Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

Sandu, despre rezilierea contractului cu Silovîe Mașinî: Am putea să ajungem în situația în care să avem niște probleme

Фото: Maia Sandu / Facebook
27 aprilie 2022, ora 23:18

Maia Sandu a venit cu precizări privind rezilierea contractului cu firma rusească Silovîe Mașinî, companie care ar fi trebuit să reabiliteze motoarele de la Termoelectrica. Potrivit președintei, decizia a fost una „politică”, RM și-a asumat un risc, iar alternativa despre care se discuta, nu era potrivită, deoarece compania era reprezentată de oameni care au lucrat pentru Plahotniuc. Cel puțin asta a declarat șefa statului în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

„Este în proces de reziliere. Deci, a fost făcută solicitarea către Banca Mondială pentru reziliere. Această decizie de reziliere a fost o decizie politică, care pornește de la riscul de sancțiuni internaționale de care este vizată una dintre companiile din acest consorțiu și, respectiv, a fost o comunicare insuficientă între politic sau cei care iau decizia politică și cei care iau decizia tehnică”, a precizat Maia Sandu.

Potrivit președintei, această licitație a fost inițiată în mai anul trecut și caietul de sarcini a fost făcut de către Guvernul precedent sau de către echipa responsabilă în cadrul Guvernului precedent. 

„Au existat niște discuții când a venit noul Guvern să se schimbe caietul de sarcini, dar nu s-a mai ajuns la finalitate pe această discuție. A fost doar o singură ofertă. În raport cu această ofertă, au existat niște suspiciuni care au fost transmise la Banca Mondială în raport cu una dintre companii dincolo de problema companiei incluse în lista de sancțiuni internaționale, mai există și o problemă față de compania locală. Banca Mondială a spus că lucrurile trebuie probate, că trebuie să fie o decizie finală pe aceste lucruri și s-a mers mai departe cu această achiziție”, a menționat șefa statului.

„Până la urmă, s-a luat decizia să se anuleze. Ne-am asumat un risc, riscul presupunând că nu știm cât de funcțională va fi turbina la iarnă. Am putea să ajungem în situația în care să avem niște probleme în asigurarea cu energie termică, dar a trebuit să luăm aceată decizie”, a mai declarat președinta.

Urmează lansarea unei noi licitații, întrucât nici alternativa nu a fost potrivită, deoarece implica oameni neintegri, ce au lucrat pentru Vladimir Plahotniuc.

„Acum este planul să se lanseze o altă licitație, să se separe anumite lucrări, în speranța că vom avea și alte oferte ca să nu existe doar producătorul acestor turbine, care acum a câștigat licitația. Dar, și aici nu este clar. Alternativa nu era mai bună. Compania locală care participa în această alternativă este reprezentată de niște foști angajați SIS, care au lucrat pentru Plahotniuc. Vrem să avem oferte care vin de la companii serioase, curate, care plătesc impozite, care nu sunt legate nici cu Andronachi, nici cu Plahotniuc și nici cu oligarhi din altă parte”, a conchis Sandu.

Pe 11 aprilie, prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, că firma rusească Silovîe Mașinî nu va implementa proiectul de reabilitare al motoarelor de la Termoelectrica. Licitația a fost întreruptă. 

„Eram puși în fața unor alegeri, dacă acceptăm rezultatele licitației și reparăm aceste turbine sau avem anumite riscuri legate de uzarea turbinelor pe viitor. Acum, ecuația de risc s-a schimbat, pentru că s-a început războiul, sunt aplicate sancțiunile și riscăm, inclusiv sancțiuni secundare. De aceea, Guvernul nu susține acest contract și nu va intra în vigoare acest contract”, a precizat Natalia Gavrilița.

TV8.md reamintește că s-a iscat un scandal în jurul licitației privind reabilitarea a două blocuri energetice de la Termoelectrica. Consorțiul româno-american în domeniul energetic a contestat rezultatele acesteia, după ce compania română, „General Electric” a vrut să participe la licitația pentru lucrările de reabilitare a blocurilor energetice de la „Termolectrica”, dar nu s-a calificat la condițiile prevăzute de caietul de sarcini. Licitația a fost câștigată de „Horus”, o companie moldovenească cu rădăcini în offshore, care își propune să reabiliteze cele două blocuri de la Termoelectrica în parteneriat cu o companie rusă, aflată sub sancțiuni internaționale. 

Reprezentanții consorțiului sunt convinși că, alături de partenerul american, dețin tehnologii moderne, necesare pentru reabilitarea blocurilor energetice. Aceștia se declară nemulțumiți de condițiile care le-au fost înaintate pentru participarea la licitație și susțin că au prezentat un caiet de sarcini mai bun decât firma adversară. 

Mai mult, potrivit reprezentanților companiei, licitația ar fi fost trucată. Aceștia aduc drept argument faptul că „Silovîe mașinî”, compania rusă parteneră a firmei „Horus”, nu putea participa la licitație în situația în care se află sub sancțiuni internaționale. 

Presa de la Chișinău a scris că compania rusă „Silovîe Mașinî” ar avea conexiuni cu Kremlinul, și s-ar afla sub sancțiuni europene, ale SUA și Canadei încă din 2019. 

Proprietarul „Silovîe Mașinî” ar fi Alexei Mordașov, un apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin. 

Potrivit unui comunicat de presă al Termoelectrica, „compania s-a autosesizat și a luat act cu privire la informațiile apărute în mass-media și declarațiile referitoare la desfășurarea procedurilor de licitație în cadrul Contractului privind modernizarea generării la CET Sursa-1, parte a Proiectului Creșterea eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău, susținut de Banca Mondială. Întreprinderea va reveni ulterior cu informații sau cu o reacție la acest subiect”. 

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente