Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

/HARTĂ/ Război în Ucraina, ziua 50: Navă-amiral rusă scufundată, genocid, prizonieri eliberați și risc de atac nuclear

Captură de ecran 2022-04-14 082500
14 aprilie 2022, ora 22:25

Ziua 50 a războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina vine după ce ucrainenii au spus că au lovit cu rachete Neptun nava-amiral rusă de la Marea Neagră, crucișătorul Moskva, rușii comunicând doar că aceasta a a fost grav avariată și că echipajul este evacuat:

UPDATE: Ucraina încă aşteaptă lansarea unei noi ofensive ruse în Donbas, unde continuă luptele la Mariupol, Kievul admiţând că în acest oraş asediat unii soldaţi ucraineni s-au predat. În acelaşi timp, trupele ruse îşi consolidează prezenţa în apropierea oraşului Severodoneţk din provincia Lugansk, informează agenţia EFE.

UPDATE: După o zi în care au fost vehiculate diverse informații despre crucișătorul rus Moskva, despre care ucrainenii susțineau că l-au atacat cu două rachete Neptun, Ministerul rus al Apărării a anunțat că nava s-a scufundat. Totuși, oficialii ruși insistă pe versiunea că nava-amiral s-a scufundat din cauza mării agitate, în timp ce era tractată în port, după ce a avut loc o explozie a muniției de la bord.

UPDATE: Autoritățile de la Chișinău au acuzat armata rusă joi, 14 aprilie, că încearcă să recruteze cetățeni moldoveni pentru reîntregirea forțelor sale din Transnistria.

UPDATE: Agențiile de spionaj americane au început să colecteze informații despre o "nouă invazie majoră" în Ucraina în toamna anului trecut, a declarat directorul CIA. Informațiile "tulburătoare și detaliate" au arătat că Vladimir Putin, președintele Rusiei, "fierbea" în nemulțumiri, ambiție și nesiguranță, a declarat William Burns, potrivit Sky News.

UPDATE: Administraţia de la Kiev a negat, joi seară, că ar fi atacat localităţi de pe teritoriul Rusiei situate în apropierea frontierei cu Ucraina, informează cotidianul Le Parisien.

UPDATE: Finlanda, care a anunțat că o decizie privind aderarea la NATO va fi luată în „câteva săptămâni”, se așteaptă la o reacție din partea Rusiei și este pregătită pentru „diferite tipuri de amenințări” din partea Moscovei, a declarat joi la CNN ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto.

UPDATE: În total, 403 cadavre au fost găsite la Bucha. Potrivit primarului, 167 de persoane au fost identificate:. „Am aflat cine sunt aceste persoane, unde locuiau, unde lucrau”, a transmis Anatoliy Fedoruk, potrivit Nexta.

UPDATE: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a acuzat joi pe Vladimir Putin și pe toți soldații ruși, „de sus până jos”, că sunt niște criminali de război, potrivit BBC. Zelenski spune că vizita la Bucea, orașul de lângă Kiev unde sute de civili au fost uciși de ruși, s-a încheiat cu un sentiment puternic de ură față de armata rusă.

UPDATE: O propunere specială de rezoluție din Liechtenstein urmărește să limiteze dreptul Rusiei ca deținător de veto al Consiliului de Securitate. Moțiunea are, de asemenea, menirea de a întări Națiunile Unite.

UPDATE: Parlamentul ucrainean a votat joi o rezoluţie care califică drept „genocid” acţiunile armatei ruse în Ucraina, potrivit contului pe Telegram al legislativului de la Kiev, citat de AFP și Agerpres.

UPDATE: Preşedintele francez în exerciţiu Emmanuel Macron şi-a justificat joi deczia de a nu folosi cuvântul ”genocid” împotriva lui Vladimir Putin apreciind că o ”escaladare verbală” ”nu va ajuta Ucraina” şi ar putea antrena o intervenţie a Occidentului în război, relatează AFP.

UPDATE: Oficialii europeni elaborează planuri pentru un embargo asupra produselor petroliere rusești, cea mai contestată măsură până acum, pentru a pedepsi Rusia pentru invadarea Ucrainei. Este și o mișcare care a fost evitată până în prezent din cauza costurilor mari pentru Germania și a potențialului său de a perturba politica în regiune și de a crește prețurile energiei.

UPDATE: Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat statele membre ale Uniunii Europene care continuă să cumpere petrol rusesc că ”își câştigă banii din sângele poporului”. Liderul de la Kiev a dat ca exemplu Germania și Ungaria.

UPDATE: SUA nu tratează superficial posibilitatea ca Rusia să folosească o armă nucleară în Ucraina, deoarece Moscova continuă să se confrunte cu dificultăți pe câmpul de luptă, a declarat joi directorul CIA, Bill Burns, citat de CNN.

UPDATE: Ucraina are nevoie de mai multe arme pentru a sparge asediul de la Mariupol, afirmă ministrul de externe al țării, Dmytro Kuleba, potrivit BBC.

UPDATE: Rusia şi-a mutat cu 130 de kilometri mai la sud navele de război pe care le avea desfăşurate în nordul Mării Negre, în urma incidentului cu crucişătorul Moskva, nava amiral a Flotei sale, grav avariată de un atac al ucrainenilor, a declarat joi un înalt oficial de la Pentagon.

UPDATE: Războiul din Ucraina are repercusiuni ”grave” asupra economiei zonei euro, afirmă joi șefa BCE, Christine Lagarde, iar scumpirea puternică a energiei, perturbarea lanţurilor de aprovizionare şi un recul al încrederii întunecă perspectivele, relatează AFP.

UPDATE: Departamentul american al Apărării a confirmat, joi, că nava militară Moskva a fost avariată în urma unei explozii produse în Marea Neagră, precizând însă că nu s-a scufundat, ci se îndreaptă spre baza din Sevastopol, în regiunea Crimeea, aflată sub controlul Rusiei.

UPDATE: Dinamo Kiev a anunțat că i-a reziliat contractul lui Uvarov Artur Maksimovich, după ce a aflat că jucătorul în vârstă de 18 ani (component al echipei de juniori) este fiul unui reprezentant al unei organizații separatiste din Ucraina.

UPDATE: Fostul preşedinte american Donald Trump consideră, la fel ca preşedintele actual al SUA, Joseph Biden, că în Ucraina au loc acte de "genocid" comise de armata rusă, informează publicaţia The Hill.

UPDATE: Serviciile secrete ucrainene au publicat datele personale, inclusiv adresele de domiciliu şi componenţa familiei, a doi comandanţi ruşi: Valeri Solodciuk şi Alexander Dvornikov. Primul a condus operaţiunea trupelor ruse de capturare a Kievului din vest, al doilea se face vinovat, în viziunea Kievului, de „acţiuni criminale de distrugere a Mariupolului”, potrivit Mediafax.

UPDATE: 30 de cetăţeni ucraineni au fost eliberaţi, joi, într-un nou schimb de prizonieri cu armata rusă, anunţă Administraţia Volodimir Zelenski, potrivit cotidianului Le Figaro.

UPDATE: Cetățenii refugiați din Ucraina vor putea accesa servicii  în domeniul sănătății reproducerii incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM) din Moldova. Cheltuielile vor fi acoperite integral de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, transmite IPN.

UPDATE: În principiu, preşedintele (Putin) nu a refuzat niciodată o astfel de întâlnire (cu preşedintele Zelenski), dar trebuie pregătite anumite condiţii pentru aceasta, şi anume, textul acordului gata de semnat”, a declarat Peskov reporterilor, în cadrul unei conferinţe regulate.

UPDATE: O adolescentă ucraineană de 16 ani a fost violată şi ucisă de trupele ruse, iar după ce au comis fapta, i-au aruncat trupul într-o curte. Moartea Karinei Erșova este cea mai recentă descoperire în cazul masacrului de la Bucea, scrie DailyMail.

UPDATE: Vladimir Putin a declarat că Rusia va depune eforturi pentru a-și redirecționa vânzările de energie spre est, adăugând că Europa nu va putea renunța complet la gazul rusesc imediat, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin a declarat că există eșecuri în plata livrărilor de energie ale Rusiei către țările "neprietenoase"."Băncile din aceste țări cele mai "neprietenoase" întârzie transferul plăților.

