat. Şi nimeni, spune mama, nu l-a întrebat vreodată.
Ludmila nu a primit încă de la Moscova scrisoarea oficială cu înştiinţarea morţii.
A sunat la Belgorod, unde era staţionată unitatea lui Maxim, înainte de a pleca la exerciţiu. A contactat registrul militar de la Moscova. Chiar şi FSB, moştenitorul KGB, Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse, a dat acelaşi răspuns: „Nu avem nicio informaţie”.
Nu există nicio confirmare a morţii fiului ei, dar între timp biroul local de recrutare i-a promis că vor face tot posibilul pentru a-i returna cadavrul. În cimitirul satului s-a săpat deja un mormânt care îl poate primi pe Maxim.
Acum, este acoperit cu foi de nailon, pentru a nu se umple cu noroi. Ministerul Apărării susţine că doar soldaţii profesionişti luptă în Donbas. Fedor, fratele mai mic, a împlinit 18 ani în octombrie anul trecut. În această primăvară ar trebui să plece şi el la serviciul militar.
