Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit membrilor Consiliului European pentru impunerea sancțiunilor împotiva Rusiei, însă a declarat că acestea au venit „cam târziu”.
Potrivit lui Zelenski, în cazul în care sancțiunile era preventive, exista o șansă ca Rusia să nu pornească războiul.
„Ați impus sancțiuni și vă suntem recunoscători. Sunt măsuri puternice. Dar a fost puţin cam târziu. Pentru că dacă era la timp, Rusia nu ar fi declanșat război. Nu se știe sigur, dar ar fi existat o șansă”, a declarat Zelenski.
„Aţi blocat Nord Stream 2. Vă suntem recunoscători. Şi pe bună dreptate. Dar a fost de asemenea puţin cam târziu. Pentru că dacă era la timp, Rusia nu ar fi creat o criză a gazului. Sau cel puţin ar fi existat o şansă”, a declarat el în faţa Consiliului.
În contextul dat, acesta a venit din nou cu un îndemn către statele membre pentru a aproba cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:https://t.me/tv8md





















