Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis să extindă punctele vamale, prin care e permis importul produselor petroliere prin intermediul mijloacelor de transport auto. Astfel, acesta va fi permis și prin punctele de trecere a frontierei de stat moldo-române Giurgiulești-Galați, Cahul-Oancea și Sculeni-Sculeni.
Membrii CSE au decis ca la importul produselor petroliere originare din țările membre ale UE, prelevarea probelor de către organismul de inspecție nu va fi necesară, în cazul prezentării declarației de conformitate și a raportului de inspecție, eliberat de un laborator acreditat în Uniunea Europeană.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md






















