Deputatul Radu Mudreac locuiește într-un imobil de milioane, cu două etaje, amplasat în sectorul Buiucani al Capitalei. Acesta a fost construit de familia deputatului, începând cu anul 2017, pe un teren procurat de alesul poporului la un preț de 35 de mii de euro. Iarna aceasta, jurnaliștii din echipa Cu Sens l-au surprins pe deputat, în timp ce acesta ieșea pe poartă.
Potrivit Ziarului de Gardă, Radu Mudreac locuiește într-un imobil de milioane, cu două etaje, amplasat în sectorul Buiucani al Capitalei. Acesta a fost construit de familia deputatului începând cu anul 2017, pe un teren procurat de alesul poporului pentru suma de 35 de mii de euro. În declarațiile sale de avere, deputatul a indicat că imobilul ar valora 978 de mii de lei, echivalentul a aproximativ 45 de mii de euro. În realitate, acesta costă de cel puțin cinci ori mai mult, adică peste două milioane de lei.
Autoritatea Națională de Integritate a verificat declarațiile de avere și interese ale deputatului Mudreac din perioada în care a fost construit imobilul și nu a depistat încălcări. Concluzia inspectorului s-a bazat, însă, doar pe cifrele oficiale, indicate în documente de către deputat și organele competente.
În martie 2021, deputatul socialist a ajuns, din nou, în atenția inspectorilor de la ANI. Asta după ce ultimii au depistat că parlamentarul nu ar fi declarat 4,5 milioane de lei, avere dobândită și venituri realizate de către dânsul și familia sa, în perioada decembrie 2014 - august 2016. Această sumă a fost identificată de către inspectorul de integritate în conturile bancare deschise pe firma familiei, administrată de către soție, unde deputatul avea calitatea de fondator. Ulterior, firma a fost înstrăinată.
Atunci, deputatul socialist a spus pentru TV8 că averea sa a fost investigată de către un inspector pe care nu-l consideră independent și care nu a trecut testul de integritate, atunci când a fost angajat. Inspectorul de integritate a respins argumentele invocate de către parlamentar. Pe cauza dată, inspectorul de integritate a remis un denunț către Procuratura Generală a Republicii Moldova pe aspectul comiterii a două infracțiuni ce cad sub incidența Codului Penal al Republicii Moldova - îmbogățire ilicită și spălare de bani. Suplimentar, a fost sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru efectuarea unui control fiscal asupra subiectului pe perioada vizată.
Radu Mudreac mai deține în proprietate și un apartament de 103 metri pătrați, obținut în 2011 prin contract de donație de la părinții săi, care au cumpărat locuința în 2009, când fiul lor era șef al Agenției Sanitar-Veterinare pentru Siguranța Produselor de Origine Animală. În declarația de avere, acesta mai arată că deține o mașină de model Toyota Land Cruiser din anul 2012, cumpărată cu 600 de mii de lei.
Anterior, într-o investigație de la Cutia Neagră, Mudreac a încercat să-și justifice averea.
„Eu am 3 ani de când m-am născut și acum am făcut banii în 3 ani de zile? Nu v-ați uitat vârsta mea, că am activat în business? Până în 2014, Radu Mudreac a stat pe patul de moarte, nu a muncit, nu a făcut nimic sau ce?
– Să înțeleg că imobilul, casa asta a fost construită din economiile anterioare?
– Invitați un economist, invitați alte categorii de experți care se pricep în asta. Mie îmi pare rău că voi citiți printre rânduri. Mulțumesc pentru deranj”.
Radu Mudreac a ajuns deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în 2014, pe listele PSRM. Acesta a colaborat anterior cu Alexandru Dodon, fratele lui Igor Dodon, liderul PSRM.
În perioada 2005-2008, Mudreac, medic veterinar de profesie, a fost șef al Serviciului Sanitar Veterinar de Stat al municipiului Chişinău, iar între 2008 și 2010 a fost director general al Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală.
Adjunctul său era Alexandru Dodon, care ulterior a fost și asistentul deputatului Radu Mudreac.




