UPDATE: Consilierul prezidențial ucrainean Oleksei Arestovici a confirmat că pușcașii marini din Brigada 36 s-au predat rușilor, la Mariupol, dar spune că nu e vorba de peste o mie de soldați, cum afirmă rușii. Informația a fost publicată de Unian, care citează interviul difuzat pe canalul de YouTube al oficialului de la Kiev și realizat de Mark Feigin.

UPDATE: Preşedintele rus, Vladimir Putin, a mai înregistrat încă o pierdere printre comandanţii pe care i-a trimis la luptă. Denis Mezhuev este cel de-al 40-lea ofiţer care a murit în cele 50 de zile de la demararea „operaţiunii speciale” din Ucraina.

UPDATE: Mamele ucrainene vor protesta în faţa Consulatului Federaţiei Ruse din Constanţa. Ele atrag atenţia asupra suferinţelor la care sunt supuşi copiii lor din cauza războiului.

UPDATE: Pentagonul urmărește oportunități de antrenare a mai multor militari din Ucraina în ceea ce privește folosirea dronelor Switchblade pe care le produce deja forțelor armate ale Kievului, potrivit CNN.

UPDATE: Un comitet al ONU s-a declarat „profund îngrijorat" de potenţiala soartă a aproximativ 2,7 milioane de persoane cu dizabilităţi din Ucraina. „Persoanele cu dizabilităţi au acces limitat sau nu au acces la informaţii de urgenţă, la adăposturi şi la adăposturi sigure, iar multe dintre ele au fost separate de reţelele lor de sprijin, ceea ce le face incapabile să reacţioneze la situaţie şi să se orienteze în mediul înconjurător", a declarat comisia ONU, potrivit Sky News.

UPDATE: Ucraina are nevoie de un ajutor financiar imediat de 7 miliarde de dolari pe lună pentru a acoperi plăţile sociale şi salariile, a declarat preşedintele Volodymyr Zelenskiy preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul vizitei acesteia la Kiev săptămâna trecută, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect.

UPDATE: Compania americană Monotype, care deține drepturile de autor pentru fonturile Times New Roman, Arial, Verdana, Tahoma și Helvetica, a blocat accesul utilizatorilor ruși la catalogul lor de pe site, anunță ziarul ucrainean Pravda. Potrivit G4media, informația a fost raportată de Vedomosti, care citează o sursă dintr-o companie IT din Rusia. Potrivit acestei sursei, biblioteca de fonturi este indisponibilă din 11 aprilie, dar compania nu a primit nicio notificare. Site-ul Monotype este disponibil în Rusia, dar în momentul în care se accesează pagina cu catalogul de fonturi, apare un mesaj care refuzul accesului. Atunci când se utilizează serviciul VPN, pagina se deschide.

UPDATE: Inflaţia anuală din Rusia a accelerat până la 17,49%, potrivit datelor aferente săptămânii încheiate pe 8 aprilie, cel mai ridicat ritm atins din februarie 2002 şi în creştere de la 16,70% cu o săptămână mai devreme, a anunţat miercuri Ministerul Economiei, citat de Reuters.

UPDATE: Ministerul de Externe al Ucrainei a tras un semnal de alarmă cu privire la posibila adopţie ilegală a copiilor ucraineni de către cetăţenii ruşi.

UPDATE: Australia a impus, joi, sancţiuni financiare specifice care vizează 14 întreprinderi de stat ruseşti, inclusiv entităţi din domeniul apărării, precum producătorul de camioane Kamaz, şi companiile de transport maritim SEVMASH şi United Shipbuilding Corp, transmite Reuters.

UPDATE: Potrivit unui anunț postat de autoritățile ucrainene, un pod pe care se aflau trupe rusești a fost aruncat în aer. Explozibilul a fost așezat de operatorii Forțelor pentru Operații Speciale, care au așteptat inamicul, potrivit G4Media.

UPDATE: Rușii formează detașamente de „miliție populară” în teritoriile ocupate temporar pentru a-i reprima pe ucraineni, anunță Centrul pentru Combaterea Dezinformarii din cadrul Consiliului National de Securitate si Aparare într-o postare pe Telegram.

UPDATE: În Ternopil, vestul Ucrainei, un alt simbol al erei URSS a fost demontat. „Oricum, avionul MiG-17 se afla în stare proastă”, a declarat primarul Serhi Nadal. În locul rămas liber se va ridica monumentul Eroilor Ucrainei, au anunțat autoritățile locale.

