În plină criză economică și în timp ce majoritatea cetățenilor din țară încearcă să supraviețuiască cu salarii și pensii mizere, deputații și toți angajații din Parlament vor avea, de Paște, premii în valoare de 800 de lei. Decizia, care a fost luată, ieri, este criticată de opoziție, care susține că majoritatea parlamentară și-a dat singură premii. Deputații PAS se apără și spun că nu cunoșteau despre această decizie, iar dispoziția a fost emisă de secretarul general al Parlamentului. Întrebați ce vor face cu banii, cei mai mulți parlamentari au spus că îi vor dona.
Se apropie sărbătorile, iar drept răsplată pentru munca depusă, angajații Parlamentului, inclusiv deputații, vor primi un bonus în valoare de 800 de lei. Acest lucru a trezit nemulțumirea deputaților din opoziție, care ne-au spus că este inacceptabil ca deputații să-și împartă premii, în timp ce poporul o duce foarte greu. Pentru a-și spăla cumva obrazul, cei din opoziție ne-au spus că vor dona acești bani. Drept că s-au cam încâlcit, atunci când au fost întrebați cui anume îi vor dona.
„În situația în care dvs. adică partidul de guvernare au refuzat pensionarilor cele 1000 de lei de Paști, prime pe care noi le ofeream în fiecare an, eu cred că ar fi anormal, obraznic și cinic ca deputații să primească 800 de lei”.
„Vom dona acești bani familiilor social-vulnerabile. Vom cumpăra produse alimentare pentru masa de sărbătoare. Noi deja le-am donat la Institutul Oncologic. Este primită hotărârea și o să le dăm la secția de copii”.
„- Nu sunt bineveniți pentru dvs. acești bani?
- Înțelegeți, banii întotdeauna sunt bineveniți, dar în condiția în care cineva are mai mare nevoie de ei, cred că ar fi normal să-i donăm”.
„S-a rezolvat problema, ieri, definitiv că-i transferăm într-o insituție socială ori pentru bătrâni ori pentru copii. Care premiu, niciun fel de premiu, categoric”.
Membrii PAS se apără și spun că n-au știut de aceste premii, dar că nu văd nimic rău atâta timp cât banii sunt primiți legal.
În timp ce unii ne-au spus că banii vor merge spre donații, alții nu s-au hotărât încă cum o să-i cheltuiască.
„În instituțiile de stat bugetare se practică acordarea acestor premii, deci toți angajații Parlamentului au primit acest premiu. Apropo, este de câteva ori mai mic față de 2016 când era 5000 de lei. Așa că acesta este primul comentariu pe care pot să vi-l dau. Acuma ce o să fac cu banii, posibil, o să cumpăr niște cadouri pentru cei nevoiași”.
„Nu vă supărați, dar nu dau detalii cum cheltui banii. Îi câștig absolut legal, fără o deviere de la legislație, dar cum îi cheltui mă privește”.
„ - O persoană de peste hotare i-a decedat fiul acolo și m-a rugat să-l ajut. Vor fi donați. - Pentru dvs. nu sunt bineveniți acești bani?
- Ne descurcăm cu ce avem, eu lucrez, soția lucrează, sunt care au mai mare nevoie”.
Întrebați dacă n-ar fi fost mai bine ca acești bani să fie totuși primiți de bătrâni, unii ne-au spus că acestora le-a fost indexată pensia cu un procent mare decât în alți ani, acesta fiind un pas foarte important pentru țara noastră.
„Plus o să fie pentru prima oară creșterea pensiilor legată de creșterea economică. Va fi un supliment de 171 de lei legat de creșterea economică. Cred că e un lucru bun ce facem noi acum.
- Și credeți că nu mai aveau nevoie de acei bani?
- Cred că este o întrebare așa. Eu înțeleg că sunt niște premii care sunt date anual și către secretariat și deputații cumva au intrat aici”.
Mai mult, deputații PAS îi acuză pe cei din opoziție că sunt fățarnici și că acuzațiile privind primele de Paști vin din partea celor care în alți ani își dădeau premii mult mai mari.
„Cumva cinic că oamenii care vorbesc despre asta sunt cei implicați în furtul miliardului, care au fost implicați în acte mari de corupție și care nici nu au nevoie de salariul pe care-l primesc, pentru că au milioane din altă parte”.
„Obiecțiile vin din partea celor mai ipocriți și celor care s-au obișnuit să primească bani din culioace. În cazul dat, s-a făcut foarte legal și transparent”.
În total, pentru pentru primele de Paște oferite deputaților și celorlalți angajați din Legislativ vor fi cheltuite peste 350 de mii de lei din Fondul de salarizare al Parlamentului.




















