Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova, alertă NATO și atac în Rusia. Zelenski anunță un „acord foarte important”

/VIDEO/ Dodon, despre plecarea lui Dolință de la socialiști: Au fost presiuni să plece și să rămână deputat independent

cats
15 iulie 2022, ora 14:55

Fostul președinte Igor Dodon susține, la fel ca și colegii săi de partid, că Alla Dolință a renunțat la mandatul de deputat socialist și a părăsit rândurile partidului pentru că asupra ei s-ar fi făcut presiuni. Totuși, Dodon laudă faptul că Dolință nu a ieșit din fracțiunea PSRM ca să devină în schimb membru în alta. 

„Eu am văzut din presă, nu am discutat cu ea, pentru că nu am posibilitate să discut acum cu membrii partidului. Eu știu că ea avea unele afaceri în Ucraina, nu exclud. Nu am discutat, dar nu exclud că au fost presiuni. Păcat că a plecat, dar e bine un lucru, eu știu că au fost presiuni să plece din fracțiune și să rămână deputat independent și să critice socialiștii. Iată aici au procedat corect, pentru că a venit pe lista PSRM, a lăsat mandatul, o să fie următorul socialist și ea să se ocupe cu ce are de ocupat”, a spus Dodon.

Alla Dolință a anunțat miercuri, 13 iulie, că părăsește fracțiunea PSRM și renunță la mandatul de deputat. Dolință a părăsit și partidul, pentru că nu sprijină poziția acestuia față de războiul din Ucraina. 

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente