Bombardamentele armatei ruse au dus la distrugerea a mii de familii în Ucraina. Un bărbat a mărturisit că acest război i-a luat totul. Pe lângă casă, a pierdut cel mai de preț lucru - familia. Soția lui și cei doi copii au murit în timp ce încercau să fie evacuați din Irpeni. Se întâmplă după ce taberele ar fi promis să ia o pauză de la atacuri.
Aceste imagini au fost surprinse în localitatea Irpeni, acum o săptămână, în timp ce erau evacuați civilii. Se întâmplă după ce grupul de negociatori ar fi stabilit ca ambele tabere să ia o pauză, ca să fie transportați civilii. Rușii însă nu s-au ținut de cuvânt și au bombardat în continuu, nemaiținând cont de înțelegere. În urma acestui atac nefast, acest bărbat și-a pierdut soția și cei doi copii ai săi. El a început să-i caute după ce nu au mai răspuns la telefon. Cu lacrimi în ochii, bărbatul povestește cum le-a recunoscut hainele copiilor de pe rețele sociale. Aceștia zăceau în mijlocul străzii morți.
Este unul din miile de astfel de cazuri, în care armata rusă în afară de casele de locuit, clădiri istorice sau administrative, infrastuctură, distruge familii nevinovate.





















