Scumpirea carburanților continuă. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în weekend (02.04 - 04.04), benzina se va scumpi cu tocmai 3 bani, iar motorina cu 1 ban.
Astfel, benzina va ajunge să coste 27 de lei și 47 bani, iar motorina va costa, 27 de lei și 88 bani litrul.
Metodologia de calcul a ANRE folosește valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare corelată la cursul de schimb leu/dolar, la care se adaugă acciza, taxa pe valoare adăugată (TVA) și marja comercială specifică (stabilită semestrial de ANRE).
Astfel, metoda de stabilire a prețului de către ANRE, exact ca și prețurile stabilite de către companii în cadrul tranzacțiilor internaționale, permite ca efectul unei creșteri sau scăderi a prețurilor produs într-o zi exactă să fie amortizat print-o valoare medie.
Prin urmare, orice cădere sau creștere a prețului pe piețele internaționale, este resimțită abia peste câteva zile la pompele stațiilor de alimentare din Republica Moldova.






















