Președintele rus nu a lăsat fără replică ironiile liderilor celor mai puternice țări ale lumii, făcute pe seama fotografiilor în care Putin apare la bustul gol, călărind un cal. Liderul de la Moscova a declarat că ar fi o imagine dezgustătoare dacă membrii grupului G7 și-ar lăsa sacourile.
„Nu ştiu cum voiau să se dezbrace, până la brâu sau de la brâu în jos, dar oricum ar fi fost o privelişte dezgustătoare. În orice caz, dacă vă amintiți de Pușkin, pot greși cuvintele în detaliu, dar cred că a spus că poți deveni un om de afaceri, chiar și să gândindu-te la frumusețea unghiilor. Iar eu sunt complet de acord cu asta. O persoană ar trebui să fie dezvoltată complet armonios, atât sufletul, cât și trupul”, a declarat Putin.
Așa a comentat liderul rus replicile pline de ironie ale liderilor G7, reuniți la începutul acestei săptămâni în Alpii bavarezi. A dat tonul premierul britanic, Boris Jonson care a întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă trebuie să-și scoată sacoul, făcând aluzie la o fotografie mai veche în care Putin apare la bustul gol, călare pe un cal. În replică, premierul canadian i-a spus că își vor arăta pectoralii la echitație.
„ Boris Jonson: Sacourile le păstrăm pe noi sau le dăm joi? Ne putem da jos hainele?
Justin Trudeau: Să așteptăm până la fotografia oficială.
Boris Jonson: Trebuie să arătăm că suntem mai duri decât Putin.
Justin Trudeau: Vom avea expunere la pieptul gol la echitație.
Ursula Von Der Leyen: O da! Călăria e cea mai bună.
Boris Jonson: Trebuie să ne arătăm pectoralii.”
Liderul rus nu a ezitat să-i dea o replică și premierului britanic care a declarat, acum câteva zile, că dacă Putin ar fi fost femeie nu ar fi pornit război împotriva Ucrainei. Liderul de la Moscova i-a amintit lui Boris Jonson de Margaret Tatcher.
Vladimir Putin a făcut aceste declarații într-o conferinţă de presă la Aşhgabat, capitala Turkmenistanului, unde a participat, miercuri, 29 iunie, la summitul ţărilor de la Marea Caspică, alături de liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, în prima sa vizită în străinătate după invadarea Ucrainei de către Rusia în 24 februarie.





















