Imaginea zilei vine din Lvov acolo unde în centrul orașului au fost aduse 109 cărucioare goale în memoria celor 109 copii care și-au pierdut viața de la începutul invaziei rusești în Ucraina.
Potrivit presei ucrainene, participanții la această acțiune vor să atragă atenția asupra crimelor comise de armata rusă și să facă apel la liderii altor țări să „închidă” cerul deasupra Ucrainei.
De la începutul războiului în Ucraina, 109 copii au murit, iar peste 439 de instituții de învățământ au fost avariate, dintre care 63 au fost complet distruse în urma bombardamentelor.
Cele mai afectate au fost în Kiev, Herson, Donețk, Harkiv, Nikolaev și Sumi, potrivit Biroului Procurorului General .
„În urma agresiunii militare a Federației Ruse 109 copii au fost uciși și peste 130 au fost răniți. Cei mai mulți copii și-au pierdut viața în Kiev - 55, Harkov - 34, Donețk - 26, Cernihov - 29, Nicolaev- 20, Jitomir- 15, Sumî - 14 și Herson - 14 în alte regiuni”, potrivit comunicatului.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:https://t.me/tv8md





















