Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut luni, 27 iunie, o întâlnire omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Kiev. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, șefa statului scrie că cei doi au discutat colaborarea în domeniul economic, energetic, dar despre parcursul european al celor două țări.
„În discuția pe care am avut-o, la Kiev, cu Președintele Volodimir Zelenski și echipa sa, mi-am exprimat admirația pentru curajul cu care ucrainenii își apără patria de agresiunea rusă și i-am asigurat că Republica Moldova este alături de Ucraina”, scrie Maia Sandu.

Totodată, președinta Republicii Moldova a dat asigurări că țara noastră va susține refugiații ucraineni și va asigura organizarea unor coridoare de transport spre și dinspre Ucraina.
„Vom continua să susținem refugiații ucraineni adăpostiți în Moldova. Vom consolida capacitatea de transport și de tranzit pe teritoriul moldovenesc pentru a organiza coridoare de transport de mărfuri dinspre și înspre Ucraina. Este obligația noastră morală, de vecini și de prieteni să-i ajutăm.

Am agreat, de asemenea, în cadrul discuției cu președintele Zelenski, că țările noastre vor colabora în domeniul economic și energetic, precum și pe calea de aderare la Uniunea Europeană. Cetățenii țărilor noastre merită să aibă o viață pașnică și prosperă, în familia europeană, iar noi suntem datori să le oferim oamenilor un asemenea viitor”, mai scrie Mia Sandu.

TV8 reamintește că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers luni, 27 iunie, într-o vizită de lucru la Kiev. Șefa statului a vizitat localitățile Borodianka, Bucea și Irpin.
Reamintim că la începutul lunii mai și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a mers într-o vizită de lucru la Kiev. Anunțul a fost făcut de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Lilian Carp carea fost împreună că președintele Legislativului în Ucraina.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md






















