Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

CSE: Uzina de la Rîbnița a obținut Autorizație de mediu pentru încă două luni

guvern
29 iunie 2022, ora 17:04

Uzina Metalurgică de la Rîbnița a obținut Autorizație de mediu pentru încă două luni. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri, 29 iunie, a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). 

„A fost prelungit, până la 31 august 2022, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD `Uzina Metalurgică Moldovenească`”, se arată într-un comunicate remis de Guvern.

De asemenea, printre deciziile adoptate se regăsește și stabilirea unui mecanism provizoriu, în vederea reglementării relațiilor comercial-economice desfășurate de către agenții economici din regiunea transnistreană. 

În acest sens, mijloacele financiare acumulate de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES) din plățile pentru energia electrică, consumată de utilizatorii de pe malul drept al Nistrului, vor putea fi utilizate de către agenții economici înregistrați în conformitate cu legislația Republicii Moldova pentru procurarea bunurilor de consum destinate cetățenilor din regiunea transnistreană. Implementarea acestui mecanism provizoriu va fi monitorizată de către un grup de lucru interinstituțional, coordonat de către Viceprim-ministrul pentru reintegrare.

În cadrul ediției din 7 iunie a emisiunii „Freedom” de la TV8, ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, a declarat că uzina metalurgică de la Rîbnița „s-a mai perfecționat” de la ultimul control în ceea ce privește emisiile de gaz. 

„De la controlul precedent pe care l-a efectuat inspecția, întreprinderea s-a mai perfecționat pe parcurs, inclusiv pe procesul de producție. Are un laborator foarte dotat. Inspectorii, cel puțin, au spus că laboratorul, într-adevăr, este modern, inclusiv pe partea de monitorizare a emisiilor și inclusiv pe partea de calitate a produsului. Uzina, bineînțeles, este un poluator ca orice uzină”, a subliniat Iuliana Cantaragiu.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente