Rachete norvegiene, camionete italiene şi lansatoare de rachete franceze, toate aceste elemente ale industriei de apărare europene au fost combinate şi adaptate de inventiva armată a Ucrainei pentru a ţine piept armatei lui Putin, scrie adevarul.ro.
În Ucraina, războiul împotriva invadatorului rus continuă, iar soldaţii ucraineni luptă cu tot ce au la îndemână.: rachete britanice Stinger, rachete americane Javelin.
Dar armata ucraineană este plină de imaginaţie şi uneori reuşeşte să combine mai multe ajutoare venite din Occident pentru a crea arme hibride. După cărucioarele antitanc, automobilele pickup antiaeriene au fost văzute pe câmpul de luptă, scrie The War Zone.
Soldaţii ucraineni au primit recent de la fundaţia Come Back Alive, care a strâns milioane de euro din donaţii, un număr nedezvăluit de automobile pick model Fiat Fullback. La sfârşitul lunii aprilie, Norvegia a trimis Ucrainei în jur de 100 de rachete Mistral, precum şi un număr nespecificat de lansatoare.
Rachetele Mistral sunt arme proiectate de compania franceză MBDA Missile Systems. Echipate cu ghidaj pasiv în infraroşu şi o încărcătură explozivă de 3 kg, aceste arme sunt lansatoare de rachete portabile MANPADS sau rachete sol-aer portabile.
Franken-MANPADS
Numai că rachetele Mistral norvegiene provin de la marină şi au ajuns livrate cu un picior fix şi un loc unde să se aşeze. Prin urmare, ele nu sunt la fel de portabile ca NLAW şi alte Javelins. Dar, inventivi, ucrainenii le-au adaptat. După cum dezvăluie fotografiile publicate de Come Back Alive, aceste lansatoare au fost montate în spatele pick-up-urilor italiene, pentru a le transforma în vehicule antiaeriene.
„Grupurile mobile echipate cu MANPADS trebuie să fie rapide. Aceste vehicule sunt robuste şi rapide, pot ajuta la lovirea ţintelor în mişcare”, explică pe Facebook directorul departamentului militar al fundaţiei.
Calculele greşite ale lui Putin
La începutul invaziei ruse în Ucraina, Moscova nu a fost singura care credea că ofensiva sa va reuşi rapid. În februarie, chiar şi oficialii americani au avertizat că Kievul ar putea cădea în câteva zile.
Atuul armetei ruse: numărul sau mai degrabă o cifră - regula raportului numeric al forţelor 3 la 1, la care partea atacatoare trebuie să o respecte pentru a învinge armata în defensivă. Aceasta este una dintre proporţiile populare în strategia militară. Se părea că Rusia avea un asemenea avantaj de forţe, scrie Wall Street Journal .
Proporţiile au fost studiate de generaţii întregi de tacticieni
Războiul din Ucraina a readus interesul pentru echilibrul puterii. Printre acestea se numără multe alte modele care spun câte trupe sunt necesare pentru a învinge o forţă de apărare nepregătită pentru a zdrobi rezistenţa de gherilă sau a contraataca pe flancuri. Aceste proporţii au fost studiate de generaţii întregi de tacticieni atât în Statele Unite, cât şi la un moment dat în URSS, iar acum în Rusia. Ele au devenit un argument convenabil în favoarea afirmaţiei că Ucraina este extrem de vulnerabilă.
„Cred că majoritatea oamenilor care gândesc în aceşti termeni cred că este nevoie de un avantaj de 3 la 1 pentru a face o cucerire. Dar este clar că Rusia a calculat foarte greşit ”, a spus profesorul de la Universitatea din Chicago, John Mearsheimer.
Wall Street Journal oferă exemple de echilibru de putere în cazul diferitelor operaţiuni militare. De exemplu, pentru a ataca un adversar pregătit şi fortificat, este nevoie de un avantaj 3:1. Dacă atacul a venit ca o surpriză pentru armata ce se apără, atunci raportul de forţe ar trebui să fie la nivelul de 2,5:1. Contraatacurile pe flancuri pot fi efectuate cu forţe egale. Şi pentru a păstra teritoriul ocupat ai nevoie de 20-25 de soldaţi la o mie de locuitori.
În plus, Wall Street Journal arată echilibrul de putere dintre Rusia şi Ucraina până la începutul războiului. De exemplu, în ceea ce priveşte soldaţii, armata rusă a avut un avantaj de 4,6:1. Raportul în ceea ce priveşte numărul de tancuri a fost de 3,4:1, iar transportoarele blindate de personal - 9,7:1 în favoarea Rusiei. De asemenea, partea rusă a avut un avantaj în ceea ce priveşte artileria la nivelul de 2,7:1.
Versiunile moderne ale regulii 3:1 se aplică şi sectoarelor locale de luptă. Grupul de reflecţie RAND Corp a stabilit că un avantaj de 1,5:1 într-un teatru larg de operaţiuni ar putea permite unui atacator să atingă un raport de 3:1 în anumite sectoare. Înainte de invazia din februarie, Rusia a masat 190.000 de militari la graniţe, în timp ce armata ucraineană era împrăştiată în toată ţara. Se părea că armata rusă avea o superioritate numerică faţă de Forţele Armate ale Ucrainei.
Eşecul Rusiei evidenţiază cât de complexe sunt războaiele moderne
Profesorul de la Universitatea Columbia, Stephen Biddle, concluzionează că eşecul Rusiei evidenţiază cât de complexe sunt războaiele moderne reale decât calculele proporţionale. Biddle a fost membru al echipelor de analiză ale generalilor David Petraus şi Stanley McChrystal în timpul războaielor din Irak şi Afganistan.
„Există foarte puţine dovezi empirice care să susţină astfel de calcule. Nu este un fel de lege ştiinţifică. Ele corespund într-o anumită măsură înţelegerii intuitive, dar aceasta este o teorie sociologică destul de proastă ”, a explicat el.
Proporţiile raportului de putere nu ţin cont de sprijinul informaţional occidental şi de sprijinul material, de determinarea armatei ucrainene, nu ţin cont de moralul scăzut al trupelor Rusiei, de marile probleme logistice ale armatei ruse sau de erorile sale tactice grosolane, spune Biddle.
El asigură că în planificarea operaţiunilor reale de luptă, armata SUA foloseşte analize mai detaliate. Proporţiile raportului de putere au apărut în timpul războaielor terestre din Europa din secolul al XIX-lea. În textul său din 1832 despre strategia militară, generalul prusac Carl von Clausewitz a proclamat: „Forma defensivă a războiului este, prin natura sa, întotdeauna mai puternică decât ofensiva”. În timpul războiului franco-prusac din 1870, armata prusacă a dovedit că, pentru a pătrunde, partea atacatoare trebuia să aibă de trei ori mai multe forţe.
Primul Război Mondial, în care soldaţii au petrecut ani de zile în tranşee pentru că nu puteau sparge liniile defensive, a adăugat un plus de greutate ideii de proporţii. Generalul de brigadă englez James Edmonds, la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial, a mai scris despre regula 3: 1: „În Germania, de obicei, plecam de la calculul că pentru a sparge poziţiile inamicului, pe lângă curaj, pregătire, moral şi arme, trebuie să ai o triplă superioritate numerică”.
După al Doilea Război Mondial, ideile despre echilibrul puterii au fost folosite în mod activ în doctrina militară a URSS. SUA au folosit astfel de calcule din 1955 pentru a evalua posibilele rezultate ale scenariilor militare. Deşi erau sceptici. De exemplu, generalul armatei americane Omar Bradley a criticat abordarea proporţională, considerând că aceasta limitează tacticile militare prin reducerea calculelor strategiei lor generale la noţiuni simpliste.
În anii 1980, evaluările raportului de putere au jucat un rol central în dezbaterea dacă ţările din Pactul de la Varşovia, conduse de URSS, care aveau un avantaj numeric faţă de forţele NATO din Europa, ar putea câştiga rapid un război fără utilizarea armelor nucleare.
Alţi cercetători precum Joshua Epstein au promovat modele matematice dinamice pentru a estima echilibrul puterii militare. În calitate de bursier la Brookings Institution, el a susţinut că proporţiile sunt în general false. Dar înainte de a exista un consens asupra acestor dispute, Războiul Rece se terminase. Pentru generaţia fericită născută după ea, un război major în Europa părea de neconceput. Epstein a început să folosească modelele sale matematice pentru a prezice răspândirea bolilor. În prezent, este epidemiolog la Universitatea din New York. Totuşi, el a atras atenţia asupra evenimentelor din Ucraina. „ În acest caz, este evident că raportul de putere, statisticile numerice ale unităţilor de luptă nu pot prezice ce se va întâmpla cu adevărat pe câmpul de luptă ”, a spus el.