UPDATE: Kazahstanul nu va organiza luna viitoare tradiționala paradă militară de Ziua Victoriei, care marchează aniversarea înfrângerii naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Ministerul Apărării nu a oferit nicio explicație în declarația sa publicată pe 13 aprilie, dar țara nu a mai organizat parada din 9 mai din 2019 din cauza epidemiei de coronavirus, relatează Radio Europa Liberă.

UPDATE: „Avioanele operaționale-tactice au lovit 48 de instalații militare ucrainene într-o zi. 770 de ținte au fost lovite de grupele de artilerie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.

UPDATE: Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, ar suferit un atac de cord "masiv", în urma căruia a ajuns la Terapie Intensivă și riscă să rămână invalid. Informația este publicată de presa ucraineană, care îl citează pe Leonid Nevzlin. Nevzlin este un fost co-proprietar al companiei rusești Yukos, care a fost condamnat în lipsă, în Rusia, la închisoare pe viață și s-a refugiat în Israel.

UPDATE: Poliția din Fiji investighează joi sosirea unui vas de lux care ar fi deținut de un oligarh rus. Autoritățile îl chestionează pe căpitan despre cum a fost adus vasul în statul insular din Pacific, transmite Reuters.

UPDATE: Ministerul ucrainean al Apărării susţine că aproximativ 300 de persoane au fost ţinute ostatice timp de patru săptămâni în subsolul unei şcoli din satul Iahidne, lângă Cernihiv, nordul Ucrainei, iar 18 dintre ele au murit în captivitate, conform BBC.

UPDATE: Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, apreciază după întâlnirile cu preşedinţii Ucrainei şi Rusiei că mai există încă o fereastră pentru pace, dar luptele vor fi mai grele înainte de a se ajunge până la ea, transmite dpa. Nehammer s-a întâlnit zilele trecute cu Volodimir Zelenski, apoi cu Vladimir Putin şi este de părere că "ambii sunt într-o stare mintală de război, dar ambii ştiu că acesta trebuie să se termine la un moment dat".

UPDATE: Tedros Adhanom, șeful OMS, susține că putem vedea cum se face o diferență clară între oameni, pe baza a ceea ce se întâmplă în Ucraina. Acesta susține că Yemen, Afganistan și Siria nu au parte de același ajutor precum se întâmplă în cazul Ucrainei. Ajutorul acordat Ucrainei este „foarte important”, deoarece „are un impact asupra întregii lumi”, a spus el, dar Tigray din Etiopia, Yemen, Afganistan sau Siria nu primesc aceeaşi atenţie, a mai declarat el, potrivit BBC.

UPDATE: Soldații ruși staționați în orașul ucrainean Melitopol au furat banii pentru pensii de la Poșta din localitate, a relatat presa ucraineană. Paguba se ridică la peste 3 milioane de grivne, aproape 100.000 de euro și va lăsa fără pensie, în perioada următoare, mii de pensionari din oraș. Directorul Poștei din Ucraina, Igor Smelyansky, a anunțat că instituția pe care o conduce va face tot posibilul pentru a sări în ajutorul pensionarilor păgubiți.

UPDATE: Cadavrul activistului și jurnalistului Zoreslav Zamoiski a fost găsit în Bucea, regiunea Kiev, după retragerea trupelor ruse, cu semne de moarte violentă, a informat Uniunea Națională a Ziariștilor din Ucraina (NSJU). Potrivit NSJU, trupul jurnalistului se află în prezent la morgă. Potrivit informațiilor experților criminaliști, „moartea lui a fost violentă”. Pe 12 aprilie, Zoreslav ar fi împlinit 44 de ani.

UPDATE: Directorul general al echipei de fotbal Șahtior Donețk, Serghei Palkin, este convins că Ucraina are puterea militară pentru a recuceri Donbas și Crimeea, după 50 de zile de la invazia armatei ruse în țara sa, informează Sport.ua.

UPDATE: Oficialii americani au avut la nivel intern discuţii preliminare despre trimiterea unui membru de rang înalt al administraţiei în Ucraina, potrivit unor surse citate de CNN. Ar putea fi secretarul de stat Antony Blinken.

UPDATE: Ministerul ucrainean de Interne a anunţat că negociază pentru un schimb de prizonieri cu Rusia şi speră să-i readucă pe cei 169 de soldaţi capturaţi la Cernobîl.

UPDATE: Luați niște petrol rusesc, amestecați-l cu altul și gata. Potrivit lui Javier Bias, expertul Bloomberg în materii prime, mai multe companii europene, cu Shell în pole position, s-au dedat acestor trucuri, scrie presa italiană.

UPDATE: Marile case de comerţ globale plănuiesc să reducă achiziţiile de ţiţei şi combustibil de la companiile petroliere controlate de stat din Rusia începând cu 15 mai, au declarat surse anonime pentru Reuters, pentru a evita să fie afectate de sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, scrie Reuters.

UPDATE: Preşedintele polonez Andrzej Duda, aflat în vizită la Kiev, a declarat miercuri, 13 aprilie, că Rusia este vinovată de "terorism şi cruzime" și duce un „război total” în Ucraina.

UPDATE: ONU a anunţat că "4521 de victime civile în Ucraina: 1932 morţi şi 2589 răniţi”, din 24 februarie, asigurând totuşi "că cifrele reale sunt mult mai mari”.

UPDATE: Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică.

UPDATE: Aderarea Finlandei și Suediei la NATO va consolida securitatea în regiune și va ”schimba regulile jocului”, a declarat prim-ministrul lituanian, Ingrida Šimonytė, pentru postul de radio Žinių Radiją. 

UPDATE: Volodimir Zelenski a catalogat refuzul preşedintelui francez Emmanuel Macron de a denunţa un genocid în Ucraina de către armata rusă drept "foarte dureros". Macron a avertizat asupra unei "escaladări a cuvintelor", întrebat fiind de declarația făcută de omologul său american, Joe Biden, care l-a acuzat pentru prima dată pe Vladimir Putin de genocid.

UPDATE: Rusia deschide dosare penale pentru presupusa tortură a soldaților săi de către Ucraina. Comitetul de Investigații al Rusiei a transmis joi, 14 martie, că a deschis dosare penale privind presupusele torturi ale militarilor ucraineni asupra omologilor lor ruși. Comitetul susține că unii soldați ruși au fost capturați de forțele ucrainene în regiunile Zaporojie și Nikolaev și deținuți ilegal de către serviciul de securitate ucrainean.

UPDATE: Grupul bancar Société Générale a anunțat că își încetează activitatea în Rusia și își vinde majoritatea acțiunilor din filiala autohtonă Rosbank, după ce companiile franceze au fost îndemnate să părăsească Rusia din cauza invadării Ucrainei.

UPDATE: BBC explică semnificația atacului asupra crucișătorului „Moskva”: „Este simbolul puterii navale ruse în Marea Neagră”

UPDATE: Parc din Harkov, bombardat de ruși. Rușii continuă bombardamentele asupra zonelor locuite de civili. O filmare distribuită pe Twitter arată atacul asupra unui parc pentru copii din Harkov. Deocamdată, nu există informații despre eventuale victime. Imaginile surprind o intervenție a pompierilor.

UPDATE: O navă-amiral este vasul pe care este îmbarcat amiralul al unui grup de nave a marinei, indicat cu prezența steagului amiralului însuși sau de insigna unui ofițer de pavilion și de la care se dau ordinele pentru toate unitățile navale supuse comandamentului său. Termenul, folosit în mod mai vag, descrie cea mai importantă navă a unei flote, fiind de obicei prima, cea mai mare, cea mai rapidă, cea mai puternic armată sau cea mai cunoscută.

UPDATE: Rusia spune că nava sa amiral din Marea Neagră, crucișătorul Moskva, a fost avariată după un incendiu, dar că plutește și este tractată spre port - cel mai probabil Sevastopol în Crimeea. În același timp două avioane de supraveghere și o dronă trimise de SUA și NATO survolează joi după-amiaza estul României, litoralul românesc și centrul Mării Negre, monitorizând exact zona geografică.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Militare Regionale Odesa, Serhi Bratciuk, susţine că nava-amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, crucișătorul de rachete „Moskva”, va rămâne nefuncţional cel puțin un an, după ce muniţia de la bord a explodat în urma unui atac ucrainean cu rachete „Neptun”. Potrivit lui Bratciuk, partea rusă ascunde starea exactă a navei. Surse ucrainene susţin că, în momentul exploziei, la bordul crucişătorului „Moskva” se aflau peste 500 de persoane, potrivit Rador.

