Caz tragic în Nepal. Un avion cu 22 de pasageri la bord s-ar fi prăbușit, duminică, 29 mai, cu doar câteva minute înainte de aterizare. Salvatorii care au intervenit la fața locului au găsit rămășițele a 14 persoane care și-au pierdut viața în urma incidentului aviatic, informează BBC.
Potrivit sursei, avionul DHC-6-300 transporta doi cetățeni germani, patru indieni și 16 civili nepalezi și s-ar fi prăbușit din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
„Paisprezece cadavre au fost deja găsite și căutările pentru restul persoanelor sunt în desfășurare. Vremea este foarte rea, dar am reușit să facem rost de o echipă de salvare la locul accidentului”, a declarat pentru France Presses purtătorul de cuvânt al agenției de aviație civilă din Nepal, Deo Chandra Lal Karn.
Avionul a decolat din cunoscutul oraș turistic Pokhara, în jurul orei locale 09:55, și se îndrepta în direcția satului himalayan Jomsom. Acest zbor durează aproximativ 20 de minute, însă aeronava s-a prăbușit cu cinci minute înainte de aterizare.
Salvatorii încă se află la fața locului și continuă căutările pentru a-i găsi și pe ceilalți.
Potrivit BBC, astfel de accidente aviatice în Nepal sunt o raritate și se pot produce fie din cauza schimbărilor rapide ale condițiilor meteorologice sau din cauza pistelor situate în locuri greu accesibile, cu teren muntos.
Reamintim că la începutul anului 2018, un avion ce aparținea unei companii aeriene din Bangladesh și care transporta 71 de persoane, a luat foc în timp ce ateriza la Kathmandu. În urma accidentului aviatice 51 de persoane au decedat.
În aprilie 2019, trei persoane au murit după ce un avion a derapat de pe pistă și s-a prăbușit într-un elicopter în orașul Lukla, din estul Nepalului.







































