Producătorii de mere din țară sunt în căutarea piețelor noi de desfacere, după ce exporturile spre Federația Rusă sau Belarus au devenit practic imposibile din cauza războiului și a sancțiunile impuse rușilor. Dacă până la invazie, cheltuielile pentru un camion ce urma să ajungă în Belarus ajungeau la 1200 de euro, acum acestea au crescut de trei ori. Și asta pentru că TIR-urile trebuie să traverseze o mulțime de țări, ca să ajungă la destinație.
Asistat de proiectul Agricultură Performantă în Moldova, un producător din raionul Sângerei a început să livreze în țările arabe. Timp de o săptămână, a trimis primele trei containere. Fructele însă vor ajunge într-o lună, pe cale maritimă, prin portul Constanța, în condițiile în care portul din Odesa nu etse operațional.
În această hală, 12 femei sunt ocupate cu sortarea merelor care, din Bilicenii Vechi vor ajunge în magazinele din Orientul Mijlociu. Este vorba de țări mai puțin populare pentru producătorii de mere, precum Kuweit, Qatar și Arabia Saudită. Valeriu Matcovschi produce mere pe o suprafață de peste 25 hectare pe care produce 10 soiri. Însă, doar jumătate dintre acestea pot fi livrate în țările arabe.
„În 2011, am început a planta varietăți atât în Rusia, cât și în țări europene. Dar noi nu cunoșteam atunci de țările arabe. La mine, din 10 varietăți, numai 5 merg în țările arabe. Restul merg în Europa ori în Rusia”.
În trecut, antreprenorul vindea practic toate fructele în Federația Rusă. Dar, din cauza problemelor logistice apărute ca urmare a războiului din Ucraina, bărbatul s-a reorientat spre alte piețe. Fiind asistat de proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova și Asociația Moldova Fruct, a reușit sa găsească piețe alternative pentru merele sale.
Primul lot a fost încărcat săptămâna trecută. Fructele sunt transportate în containere maritime prin portul Constanța, deoarece portul din Odesa nu este operațional acum, și vor ajunge la destinație în circa 30 de zile. Pentru ca să poată exporta pe această piață nouă, producătorul a trebuit să se conformeze cerințelor cumpărătorilor privind soiurile solicitate, colorația fructelor, ambalajul să fie cutii bushel. Acestea cântăresc 18 kg fiecare, iar prețul ajunge la 15 dolari.
Procesul de sortare este mai anevoios și durează mai mult. Anul acesta, Valeriu Matcovschi a produs peste 2 mii de tone mere, iar în frigider mai are 1800 de tone. El este interesat să exporte mere și pe piața UE, dar Polonia domină acolo.
„Polonia produce până la 5 milioane de tone de mere. Invadează toata Europa, cu un preț de 10 și chiar 15 cenți mai ieftin decât am vrea noi să vindem. Ei sunt subvenționați de Guvern. Dacă fac export, sunt subvenționați”.
Producătorul are și comenzi pentru Belarus și Rusia, dar, din cauza interdicțiilor, camioanele vor trebui să traverseze o mulțime de țări, fapt ce presupune costuri mai mari.
„Avem un contract cu belorușii, dar noi nu știm cum o să ajungem acolo. Logistica este următoarea: Moldova, România, Slovacia, Polonia, Lituania ori Letonia, apoi Belorusia. Dacă mergeam direct, cu un TIR de 1200 de euro, astăzi este 6500 de dolari”.
În sezonul curent de comercializare a recoltei din anul 2021, cota Federației Ruse, care era dominantă, a scăzut la 90% și se va reduce în continuare pe fundalul războiului din Ucraina și sancțiunilor internaționale aplicate Federației Ruse, cred specialiștii. Exporturile în Orientul Mojlociu presupune cheltuieli mai mari, dar alături de producătorii de mere sunt experții proiectului Agricultură Performantă în Moldova.
„Posibil, noile cerinte implica si anumite cheltuieli, de aceea, anul asta USAID a venit cu un suport financiar in adresa tuturor producatorilor care sunt gata sa acceseze noi piete de export. Suportul se dă anume pentru cheltuielile de logistică. Împreună cu ei, incercam sa identificam noile solutii”.
Merele recoltate în 2021 deja au fost exportate în 25 de state. Peste 13.000 de tone de mere moldovenești au ajuns pe piețe de desfacere diferite de Federația Rusă, cum ar fi Uniunea Europeană, Asia Centrală, Golful Persic și Africa de Nord. În prezent, se estimează că cca 100 mii tone de mere se află în depozitele din Moldova.





















