Rusia a deschis un dosar penal împotriva unuia dintre principalii opozanţi ai Kremlinului, Vladimir Kara-Murza, care este suspectat că ar fi răspândit „informaţii false” despre campania militară a lui Putin în Ucraina, a declarat, vineri, avocatul său, citat de Reuters, informează ziare.com.
Vladimir Kara-Murza a fost arestat în faţa casei sale din Moscova pe 11 aprilie, la câteva ore după ce CNN a difuzat un interviu în care el critica acţiunile Rusiei în Ucraina.
Ulterior, el a fost condamnat la 15 zile de închisoare pentru nerespectarea ordinelor Poliţiei după ce a fost reţinut, declara la acea vreme avocatul lui Kara-Murza, Vadim Prokhorov.
Vladimir Kara-Murza nu a fost acuzat oficial, iar Prokhorov neagă că ar fi încălcat legea.
„Vladimir Kara-Murza se află acum la departamentul principal de investigaţii al Comitetului de Investigaţii al Rusiei. A fost deschis un dosar penal pentru diseminarea publică a informaţiilor false în mod deliberat cu privire la Forţele armate ale Rusiei”, a scris Vadim Prokhorov pe Facebook.
Avocatul nu a dezvăluit data exactă când a fost deschis cazul.
Comitetul de Investigaţii al Rusiei, organismul de stat care anchetează infracţiunile grave, nu a răspuns imediat unei cereri de declaraţii cu privire la acest subiect.
Parlamentul Rusiei a adoptat în martie o lege care prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru cei condamnaţi pentru răspândirea intenţionată de informaţii false referitoare la aşa-numita „operaţiune militară specială”, lansată în Ucraina.
Oficialii ruşi au spus că noua lege este necesară în vederea protejării armatei şi combaterii dezinformării cu privire la campania sa militară din Ucraina.




































