Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

Sfidare din partea Găgăuziei: Adunarea Populară a adoptat o decizie care permite purtarea panglicii Sf. Gheorghe

Panglica SF Gheorghe jpg
29 aprilie 2022, ora 12:16
Foto simbol

Adunarea Populară a UTA Găgăuzia a adoptat în unanimitate o decizie care permite purtarea panglicii Sfântul Gheorghe, fapt interzist prin lege de către Parlamentul Republicii Moldova. Potrivit presei din regiune, a fost adoptată „o lege ce permite purtarea simbolurile Victoriei pe teritoriul Găgăuziei”. 

„Legea a fost adoptată după o procedură accelerată care permite reglementarea Adunării Populare a Găgăuziei”, a spus autorul proiectului, deputatul Serghei Chimpoesh.

După cum a menționat deputatul Alexander Diulgherov, legea a fost adoptată „în conformitate cu Codul Găgăuziei și Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”.

„Trebuie să știm istoria, trebuie să știm câți oameni au murit în al Doilea Război Mondial, astfel încât să nu mai existe astfel de războaie”, a spus Diulgherov, vorbind despre obiectivele proiectului de lege.

Totodată acesta a declarat că „90 la sută dintre locuitorii Găgăuziei vor veni la pomeniri cu panglica Sfântul Gheorghe”.

TV8.md reamintește că pe teritoriul R. Moldova au fost interzise simbolurile „Z”, „V”, precum și panglica „Sf. Gheorghe”, care reprezintă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Parlamentul a votat, în două lecturi, un proiect de lege în acest sens. 

Astfel, se interzice confecționarea, vânzarea, deținerea, în vederea răspândirii, și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

Persoanele care vor încălca legea e riscă o amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei, iar cele juridice – de la 9.000 până la 18.000 de lei. 

Deputații socialiști și comuniști s-au opus votului și, în semn de protest, au părăsit sala de ședințe, iar ulterior au contestat-o la Curtea Constituțională. Deputații fracțiunii parlamentare ȘOR au declarat că se abțin de la vot și la fel nu au participat.

Legea a fost criticată dur de reprezentanții opoziției. De exemplu, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon se numără printre cei mai aprigi critici ai Legii care interzice simbolurile date. Acesta a amenințat opoziția că atât el cât și alte zeci de mii de persoane vor ieși de 9 mai la Marșul Victoriei cu panglica Sfântul Gheorghe în piept. 

La o zi distanță de când a fost aprobată legea, fațada Hotelului Național din Chișinău a fost vopsită pe jumătate în culorile panglicii Sf. Gheorghe. La scurt timp, fațada hotelului a fost curățată de coloritul portocaliu și negru.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente