Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, este acuzat în Congres că a orchestrat „o tentativă de lovitură de stat” prin asaltul de la Capitoliu. Este vorba de prima anchetă în legătură cu evenimentele din 6 ianuarie 2021, când susținătorii lui instigați de președinte, au atacat Capitoliul, acolo unde se desfășura procedura de validare a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 2020, scrie digi24.
6 ianuarie a fost punctul culminant al unei tentative de lovitură de stat. O încercare flagrantă de a răsturna guvernul. Violența nu a fost întâmplătoare. Reprezenta ultima șansă a lui Trump, cea mai disperată șansă de a opri transferul puterii.
De aproape un an, un grup de aleşi, şapte democraţi şi doi republicani, au audiat peste o mie de martori, printre care doi copii ai fostului preşedinte, şi a trecut prin 140 de mii de documente pentru a face lumină asupra acţiunilor lui Donald Trump înainte, în cursul şi după acest eveniment, care a zguduit democraţia americană.
Anterior, Camera Reprezentanților l-a pus sub acuzare pe Donald Trump pentru rolul său în atacul sângeros din 6 ianuarie, însă Senatul controlat de republicani l-a achitat, motivând prin faptul că acesta nu mai era în funcție. Pentru a-şi susţine concluziile, comisia a publicat imagini ale violenţelor, când mii de susținători a lui Trump s-au adunat la Washington pentru a denunţa rezultatul alegerilor din 2020, pierdute de idolul lor:
„La ora 6.01, pe 6 ianuarie, după ce a petrecut ore întregi, urmând o mulțime violentă cum asediază, atacă și invadează Capitoliul, Donald Trump a postat pe Twitter, dar nu a condamnat atacul. În schimb, l-a justificat. Președintele Trump credea că susținătorii lui de la Capitoliu, citez:: „fac ceia ce trebuie”. Iată ce a spus personalul său, în timp ce îl ruga să trimită mulțimea acasă, să le spună susținătorilor săi să plece”.
Anterior, într-o reacție pentru presă, Donald Trump a spus că aceste acuzații nu sunt decât un teatru politic, menit să distragă atenția de la faptul că Joe Biden a eșuat. În anul 2020, Joe Biden l-a învins pe președintele în funcție Donald Trump într-un scrutin pe muchie de cuțit supranumit și „o bătălie pentru sufletul națiunii".
Biden a reușit să câștige unele state cheie la o distanță extrem de mică de Trump, dar la votul popular l-a devansat cu peste 4 milioane de voturi și a devenit președintele votat de cei mai mulți cetățeni din istoria SUA.




































