În mesajul său video nocturn, Volodimir Zelenski a reacționat la capturarea orașului Liman, nodul feroviar important al regiunii Donețk la nord de alte două orașe cheie care încă sunt sub controlul Ucrainei și la încercările Rusiei de a cuceri orașul Severodonețk, una dintre ultimele zone sub control ucrainean în Lugansk, scrie Digi24.
„Dacă ocupatorii cred că Liman sau Severodonețk vor fi ale lor, se înșeală”, a spus președintele ucrainean, potrivit The Guardian.
„Donbas va fi ucrainean”.
Președintele ucrainean a acceptat că situația din Donbas este „foarte dificilă”, spunând în mesajul său de vineri noapte că forțele invadatoare „și-au concentrat artileria la maxim, rezervele la maxim” în regiune.
„Sunt atacuri cu rachete și atacuri aeriene – tot”, a spus acesta. „Protejăm pământul nostru în modul în care actualele resurse de apărare ne permit. Facem totul pentru a le mări. Și le vom mări".
Zelenski a făcut apel și la liderii europeni pentru ajutor în privința lipsurilor de combustibil în urma raidurilor aeriene rusești asupra unei rafinării din Kremenciuc și a unor depozite de petrol din țară.
Totodată, președintele Ucrainei a spus că Rusia a evitat majoritatea sancțiunilor internaționale din cauza unei lipse a poziționării unitare globale împotriva invaziei din Ucraina.
Volodimir Zelenski spune că o parte din țările care au impus sancțiuni împotriva Rusiei în același timp ajutau Moscova să evite majoritatea acestor măsuri.
„De aceea, din nefericire, nu vedem că sancțiunile au pus multă presiune pe Rusia”, a spus Zelenski studenților Universității din Stanford într-un mesaj video.
Liderul ucrainean i-a îndemnat pe liderii mondiali să impună sancțiuni împotriva Moscovei spunând că este „arma potrivită împotriva Rusiei”.
Analiștii cred că forțele ruse se concentrează în est, în vreme ce atacurile Rusiei din alte părți par să fie țintite către consolidarea pozițiilor lor și menținerea apărătorilor ucraineni pe poziții, astfel încât să nu fie trimiși în alte locuri.
Ministrul de externe al Ucrainei a oferit o evaluare sumbră a luptelor din est. „Situația militară din estul Ucrainei este chiar mai rea decât spun oamenii iar țara are nevoie de arme grele acum pentru a se putea lupta eficient cu Rusia”, a spus Dmitro Kuleba.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md




