UPDATE: Imagini de arhivă cu nava militară rusă care a fost scufundată în Marea Neagră.

UPDATE: Un tir de rachetă ucrainean a provocat un incendiu la bordul unui crucișător rusesc, Moskva, au anunțat miercuri seară autoritățile ucrainene, potrivit AFP. "Rachetele Neptun care protejează Marea Neagră au provocat daune majore navei rusești", a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii sudice Odesa, Maxim Marșenko, notează hotnews.

UPDATE: Rusia spus că nava amiral a flotei sale din Marea Neagră a fost grav avariată și echipajul său a fost evacuat în urma unei explozii. Ministerul rus al Apărării a afirmat că un incendiu pe crucișătorul de rachete Moskva a provocat explozia muniției, a relatat agenția de presă Interfax.

UPDATE: Ministerul rus al Apărării a anunţat joi dimineaţă că nava Moscova a fost grav avariată, după ce muniţia de la bord a explodat, în urma unui incendiu, informează agenţia de presă rusă Tass.

UPDATE: Nava Moskva este cea care a atacat Insula Șerpilor și a generat răspunsul devenit emblematic al unui grănicer ucrainean care a refuzat să se predea.

UPDATE: Fondul global al Națiunilor Unite pentru educație în situații de urgență și crize prelungite Education Cannot Wait  (ECW), împreună cu USAID, FCDO/UK și Theirworld, a anunțat o nouă alocare de 1,5 milioane dolari pentru a sprijini copiii refugiați din Ucraina să se integreze în sistemul educație din Moldova. Grantul vine adițional la o altă alocație nerambursabilă, de 5 milioane dolari, anunțată de ECW în martie, transmite IPN.

UPDATE:  Peste 200 de militari români s-au antrenat într-un amplu exercițiu de apărare antiaeriană, pe litoralul Mării Negre. A fost organizat în Constanța, pe plaja de la Capul Midia. Potrivit reprezentanților MaPN, într-o primă fază, a fost urmărită viteza de reacție în cazul unei alarme aeriene deasupra Mării Negre. O altă etapă a exercițiului a vizat sprijinul oferit unui batalion care a respins un desant maritim în zona de nord a litoralului.

UPDATE: Uniunea Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 500 de milioane de euro pentru echipamente militare destinate forțelor armate ucrainene, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului European.

UPDATE: SUA au anunțat o asistență militară suplimentară de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina: 300 de drone ucigaşe Switchblade şi 500 de rachete Javelin sunt printre echipamentele trimise.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder vine la Cutia Neagră PLUS. Analizăm cele mai grave probleme de mediu și reformele promise într-un domeniu considerat ani la rând o prioritate secundară. De la scandalurile legate de gropile de gunoi și poluarea Nistrului, până la corupția din sistemul silvic, pădurile date în arendă și întârzierile proiectelor finanțate cu sute de milioane de euro. Cât de pregătit este statul să gestioneze crizele de mediu și să respecte angajamentele asumate în procesul de integrare europeană?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ziua Victoriei sau Ziua Europei? /Cine dezbină societatea și ce ar trebui să facem ca să ne unim în jurul unui scop comun? /De ce mai avem oameni care nu au încredere în parcursul european? /Unde a greșit guvernarea? /În ce domenii mai avem restanțe la capitolul reforme? /Cum înlăturăm obstacolele din calea spre UE? /Despre toate vorbim la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un misterios general din SUA a bătut palma cu ministrul Energiei pentru construcția unei centrale electrice pe gaz în Republica Moldova. Acordul de înțelegere a fost ținut în mare secret. Consilierii ministrului implicați în negocieri lucrează astăzi pentru compania generalului american. Angajamentele asumate de minister în favoarea investitorului ridică mai multe semne de întrebare. Detalii aflați în noua investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Demisii neașteptate imediat după promovare. Evaluări care durează luni întregi. Decizii contestate și suspiciuni de influență. Ce se întâmplă, de fapt, în sistemul de vetting al procurorilor? Analizăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Virginia Moraru, vicepreședinta Comisiei de vetting, și Octavian Iachimovschi, fost procuror anticorupție.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente