Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

„Frigiderul va bate televizorul”. Un jurnalist, pus pe lista neagră de Moscova, spune când rușii vor fi contra lui Putin

hepta6326582-scaled
23 martie 2022, ora 19:19

Anul trecut, jurnalistul Danił Sotnikov a fost nevoit să părăsească Rusia, după ce a fost declarat „agent străin” de autoritățile de la Moscova. Într-un interviu pentru site-ul Onet, acesta explică și cum a reușit Vladimir Putin să reducă la tăcere populația, dar și când va pierde susținerea acesteia, informează Libertatea.

„Înainte de invazia Ucrainei, Putin a invadat într-un fel Rusia. Timp de 20 de ani a construit o societate în care apatia era prețuită. Cel mai bine este pentru Putin dacă nu ai o părere și nu-ți pasă. Cum să te îmbogățești, dar să nu intri în politică. Îmi amintesc de sloganul lui Alexei Navalnîi. El a spus că bătălia finală din Rusia nu va fi între bine și rău. Și între bine și apatie”, afirmă Danił Sotnikov, în interviul acordat celui mai mare site de știri polonez, Onet. 

În octombrie anul trecut, Sotnikov a fost inclus pe o listă de „agenți străini” de autoritățile de la Moscova. „Știți, sunt parțial mândru că Kremlinul ne-a numit pe mine și pe colegii mei «agenți străini». Arată că făceam ceva important. Am lucrat într-o echipă grozavă, cu jurnalişti grozavi”, subliniază el, făcând trimitere la colegii săi de la Dozhd TV, post independent de televiziune care și-a încetat emisia, pe 3 martie, din cauza restricțiilor impuse de Kremlin. 

„Nu există posturi TV independente, posturi de radio, ziare. Au eliminat divertismentul din televiziunea guvernamentală, iar practic 24 de ore pe zi există doar propagandă. Este vorba doar despre dușmanii Rusiei, agenți străini, trădători. Când jumătate din populație ascultă o astfel de ură toată ziua, poate duce la lucruri groaznice. Până la Războiul Civil. Nu știu dacă Kremlinul chiar vrea asta”, spune Sotnikov, în interviul pentru site-ul polonez. 

Jurnalistul rus enunță două scenarii pentru viitor:.

„Dacă Ucraina va câștiga războiul, Putin o să cadă. Într-un scenariu optimist, presupun că poate Navalnîi va deveni președinte într-o zi. Dar nu imediat după Putin. Știi, sper că un astfel de miracol se va întâmpla în Rusia. Că liderul va fi găsit. Uitați-vă la Zelenski. Cu un an înainte de alegeri, a fost actor, acum este unul dintre cei mai importanți lideri ai lumii.

„Dacă un alt tip din fostul KGB vine după Putin, va fi nebunie din nou. Istoria se va repeta. Dar dacă avem noroc, poate că va veni un tip mai liberal. Nu va fi ușor însă. Pentru că noul guvern va trebui să se ocupe de gașca KGB din Rusia”, a spus Danił Sotnikov.

Există și un scenariu mai sumbru, scrie site-ul polonez. Unul în care Ucraina va fi înfrântă. Iar marele pericol va veni din China. 

„Putin le va spune rușilor că ne-am atins obiectivele în Ucraina. Sancțiunile vor rămâne. Kremlinul va construi o a doua Cortină de Fier și vom fi separați de lume timp de zeci de ani. Va fi ca Brejnev. Între timp, China va mânca încet o Rusie din ce în ce mai disperată. Le vom vinde materii prime pentru alimente. Putin încearcă să vândă rușilor ideea că NATO și Occidentul sunt periculoase pentru noi. Dar mai mult China este o amenințare pentru Rusia”, crede jurnalistul rus.

Sotnikov crede că sancțiunile occidentale pot schimba atitudinea față de război cel puțin la unii ruși. Pentru că oamenii vor ieși din apatie și vor începe să pună sub semnul întrebării politica Kremlinului.

 „Oamenii vor vedea că această bandă de la Kremlin nu știe de economie. Frigiderul va bate televizorul. Când rușii vor vedea că sunt din ce în ce mai săraci, nu vor fi atât de dornici să creadă în propagandă. Kremlinul poate explica sancțiunile că Occidentul este diabolic. Dar chiar crede că oamenii care stau la coadă vor spune: «Doamne, îl urăsc pe Biden, pentru că nu mă lasă să cumpăr zahăr din magazinul meu»? Singurul tip de care se vor plânge va fi Putin”, a menționat jurnalistul.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente