Vladimir Plahotniuc, căutat pentru a fi deferit justiției de la noi, continuă să se afle, de mai bine de un an, în Ciprul de Nord, țară recunoscută doar de către Turcia. Despre asta a declarat ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, invitat aseară la emisiunea Freedom de la TV8. Acesta afirmă că se cunoaște locul aflării tuturor politicienilor controversați, care au fugit din țară, ca să evite dosarele penale, intentate pe numele lor în Republica Moldova. Însă, nu a putut spune când mai exact aceștia vor fi deferiți justiției, pentru a fi condamnați în țară, dacă vor exista probe concludente care să le demonstreze vinovăția.
„Cunoaștem locul aflării fiecaruia dintre ei. Platon- în Regatul Unit, Șor - în Israel...
-Sunt ceva mișcări?
-Așteptăm deciziile statului Israel, noi am făcut tot din partea noastră, demersurile necesare. Eu aștept cu mai multă nerăbdare decât dvs”.
Iar despre fostul lider al democraților, Vladimir Plahotniuc, fugit din țară din iunie 2019, informațiile oficiale arată că mai continuă să se afle în Ciprul de Nord, țară recunoscută doar de către Turcia și cu care Republica Moldova nu are relații diplomatice.
„Vorbind despre Vlad Plahotniuc, ce face el în Ciprul de Nord?
-De unde eu să știu?
-Mai are influențe politic?
-Politic cred că nu, dar mai are oameni în sistem”.
Întrebat anterior unde se află Plahotniuc, avocatul său a declarat, de fiecare dată, că nu cunoaște locul aflării clientului său pentru că nu adresează astfel de întrebări. De altfel, Plahotniuc este printre primii politicieni care au fugit din țară. Acesta a dat bir cu fugiții în iunie 2019, atunci când blocul ACUM și socialiștii au format o majoritate parlamentară, iar democrații s-au văzut nevoiți să predea puterea.
Tot atunci, și Ilan Șor a fugit din țară, aparent cu o mașină, prin regiunea transnistreană, în condițiile în care el se afla, și pe atunci, în vizorul justiției, pentru că avea o condamnare, în primă instanță, pentru implicare în furtul miliardului.
Recent, s-a aflat că tot în acea perioadă, a ales drumul pribegiei un alt democrat considerat mâna dreaptă a lui Plahotniuc - Constantin Botnari. Acesta are acum dosar penal în Republica Moldova, dar continuă să se afle în Marea Britanie și cere comisie rogatorie.
În Marea Britanie se află de 10 luni și controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, dar și Gheorghe Cavcaliuc, lider politic și fost șef adjunt al IGP. Ambii au dosare penale pe numele lor. A plecat din țară și un alt apropiat al lui Platoniuc, Vladimir Andronachi, și el cercetat penal.




















