Nadia Denisenko și copiii ei au reușit să scape după trei săptămâni din orașul bombardat continuu, Mariupol. Au stat în frig, în apartamentul lor rămas fără geamuri după ce un obuz a explodat în apropiere. Zile întregi au avut foarte puțin de mâncare și aproape nimic de băut. Primul lucru pe care l-au făcut după ce au scăpat din oraș a fost să cumpere pâine, cârnați și apă, scrie BBC, citat de digi24.
"Am fost atât de fericiți că avem apă îmbuteliată. Am terminat-o în câteva secunde", a spus Nadia, amintindu-și momentul în care s-a simțit într-o oarecare siguranță cu cei doi fii ai săi, de 14 și cinci ani, și fiica de 12 ani. "Când a început războiul, fiul meu cel mic a spus: Mamă, mi-ar plăcea să iau niște pâine".
Povestea ei este doar un exemplu din miile asemănătoare care arată curajul incredibil de care au dat dovadă ucrainenii în mijlocul unei tragedii imense. Nopțile stăteau în subsoluri, în adăposturi. De obicei se trezeau la 05:00 din cauza exploziilor puternice.
"A fost iadul. Pur și simplu iadul", a povestit Nadia, care are 39 de ani. "Îți trăiai zilele fără să știi dacă vei mai fi în viață dimineața."
Mariupol a trăit cele mai mari orori ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Mii de oameni au murit în timp ce forțele invadatoare au înconjurat orașul, atacându-l din aer, terestru și de pe mare. Mulți sunt îngropați în gropi comune, fără slujbe și fără să se știe cine sunt. Stradă după stradă, clădire după clădire, cea mai mare parte a orașului este acum în ruine.
Nu conta dacă ai bani, nu mai era nimic de mâncare
"Am fost bombardați puternic. Nu le-a păsat de nimic... Fiul meu a tot întrebat: 'De ce sunt explozii?'". Îi răspundeam: Nu-ți face griji, fiule. Sunt doar artificii", a afirmat Nadia.
Femeia a povestit că în ultimele două zile cât au mai stat acolo, nu au mai avut nimic de mâncare. Nici măcar cereale sau fulgi de ovăz. Nu conta dacă aveai bani, pentru că în oraș nu mai era nimic de mâncare.
Într-una dintre încercările lor de a fugi, s-au dus într-un loc unde s-au adunat mașini, crezând că ar putea fi un punct de plecare. Acolo au fost însă atacați. Au reușit să supraviețuiască doar după ce un bărbat i-a împins pe ea și pe copii într-o clădire avariată din apropiere.
"Când am plecat, am asistat la ceva groaznic", a spus femeia. O mașină a fost lovită de un obuz. Șoferul, un militar care încerca să-și scoată familia din oraș, a fost rănit la cap. Nadia, împreună cu alte persoane, l-au adus într-un subsol, unde o fată, care nu era medic, i-a cusut rana folosind ac și ață obișnuită.
"După ce am văzut toate acestea, ne-am întors acasă și fiul meu mai mic m-a întrebat: Mamă, de ce încearcă să ne omoare? Ce aș fi putut să-i spun? Nu știu", a spus Nadia.
Peste câteva zile, în 17 martie, ea și copiii au reușit în sfârșit să iasă din oraș cu un convoi și au ajuns în Zaporojie. Pe tot parcursul drumului erau puncte de control înființate de soldați ruși sau separatiști susținuți de ruși.
Fiul meu încă ascunde mâncare: pâine, bomboane
"Ne-au verificat telefoanele", a spus Nadia, care bănuind că asta s-ar fi putut întâmpla, ștersese deja toate pozele pe care le avea de la Mariupol. "Când am plecat din oraș, eram murdari și plini de noroi. Nu făcusem duș. Când nu ai nimic de băut, nu te gândești să faci un duș."
"Acum suntem în siguranță și putem cumpăra mâncare, dar fiul meu încă ascunde mâncare: pâine, bomboane. O ascunde în diferite părți ale apartamentului în care stăm noi", a spus ea.
"L-am întrebat de ce face asta, iar el mi-a răspuns: Ca să pot mânca ceva și mâine".
Femeia speră ca într-o zi, când războiul se va încheia, iar orașul va fi reconstruit, să se poate întoarce în Mariupol. "Nu înțeleg de ce s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat. De ce au făcut-o?", se întreabă ea, încă.
