Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

România va avea un nou ambasador în Republica Moldova: Cine este Cristian-Leon Țurcanu

cristian leon turcanu
08 iunie 2022, ora 14:24

România va avea un nou ambasador la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu a fost numit în funcție miercuri, 8 iunie, prin decretul președintelui României, Klaus Iohannis, și, astfel, va prelua mandatul de la Daniel Ioniță, după prezentarea scrisorilor de acreditare.

De asemenea, a fost acreditat prin decret prezidențial și Alexandru-Victor Micula în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ucraina, cu reşedinţa la Kiev.

Cine este Cristian-Leon Ţurcanu

Cristian-Leon Ţurcanu și-a încheiat recent mandatul de ambasador al României la Kiev, început pe 29 august 2016. Anterior, a deținut funcția  de director general pentru comunicare, diplomaţie publică şi cultură, coordonând activitatea de comunicare publică a Ministerului Afacerilor Externe, ansamblul relaţiilor bilaterale în domeniul culturii, educaţiei şi ştiinţei, precum şi acţiunile de diplomaţie publică.

În cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a mai ocupat funcţia de director adjunct, respectiv director al Direcţiei Europa de Est şi Asia Centrală, fiind responsabil de ansamblul relaţiilor bilaterale cu statele din această zonă geografică. 

Pe parcursul activităţii sale în MAE a mai lucrat în calitate de consilier pentru afaceri regionale și politici de securitate al ministrului afacerilor externe, precum și în cadrul Departamentului pentru Organizarea Summit-ului NATO şi Direcţia Implementare Programe Schengen.

Cristian-Leon Țurcanu a fost adjunctul ambasadorului României în Republica Moldova, în perioada 2014-2015. 

Între anii 2008-2012 a activat în cadrul Ambasadei României din Statele Unite ale Americii, iar în perioada 2003-2008, în cadrul Ambasadei României din Republica Federală Germania.

Cristian-Leon Țurcanu este membru al Corpului Diplomatic şi Consular al României din anul 2003. A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Este căsătorit și are doi copii.

Cristian-Leon Ţurcanu a fost audiat în aprilie de comisiile parlamentare pentru postul de ambasador la Chișinău. 

"Sunt pe finalul unui mandat într-o perioadă foarte complicată în Ucraina şi mă uit cu foarte mare încredere spre mandatul pe care sper că mi-l veţi aproba la Chişinău, în Republica Moldova. Relaţia noastră cu Republica Moldova este o relaţie extrem de complexă, extrem de vizibilă şi extrem de importantă. Cred că nu sunt destul de multe cuvinte pentru a defini profunzimea relaţiilor între România şi Republica Moldova, între popoarele şi societăţile noastre. Este un mandat deosebit de complex, însă un mandat care se va derula pe două repere fundamentale: avem realitatea comunităţii de limbă, cultură şi istorie, care este un fundament extrem de solid, şi Parteneriatul strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova", afirma Ţurcanu în luna aprilie.

Pe de altă parte, Daniel Ioniţă, diplomat de carieră, care deţine gradul diplomatic de ambasador din anul 2019 şi a ocupat, din 2016, funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova, a fost propus anterior în calitate de ambasador în Regatul Suediei.

Cine este Alexandru Victor Micula

Alexandru Victor Micula a ocupat postul de secretar de stat pentru relaţii interinstituţionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Micula s-a născut în Oradea, în 1966. A urmat cursurile liceului Catolic Atacama, din Copiapo, Chile, apoi Academia de Studii Economice, Facultatea Economia Industriei, Construcţiilor şi Transporturilor, Bucureşti. 

Micula s-a specializat în domeniul relațiilor internaționale la Centrul European pentru Studii de Securitate ”George C. Marshall”, Economia Apărării, din Garmisch-Partenkirchen, Germania. Potrivit datelor din CV, ultima instituție absolvită este Institutul Naţional de Administraţie. Micula a mai fost ambasador al României în Ungaria și Danemarca și Islanda.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente